Îmi place să intru în anticariate și să caut cărțile cu diverse texte scrise cu pixul în interior. Cu urări concise și demne de la oameni serioși  (”De la George, cu drag, Crăciun 1996”) care fac cărți cadou, cu mici vanități exprimate în marcarea expeditivă și rece a proprietății (”M. Ionescu, dec. 1994”) sau cu adnotări naive de pipițe (”2002, într-o toamnă răcoroasă și tristă”) care simt nevoia să imprime o carte cu o părticică din sentimentele lor de la data cumpărării. Nu contează cu ce e cartea, nu contează că am mai citit-o, nu contează nici măcar că micul dictator al anticariatului îi stabilește de la sine putere un preț absurd care nu s-ar justifica nici de-ar fi nouă. Pipițele au avut dreptate, în fond. Să cumperi astfel de lucruri este ca și cînd ai cumpăra suflete sau, în orice caz, e cel mai apropiat lucru de asta. Și nici un preț nu e prea mare pentru un suflet cumpărat.

Andrei, 18 februarie, într-o seară cînd a șters praful.