După cum unii dintre voi știu, sunt un tip foarte tolerant. Nu discriminez țiganii, handicapații, musulmanii, femeile, evreii, homosexualii, nici măcar țiganii homosexuali, handicapați și femei, pe deasupra. Chiar și așa, nu pot fi Gandi. Discriminez și eu pe cineva: discriminez oamenii care merg la Costinești.

Când eram proaspăt ieșit din liceu, eram destul de cocalar. Mi-e rușine cu o mare parte din gusturile mele de atunci și nici nu mă mir că, la acea dată, futusem ceva mai puțin decât un prieten de-al meu Cătălin, nu-l știți voi, care a futut două femei. Ei, cam pe atunci am fost ultima oară la Marea Neagră. Să tot fie 7-8 ani (timp în care am mai fost o dată forțat, două zile, pentru că am avut un eveniment Kamikaze în Vamă, acum două veri. și n-am văzut plaja sau apa). Chiar și cu gusturile alea îndoielnice ale mele, chiar și cocalar, chiar și cvasivirgin, chiar și ascultător de BUG Mafia și Paraziții, chiar și îndrăgostit în secret de Anna Kournikova, TOT mi s-a părut Costineștiul cel mai de căcat loc care-a existat vreodată, undeva. Am fost atât de traumatizat de experiența Costinești încât mi-am jurat atunci, acum 8 ani, că nu o să mai calc la mare la noi niciodată. 

Nici n-aveam blog pe-atunci (încă eram fotbalist, de fapt, m-ar fi bătut colegii în vestiar dacă ar fi auzit că am preocupări din astea), așa că n-aș putea să vă spun nici din căutări pe Google ce orori am trăit la Costinești în 2004, pentru că amintirile legate de acel sejur le-am refulat undeva adânc în subconștientul subconștientului. A fost îngrozitor, în orice caz. Și asta fără să mi se întâmple mie ceva rău, adică nu era vorba de o trăire strict personală influențată de vreun ghinion sau o stare mai proastă. Pur și simplu Costineștiul a fost, pentru mine, observator extern care se ținea cât mai la distanță de orice manifestare costineștiană, iadul. Îmi amintesc doar că principalii vinovați erau oamenii din Costinești. Turiștii din Costinești, puțoii din Costinești, retardații din Costinești, sunt adevărata rasă inferioară. Nu doar că le-aș interzice să intre în restaurantele în care mănâncă turiștii normali. Nuuu! I-aș călca cu mașina pe toți fără regret nici o clipă. Faptul că acei oameni s-au hotărât, dintre toate locurile din lume, să meargă tocmai la Costinești în vacanță mi se pare de neiertat. Anulează orice lucru bun pe care l-a făcut oricare dintre acei cocalari vreodată în viața lui.

La judecata de apoi va fi cam așa: se va prezenta în fața lui Dumnezeu numitul Boemcea Alin, 35 de ani, mort în timp ce încerca să salveze de la viol un cățeluș orfan, fără un picior și flocos pe deasupra. Erou al comunității și anterior acestei fapte. De altfel, însuși Dumnezeu îi va vorbi cu căldură, cu un zâmbet plin de apreciere pe chip: ”Scrie aici că donați lunar la adăposturi de animale și copii, că nu ați vorbit vreodată urât, că nu v-ați înșelat și nici măcar mințit nevasta, că mergeați la biserică cu fiecare ocazie și că… hm!”. Brusc, figura lui Dumnezeu se va schimba. Va ridica ochii spre judecat și îl va măsura din cap până-n picioare, după care va scuipa scârbit peste pupitru, în dreptul picioarelor lui Boemcea, o flegmă mare și gelatinoasă, dumnezeiască. Și va zice: ”În Iad cu el, Sfinte Petru! Biet nebun cocalar!”. Fără alte comentarii, Sfântul Petru va trage de maneta aia care controlează trapa pe care șed judecații și acesta se va prăbuși, urlând din ce în ce mai încet ceva ce va suna ca un ”De ceeeeee?!”, în locul cu osândă veșnică. La minute bune după eveniment, Dumnezeu va fi încă atât de afectat încât va pleca puțin în cameră să se calmeze, dar pe biroul lui de la Ikea Sfântul Petru va mai putea citi, pe foaia mototolită: ”Alin Boemcea, membru de vază al societății, soț iubitor, tată exemplar și filantrop local, a fost o dată în Costinești.”

PS – ce voiam să vă spun e că mâine plec la mare. Probabil pentru că jurămintele sunt făcute ca să fie încălcate, pe-o perioadă suficient de lungă de timp. O să stau 7 zile și-o să vă mai scriu, probabil, de-acolo.