Azi s-au împlinit 10 zile de când Facebook mi-a dat jos pagina (Mantzy, cea cu 30.000 de urmăritori, v-aș fi pus și-un link, dar nu mai am la ce), iar pe contul personal mi-a dat încă un block de 30 de zile. Pentru asta:

E a treia pedeapsă consecutivă de 30 de zile (respectiv avertisment, în cazul paginii) venită cu dedicație de la o armată disciplinată de creștini fanatici și furioși care deocamdată doar dau report-uri și semnează petiții, dar care, fiți convinși, se pregătesc ca în curând să vă calce și pe voi pe gât, așa cum o fac deja prin țările vecine. Ca să vă fie clar cu ce ne confruntăm, să știți că penultima penalizare am primit-o pentru că spuneam textual, într-un comentariu de altfel, că ”românii extremiști sunt idioți”. Faptul că Facebook, principala activitate zilnică a românilor cu acces la internet, este în mod evident la cheremul acestor orto-naziști care folosesc crucile ca arme albe, este regretabil și extrem de îngrijorător. Nu, nu cred că oamenii ăștia profită de o hibă în mecanismul Facebook. Cred pur și simplu că Facebook-ul (cel puțin varianta lui românească) este controlat deja de niște oameni, nicidecum de niște roboți, care s-au orientat bine și au știut că dacă pun mâna pe Facebook vor pune mâna pe țară și viitorul ei, în bună măsură. Știu, sună ca o teorie a conspirației, dar curând se va și demonstra, fie de către mine, fie de către un jurnalist mai ambițios care va face (sper eu) o anchetă mai riguroasă, începând de la Competence Call Center, o întreprindere aparent benignă, americană la origine, cu mai multe sedii în București și în țară.

Dar nu despre felul în care Facebook a eșuat îmi propusesem să vă vorbesc, în acest text la finalul căruia vreau să rămâneți nu furioși ori temători, ci zâmbitori și cu o rază de speranță în viitor. Ci despre cum am reacționat eu la această cenzură pe care și acum, la rece și cât pot de obiectiv, o privesc ca pe o acțiune oribilă și scandaloasă. Inițial da, am fost furios, apoi am mai intrat câteva zile pe Facebook din inerție, am văzut că nimeni nu-mi duce lipsa și că toate merg după cursul firesc, în care orbii sau chiorii intră zilnic pe Facebook și se simt în largul lor acolo, așa că m-am liniștit. Acum mai intru pe Facebook tot mai rar și sunt tot mai împăcat cu această nouă turnură pe care a luat-o viața mea.

Scriu acest text din mijlocul unei pajiști, așteptând apusul ca să observ din nou păsările. E sezonul de împerechere și, după ce soarele coboară, înainte să se facă întuneric, o sumedenie de specii de păsări devin brusc hiperactive. E minunat și trist în același timp să le asculți dând tot ce au mai bun din ele în acea oră pe care o au la dispoziție, convinse, pare-mi-se, ca la fiecare final de zi, că întunericul care se va lăsa va fi de data aceasta ultimul, iar cântecul lor are o ultimă șansă să străbată pădurea și să înfioare frunzele și puținii oameni care se opresc să-l asculte. Ăsta ar fi BINELE despre care vorbeam în titlu și de care mă bucur enorm. Continuu să scriu zilnic foarte mult, doar că nu mai public nimic. O fac doar din egoism, de data aceasta, ca formă de exorcizare personală sau măcar de calmare temporară a demonilor care mă stăpânesc. Și așa ajungem la RĂUL pe care Facebook cred că ți l-a făcut ție.

Aveam pagina aia de aproape 10 ani și am investit foarte mult suflet și timp în ea (ignorând poate pe nedrept acest blog și în multe momente viața reală, ca s-o fac). Nu am făcut-o niciodată pentru succes și faimă (nici n-a fost cazul, cred că am dat mai mult de 30.000 de banuri în anii ăștia, am încercat și cred că reușisem să strâng o comunitate foarte drăguță, de oameni buni) ci dintr-o pornire și credință sincere că, scriind despre ceea ce eu consider că e nedreptate și lipsă de justiție, voi face un pic mai bine lumii din jur. Și cred că am făcut. Dincolo de dimensiunea jurnalistică și de revoltă socio-politică pe care o luase pagina (voi trata asta ca pe un ”bine” relativ, pentru că vorbim de mai multe tabere), cred că am făcut bine chiar pentru toată lumea, chiar și pentru oamenii răi. Adică am ajutat și chiar am pornit de la zero campanii umanitare, am găsit casă la peste 30 de câini care ieri erau liberi pe stradă, iar astăzi sunt fericiți la casele lor, am adunat (se poate lesne verifica) câteva sute de mii de euro pentru cauze nobile cărora eu le-am dat glas și am spus mereu, fără opreliști și fără teamă, ceea ce eu am considerat că este adevărul. Că poate uneori nu era, rămâne de discutat. Eu, evident, cred că era. Iar, în ceea ce privește banii strânși, sper că știți deja că nu am oprit nici un leu. De fapt, nu am făcut niciodată vreun leu cu pagina asta, ba chiar din contră, m-am ferit de monetizarea ei ca Dragnea de tămâie, pentru că mi s-a părut mereu că făcând sau cerând bani, te îndepărtezi automat, chiar și fără să-ți dai seama, de scopul primordial și sincer al ideii de a scrie pentru a face bine.

Ei bine, acest bine nu va mai exista, dacă toți acei 30.000 de oameni pe care îi iubeam, fie și-n felul meu urâcios, vor continua să stea mai mult pe Facebook decât în afara lui. Vă încurajez așadar să ne găsim măcar o dată pe zi aici, începând de astăzi. Aveți două butoane pe care le puteți folosi, cu unul (în josul paginii, cel de ”abonare”) vă asigurați că veți primi un mail de fiecare dată când postez ceva nou, iar cu celălalt (probabil v-a apărut deja ca pop up) veți primi și o notificare direct în browser, tot așa, când mai scriu câte ceva. Vă încurajez să le folosiți și vă asigur că, în ceea ce mă privește, voi continua să fac ce am tot făcut în ultimii 15 ani: să scriu în speranța că voi mai reduce un pic din suferința din jurul nostru și, măcar pentru o oră, înainte de lăsarea întunericului, să ascult păsările, animalele, oamenii aflați la pământ, universul și pe oricine încearcă să-mi transmită ceva. Vă mulțumesc pentru cât ați citit astăzi și mai ales pentru cât o s-o faceți în toate mâine-urile care vor urma.