Nu mi-a păsat niciodată cum arăt. Când mă spăl pe dinți, mă plimb prin casă. Nu mă uit aproape niciodată în oglindă, așa că aproape mereu plec cu pastă de dinți întărită pe bărbie. Nu-mi fac freza, așa că și vârtejuri am mereu. Și, în general, nu-mi pasă să fiu o prezență vizuală acceptabilă. Sigur, încerc să fiu o prezență olfactivă acceptabilă, asta chiar mă preocupă. Eventual și una auditivă decentă, la nivel gnoseologic, mă-nțelegeți… Dar să dau bine la ochi? Nu înțeleg de ce.

Pe cale de consecință, acord foarte puțină importanță hainelor. 90% dintre chestiile pe care le port le am de tânăr, ca să zic așa. Doar o schimbare dramatică în greutate m-ar putea face să trec la unele noi.

Și, e adevărat, a început să mă îngrijoreze aparența mea de boschetar, în ultimul timp. Primul semnal l-am primit de la tata, care a venit în vizită în București și mi-a spus că nu iese cu mine îmbrăcat ”așa”. Adică în pantalonii mei scămoșați de trening. Nu mergeam la teatru, ci la ceva cumpărături, să ne înțelegem. Plus că era TATA. Tata poartă ȘEPCI. Și se îmbracă de la Lidl. Și, totuși, îi era rușine cu mine pe stradă prin București, vă dați seama?

Aceiași pantaloni de trening (una dintre cele două perechi pe care le port pe-afară, că mai am una de blugi) îi fac pe niște prieteni să mă poreclească ”zugravul scriitor”. Cică mereu, când vin în vizită, pare c-am venit să fac vreo lucrare. Și atunci am înțeles și de ce-mi cer de fiecare dată buletinul gardenii de la bariera din cartierul respectiv. Eu credeam că li se întâmplă tuturor vizitatorilor. Se pare că nu. Era de la treling!

Pe lângă pantalonii de trening, mai port și tricouri de la promoții. Gen ăsta (pe care, ați ghicit, îl asortasem la pantalonii de trening):

Vedeți ce scrie pe el, da? CITY FM! City FM nu mai există de ani buni, iar eu l-am primit, pomană, pe vremea când împărțeam redacția cu cei de la City. Ehe, alea erau vremurile, când eram coleg cu Denise Rifai, pfuuu! Deși nu ea mi l-a dat, tot consider că e un tricou bun, e de oraș. Scrie pe el că inima mea bate rock, fapt ce îi confuzează intens pe gardienii care mereu vor să mă identifice. ”Un zugrav a cărui inimă bate rock?”, se întreabă, pe undeva pe bună dreptate. Iar eu zâmbesc și le explic, timid și politicos: ”aaa, nu, e primit la o promoție!”.

Nu am vreo concluzie. Probabil ar trebui să-mi cumpăr niște haine, dar urăsc această activitate. Așa că nu mă invitați în oraș, o să fiu tot în trening în viitorul apropiat.