—> Elena Udrea e în Costa Rica și zice că e ”refugiat politic”. Conform dicționarului, un refugiat politic este un cetățean care fuge de un guvern opresiv din propria țară. Elena Udrea nu fuge însă de guvern ci de justiție. Așadar, nu e refugiat politic, ci refugiat juridic. El însuși un termen eufemistic pentru mai din toporul ”infractor”. Altfel, ”Costa Rica” (Coasta bogată) a fost supranumită așa de conchistadorii spanioli, încântați de aurul care s-ar fi găsit pe respectivele meleaguri, la începutul secolului XVI. Deci hoții români și-au ales bine țara, nimic de zis. Păcat de costaricani, totuși. Când vor pleca Udrea și-ai ei de-acolo, țara lor se va numi Costa Pobre.

—> Apropo, fun fact, știați că bananele au formă curbă pentru că se întind înspre soare, când cresc? De observat ce anume se va curba în Costa Rica după venirea doamnei Udrea.

—> Tocmai am realizat că cel mai de preț lucru pe care îl putem învăța, în contextul social actual, și foarte posibil singurul cu care o să rămânem, când vom fi țărână, este stăpânirea de sine de a face cadou interlocutorului ultimul cuvânt, în orice dispută. Voi când ați făcut ultima oară asta, pe internet mai ales? Lăsați comentariu mai jos. Promit să nu răspund.

—> ”Omul încearcă mereu să-și construiască o imagine cât mai simplificată și mai pe înțelesul lui asupra lumii. Apoi se străduiește, până la un anumit punct, să substituie și să înfrângă experiența reală cu acel cosmos pe care și l-a creat singur. Face din cosmosul acela pivotul vieții sale emoționale, încercând astfel să găsească pacea și seninătatea pe care nu le poate afla, altfel, în șuvoiul neîncetat al vieții reale.”

Nu, cele de mai sus nu sunt cuvintele lui Mark Zuckerberg, cel care a inventat cosmosul personal transpus în pagina de Facebook unde ne simțim în siguranță. Sunt vechi de 100 de ani și aparțin unui tânăr fizician (la acea vreme) pe nume Albert Einstein.