Din câte văd pe internet, toată lumea e scriitor sau scriitoare. Foștii jurnaliști, foștii simpli cititori, foștii curieri, foștii chelneri, fostele coafeze și foștii hoți s-au făcut, in corpore, scriitori. E o epidemie extrem de periculoasă și consider că promovarea acestui flagel trebuie să înceteze aici!

Nu înțeleg de ce să scrii o carte mai e o știre, în România de azi. La naiba, nu au aflat editorii că nu e știre când câinele mușcă omul, ci vițăvercea? Ar trebui să se scrie cărți despre NOI, cei care NU AM SCRIS NIMIC! Noi suntem adevărații eroi! La naiba, oameni buni, merităm să dăm interviuri, vă zic!

– Andrei Manțog este un om moderat deprimat de 33 de ani care domiciliază în Chiajna și, în mod cu totul excepțional, nu a scris nici măcar o carte în toată viața lui. Cum vă face asta să vă simțiți, domnule Andrei?
– Mulțumesc mult de întrebare, doamnă reporter, vă pot asigura că nu a fost ușor.
– Toate acele cărți pe care ați reușit să nu le scrieți, este incredibil!
– Într-adevăr, acesta este genul de realizare care face un om să se simtă mândru cu viața pe care a avut-o. Vă mărturisesc că am cel puțin 76 de cărți nescrise, în decursul vieții, și mă mândresc cu fiecare dintre ele. Merită să nu le citiți pe îndelete!
– Despre ce v-a plăcut în mod deosebit să nu scrieți?
– Despre misterul feminin, doamnă. Acesta este un subiect fantastic, care merită să nu fie tratat în mult mai multe volume.
– Câștigați bani din nescris?
– Mă jigniți, doamnă. Când nu scriu nu o fac niciodată pentru bani. Nu scriu pentru mine, nu scriu pentru istorie, nu scriu pentru generațiile următoare.
– Sunteți un adevărat exemplu, domnule Manțog. La cât mai multe opere nepublicate!
– Sănătate să fie, doamnă, că cărțile nescrise se vor tot ivi, în viață. Știți vorba mea: niciodată să nu plângi după trenuri, femei sau cărți nescrise, pentru că mereu vin altele!