Tot internetul râde despre cum ”nimeni nu înțelege femeile”. Ca s-o exprim în termeni de internet, ”it’s funny because it’s true”. Sigur că nu le înțelegem (oare am încercat, măcar?). Nu le înțelegem nu pentru că femeile ar fi nebune, proaste sau lipsite de logică, așa cum insinuează internetul, făcând șmecherește cu ochiul. Ci pentru că femeile suferă și tac. E un cerc vicios format din suferință, tăcere, apoi extins la comunicare și relații interumane în general. Nu doar femeile, ci oamenii în general tac. Tac pentru că știu că spunând ce cred și ce simt, verde-n față, nu pot obține decât reacții dezaprobatoare sau chiar agresive. Nu înțelegem nici bărbații, de fapt. Doar că femeile tac mai mult (deci sunt înțelese chiar și mai puțin) pentru că, în cazul lor, reacțiile dezaprobatoare pot fi însoțite de violență fizică sau alte forme de umilire. Tuturor ne este, într-o măsură mai mare sau mai mică, frică să spunem adevărul, să spunem ce credem și (de cele mai multe ori) ce trebuie spus. Și cu toții suferim din cauza asta.

Corectitudinea politică, o mișcare absolut necesară, în esență și la origini, a scăpat de sub control și a ajuns să se pună, întâmplător sau concertat, dar în orice caz regretabil, în slujba intoleranței hâde, adică taman în slujba răului pe care voia să-l combată. Eu, care am luptat mereu pentru dreptate și toleranță, cu furie uneori (recunosc), am fost interzis pe Facebook atât pe contul personal, cât și pe pagină, în numele corectitudinii politice promovate de Facebook. Iar la originea interdicției au stat creștinii oribili care, precum legionarii pe vremuri, își ascut și oțelesc bine crucile, după care le ridică deasupra capului și lovesc. Lovesc ca să omoare homosexuali, musulmani, țigani, femei care nu sunt sclavele pe care le vor ei și, desigur, oameni care le pun în pericol ”valorile” futându-i în gură pe internet, adică pe mine. Și, ce credeți, cu mine cel puțin au reușit. M-au redus la tăcere, adică m-au omorât. Iar tu ai tăcut și încă taci cu mult aplomb. Acum, că eu și ceilalți interziși tăcem, urmează să-i omoare și pe ceilalți, și tu intuiesc că iar o să taci. Și apoi, ca-n citatul ăla deja mega-folosit de pe internet, urmezi tu. Facebook a devenit instrumentul răului pentru că Facebook e în mâna acelor creștini care CHIAR ACȚIONEAZĂ și, MAI ALES, pentru că voi, ceilalți de pe Facebook, tăceți și nu le urmați exemplul, adică nu acționați. Textul meu în care mă plângeam de această incredibilă cenzură a toleranței în numele toleranței (pentru că de aia am fost interzis, pentru ”hate speech” și intoleranță religioasă, cică, de pildă pentru că am zis, textual, că ”românii extremiști sunt idioți”) a fost sharuit de mai puțin de 80 de ori. Pe Facebook aveam adesea texte mai lipsite de importanță și gravitate, niște prostii, dacă mă întrebați pe mine, cu mii de share-uri. Să fie clar, nici nu mă așteptam la mai mult de la un text pe blog și atât, într-o țară care trăiește într-o dulce agonie pe Facebook. Mă uit în jur și impotența civică și morală e peste tot. Și ne mai mirăm că femeile și restul oamenilor tac? De ce ar vorbi? Cu cine? Cine să-i apere, când o fac? Cine să-i asculte, măcar?

