Brrrr! Brrrr! Sunetul pe care îl fac vibrațiile telefonului pe o suprafață dură sunt îngrozitoare. Te întrebi de ce le mai ține cineva așa, pe vibrații.
Răspund rar la telefon, recunosc. Aproape niciodată la numere necunoscute. Și nici la alea cunoscute, când am vreo treabă importantă în timp ce sunt sunat. Adică scriu; sau mă uit la un film; sau am o conversație interesantă cu cineva pe chat; sau, nu știu, stau și mă uit la stele și n-am chef să fiu deranjat. De data asta citeam, iar telefonul insista: brrrr! brrrr! brrrr! Văd că e număr necunoscut și-l dau pe silențios. Termin capitolul, merg să-mi fac o cafea și-mi mai fac de lucru prin bucătărie, iar când mă întorc, dezastru: încă două apeluri de la același număr necunoscut. Aici orice mizantrop care urăște să vorbească la telefon devine alarmat, așa că m-am văzut nevoit să mă alarmez și eu. Dacă a murit cineva? Dacă s-a întâmplat ceva îngrozitor? Sau dacă, din contră, sunt sunat insistent de Loteria Română, Bill Gates, Adrian Năstase sau altcineva care vrea să-mi dea pur și simplu un milion de dolari? Așa că cedez presiunii sociale și sun înapoi. Surpriză! Îmi răspunde un robot. Un nenorocit de robot! ”Ați sunat la Telekom România”, își începe monologul nenorocitul de robot. Nu pentru că îmi imaginam că mă ascultă cu adevărat cineva, ci pentru că uneori sunt suficient de tâmpit încât să fac glume pentru mine însumi, țip în telefon: ”Te rog nu mă mai suna, ți-am zis că am terminat-o! Nu uita de Legea 2 a Roboticii!”. Și puf, închid fulgerător.
Cum plătisem factura cu vreo două zile înainte, chiar nu-mi imaginam de ce m-ar suna insistent cineva de la Telekom. M-am gândit la asta vreo trei secunde, apoi m-am întors la citit.
A doua zi, iar apel. Recunosc numărul ca fiind același din ziua precedentă, într-atât de traumatizat fusesem de cele trei apeluri ale Telekomului. Răspund.
– Alo, am plăcerea să vorbesc domnu’ Andrei?
– Mda, îi zic. De unde atâta plăcere?
– Voiam să vă întreb doar dacă sunteți mulțumit de serviciile Telekom.
Când să râd sau să-i zic că e imposibil ca un client nemulțumit să nu îi sune, totuși, el pe ei, nu invers, îmi amintesc că chiar mă nemulțumește ceva. Așa că-i zic:
– Nu sunt mulțumit de receiver-ul primit. Cred că din cauza lui nu prind anumite canale în format HD și aș vrea să mi-l înlocuiți cu un card din acela care se bagă direct în TV.
Și acum, dragi cititori, vă jur că băiatul politicos care mă sunase de patru ori să mă întrebe dacă totul e în regulă și care avea imensa plăcere de a vorbi cu mine îmi spune fix așa:
– A, păi în cazul ăsta permiteți-mi să vă dau numărul nostru de la relații cu clienții.
Și începe să turuie un număr. Eu sunt în mașină, nici un pix la orizont. Dar, pentru că sunt relativ timid și politicos cu necunoscuții, chiar mă prefac că notez numărul, repetând fiecare cifră după ce-o rostește el. Ce client minunat, nu? Dar nici domnul de la Telekom nu se lasă mai prejos. Îmi zice o combinație de trei numere ”ca să evitați întrebările robotului și să ajungeți direct la un consultant Telekom”. Fantastic, dom’le, ce oameni la Telekom, cum mă sună ei să mă întrebe dacă am o problemă, după care îmi spun că trebuie să sun la un robot ca să rezolv problema, după care mă învață cum să fentez robotul ca să dau, de cine credeți? TOT DE EI! Îmi stăpânesc râsul și îi mulțumesc. Dar băiatul de la Telekom era hotărât să-și facă job-ul bine în acea zi. Așa că-mi zice, cu un ton pe care l-aș numi, fie-mi iertată îndrăzneala, complice:
– CEL MAI BINE AR FI SĂ SUNAȚI LA 8 DIMINEAȚA, CA SĂ NU PRINDEȚI LINIA OCUPATĂ.
De data asta nu m-am putut abține și-am evacuat două hohote ca-n anime-urile japoneze, cu mâna la gură. I-am zis, cu un ton foarte recunoscător:
– Mulțumesc, o să-mi pun ceasul la 7 și jumătate, ca să am timp să fac și-un duș înainte și să fac câteva exerciții de dicție în fața oglinzii, e ok?
– E ok, zice, mulțumesc pentru timpul acordat.
– Eu vă mulțumesc, îi spun.
Sfârșit. De fapt, nu chiar. A doua zi m-am trezit la ora 11. Sunt tot mai convins că n-o să am niciodată cardul ăla. Poate dacă-l conving pe robot…
PS – am uitat să precizez ceva. De fapt, omul nici măcar nu era sincer. Adică nu îl interesa dacă sunt sau nu mulțumit, doar spera să-mi vândă ceva. Pasămite că Telekomul n-o duce prea bine.
2 thoughts on “Despre ce înțeleg unii români prin a-ți face bine jobul”
Primesc acelasi tip de telefon
(“de control” ??) dupa ce interactionez cu cineva de la UPC. Totul a fost ok ? Va simtiti bine? Aveti picioarele reci ? etc. etc
Azi am vorbit cu cineva de la o firma de Pompe Funebre, pentru niste aranjamente, privind o inmormantare (avem un deces in familie). Imi este frica, sa mai raspund la telefon.
O sa iti fie dor de ei ca se retrag din romania, vand la orange si digi. just your useless bit of information of the day!