Lia Olguța Vasilescu începe să citească în engleză, la sesiunea Comisiei ONU pentru condiția femeii (!), de la New York. Pare că e prima oară în viața ei când spune ceva, orice, în engleză. Video-ul e șocant. Cum începe să vorbească, o doamnă din spatele ei face ochii mari. Probabil se întreba dacă e vreo farsă; atitudine de înțeles, ca să fim sinceri, să se vorbească așa în engleză pare un act deliberat de comedie. Doamna încearcă să se abțină de la a râde, mustăcește spre o colegă, după care dispare din cadru. Revine cu telefonul în mână, continuând să mustăcească. Pariu c-a înregistrat un pic și a trimis la prietenii din listă?

Pentru mine, filmulețul de mai sus a fost o experiență șocantă și revelatoare. Cumva, a avut efectul invers pe care l-ar avea un upercut al lui Mike Tyson în bărbie. Adică nu m-a adormit, ci m-a trezit. Brusc, am simțit că totul la condiția țării noastre și a noastră, a locuitorilor, odată cu ea, este clar. Am avut următoarea imagine:

Mi-am imaginat Uniunea Europeană ca pe o caleașcă frumoasă, regală. O trăsură remarcabilă, una cu design inteligent și avangardist, generoasă, încăpătoare, cu brizbrizuri, foarte utilă, cu multe bunătăți prin ea și mai ales foarte arătoasă, adică te mândrești să te arăți cu ea oriunde pe planeta Pământ și poate chiar în Univers. Nu e doar o trăsură, ci e una dintre cele mai frumoase opere ale omenirii de până în prezent, ce să mai… Doar că acum v-aș ruga să vă mutați atenția, de la caleașcă, la caii înhămați la ea. Majoritatea sunt armăsari frumoși, pur-sânge, de toate rasele și de toate tipurile, musculoși și plini de personalitate, ba unii dintre ei tot mai dornici să-și bage **** în caleașca aia șmecheră și să fie liberi și pe cont propriu, hai, cel mult fiecare cu teleguța lui. Ei, dacă te uiți mai într-o parte, ascunși cât de bine s-a putut de ochiul nemilos ai publicului, vei vedea înhămați printre caii ăia superbi și un măgar jigărit și o capră râioasă. De măgarul jigărit nu ne vom ocupa acum, pentru că bulgarii sunt cu ale lor și oricum e mai bine să fii măgar decât capră, cel puțin când vine vorba de tras la caleașcă. Să ne ocupăm de capră, însă. Biata capră! Cei care s-au ambiționat s-o înhame la un loc cu armăsarii nu au luat în calcul și că săraca de ea e mult mai scundă, așa că iat-o, doamnelor și domnilor, suspendată ca proasta între nărăvașa Ungarie și măgăreasca Bulgarie, cu picioarele-i slăbănoage pedalând în gol, prin aer, de formă și-atât, în timp ce colegii armăsari o pornesc la trap înspre viitorul global. Aș merge mai departe cu textul, dar, zău, nu-mi pot lua ochii de la această glumă de animal. Fantastic, ce capră urâtă și răpciugoasă, uite-o că abia mai vede printre urdorile care-i împăiănjenesc ochii, e costelivă și nemâncată, nu mai are aproape nici un dinte, fapt îmbucurător, de altfel, pentru că în pauzele de la simulat trapul îi mușcă pe curioșii care se apropie de caleașcă, de fapt îi apucă turbat cu gingiile și le molfăie mânecile, fără să le provoace răni, ci lăsându-le doar niște bale verzi și urât mirositoare pe sacouri, apoi, de furie și neputință, își lasă fruntea în jos și îi împunge ca vaca, ca o capră vacă, adică, uitând că până și coarnele i-au fost tăiate de la rădăcină și vândute la corn vechi! ”Marș de-aicea!”, îți vine să-i zici, mai mult de scârbă decât de frică. Sau cum se zice la capre?

Din toate motivele de mai sus, consider prezența Liei Olguța Vasilescu în guvern și mai ales cea la sesiunea ONU de la New York providențiale. Pentru că din discursul acela neinteligibil am înțeles, totuși, ceva. Și e mult mai important decât condiția femeii: este vorba despre condiția României.

Ne mințim că suntem o țară civilizată, că am evoluat, că ne-am schimbat, că reformele au dat roade, că suntem europeni, că gândim frumos și corect, că avem principii, că ne plac lucrurile frumoase și de bun-gust, suntem prezenți la festivaluri și reuniuni laolaltă cu partenerii europeni, mergem la operă, râdem de oamenii prost îmbrăcați și de cei care (iată) vorbesc engleza prost. Nu ne considerăm o mică Franță sau Anglie, dar ni se pare că suntem și noi pe undeva, pe acolo. Când colo, de fapt, suntem vai de capul și de zilele noastre, niște capre râioase care știți care e gluma? Că tot ele se simt jignite c-au fost puse la caleașcă alături de armăsarii pur-sânge! ȘI VOR SĂ IASĂ! Capra râioasă vrea să fie iar de capul ei, fără ambiții de civilizație, fără prințipuri, fără eleganță, educație, limbi străine și alte prostii. Capra cea râioasă vrea să rumege în continuare iarbă dintre rahați și să behăie cu accent rusesc în timp ce se pișă pe urzici.

Atâta vreme cât PSD-ul există și câștigă alegeri, vom fi în UE și în Europa civilizată doar cu numele și doar de formă. Nu știu cine dracului a decis să fim primiți sau de ce, dar, distanțându-mă de subiectivismul specific românesc, înțeleg perfect de ce englezii, francezii sau italienii au început să strâmbe din nas, odată ce am apărut și noi în peisaj. Românii în locul lor n-ar fi făcut la fel? Ia să ne imaginăm că se face acum o uniune mare, ca o țară, în care noi suntem cei mai civilizați și ni se spune că trebuie să îi primim și pe somalezi, pe afgani și pe irakieni, să avem grijă de ei, să împărțim totul cu ei, să-i ajutăm cu bani și know how și să le dăm drept de liberă ședere în România. Unde, ce să vezi, toți vor dori să vină (știu, nu se va întâmpla asta niciodată, dar e doar un scenariu). Ia, uitați-vă la românii ăștia mândri care au votat cu PSD și spuneți-mi că ei, în locul francezilor și-al englezilor, ar accepta o țară ca noi în UE.