Tu, utilizatorule impotent de Facebook, tu ești vinovat prin tăcere și lipsă de coaie pentru a spune ce trebuie spus. Știam că ești așa, așa că de multe ori spuneam eu în locul tău ce trebuie spus. Eram furios pentru că știam că spun adevărul, eram furios pentru că știam că e nevoie să-i apărăm CU FURIE pe cei care au nevoie să fie apărați. Iar eu am fost interzis din cauza asta, așa că acum nu mai are cine să urle pentru tine și mai ales pentru ei. Iar tu, în mod clar, încă nu ești dispus s-o faci. Credeam că faci parte din tabăra binelui dar, cu regret, observ acum că există doar două tabere: a răului și a răului-cu-intenții-altfel-bune. Sunt șanse extrem de mari ca tu, cel care citești asta, să faci parte din una dintre aceste două tabere, având în vedere cunoscuta bulă, cel mai probabil din a doua. Și știu, probabil nu vei sharui asta, ba chiar mă vei înjura. Cum să nu știu? Îmi asum și-ți răspund la fel, te înjur și eu, ne răcorim, totul aparent ok, dar asta nu ne va ajuta pe niciunul dintre noi cu adevărat.

Așa cum am mai spus-o, n-am scris niciodată ca să am succes sau celebritate. Am scris ca să fac bine celor din jur și, dacă mă doare că am fost cenzurat, mă doare pentru că cred sincer că prin cenzura mea multora din jurul meu le va fi mai rău. Da, inclusiv ție, celui care mă înjuri. Dar acest text nici măcar nu e despre mine. L-am scris după ce am citit, furios, acest articol. Din care am aflat că o poetă care s-a urcat pe o scenă la Botoșani și a spus un adevăr greu de auzit a primit o sancțiune contravențională din partea statului român. În cazul acelei poete, cele două tabere au acționat așa:

• tabăra răului i-a făcut sesizare pentru că ar fi încălcat o lege conform căreia ”sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii […] precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri“, motiv pentru care femeia a fost și sancționată, de altfel (apropo de răul care chiar acționează, sic!);
• iar tabăra răului-cu-intenții-altfel-bune a tăcut, în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, a râs de ea. Așa cum Marius Chivu o spune, în articolul din Dilema, ”Reacțiile pe rețelele sociale au fost, în general, dezaprobatoare, conforme, de altfel, și cu nivelul foarte prost al educației literare dobîndite în școala românească, și cu nivelul scăzut de civilitate din societate, poeta fiind numită „nulitatea“, „scîrboasa feministă“, „degenerata“, „debusolata“, „nefututa“ etc., atunci cînd n-a fost, chipurile, făcută de rîs („ei îi trebuia un dildo negru, nu un premiu“) ori blestemată de-a dreptul („sper să o pedepsească Universul și să rămînă eșuată în sexualitate neîmplinită și nefericire“).”

Eu cam atât am avut de zis, gata. Poți să închizi acest browser acum și să te întorci la hlizit la poze cu pisici și la glume ordinare și mizerabile de la TNR, după care să taci în continuare, afundat în Matrix, pentru că ce sens are să fii doar un alt nebun care strigă adevărul, după care i se dă cu ceva în cap? Permite-mi să-ți spun că ești un bou. Mie mi s-a dat cu ceva în cap și nu e bine, pe de-o parte, pentru că doare. Pe de altă parte, însă, mă simt mai liber și mai curat ca oricând.

PS – despre cum absolut toată orânduiala socială actuală, inclusiv Hollywood-ul, ea însăși puternic influențată de cenzura religioasă, ne spune că e mai bine să tăcem, să nu vorbim urât, să fim politicoși, să ne abținem, să nu spunem ”pulă” și ”pizdă” și să nu fim sinceri și direcți cu oamenii pe care îi iubim, voi scrie, poate, într-un text viitor. Până atunci, te rog, VORBEȘTE! Vorbește chiar și când ai prostii de zis, vorbește când arzi să spui ceva, vorbește când simți că vorbind vei face universul să fie un pic mai drept și mai bun. Probabil va durea, poate că vei fi blocat niște zile pe Facebook chiar, dar va merita.