Dacă inconștientul meu și-ar face un blog (că pagina de Facebook i-ar fi ștearsă repede), clar aș da subscribe și l-aș deschide în fiecare zi, separat, dedicat, fidel, direct din browser. Sunt fan. Nu de alta, dar are bunul obicei să creeze personaje pe care nu le-am cunoscut niciodată, ba care nici măcar nu seamănă cu oameni pe care-i cunosc. M-am îndrăgostit de nenumărate ori de fete zămislite de la zero de inventivul meu inconștient, care s-a preocupat ca în puținele ore de somn pe care le-a avut la dispoziție să le dea totul – mâini, picioare, personalități, ochi de diverse culori, ambiții și principii, a făcut din ele ce ar face orice scriitor bun și orice Dumnezeu relativ competent, apoi m-a adus pe mine, m-a prezentat și m-a lăsat baltă, acolo, îndrăgostit până peste cap, cu vârfurile urechilor roșii, și întrebându-mă în vis, într-unul dintre acele rare momente de luciditate, dacă acele fete chiar există în realitate și inconștientul meu e pur și simplu mai umblat și mai sociabil decât mine sau dacă am un inconștient exagerat de creativ, care înspre dimineață nu are nimic mai bun de făcut decât să nască oameni noi. Dacă a doua variantă e cea corectă, nu am decât să fiu sincer impresionat, chiar înduioșat de faptul că depune atâta efort să plăsmuiască oameni care trăiesc doar pentru câteva minute, în capul meu, în timp ce dorm. Până la urmă sunt oameni care au dus vieți bune, la fel de bune ca oricare alta, așa că a meritat truda.