Știți ce e asta? E Pământul acum 500 de milioane de ani. Ți-ar lua o viață doar să numeri până acolo: 500.000.000. Omul avea să apară mult mai târziu. Știți cam cât mai târziu? Păi, cam 499.800.000 de ani mai târziu. Cât despre industrie, eheeei, ea va fi apărut 499.999.900 de ani mai târziu.

Dar acum 500.000.000 de ani, înainte să se formeze continentele sau să apară dacii, cu 499.998.000 de ani înainte să se nască Domnul Nostru Isus Hristos, pe Pământ trăiau niște viețuitoare care trăiesc și acum. Le zice rechini și au precedat până și dinozaurii cu vreo 250 de milioane de ani.

Dar nu vechimea îi face pe rechini să fie magnifici, nici eleganța șlefuită de-a lungul eonilor, nici calmul rece cu care vânează fix atât cât le trebuie și nimic mai mult, fiind piesa cheie în menținerea echilibrului demografic în oceanul care a sfârșit prin a ne da și nouă viață. Nnnope!

Rechinii sunt singura specie (alături de meduze și de niște ciudățenii mai mici) care au supraviețuit TUTUROR celor cinci extincții în masă planetare. Doar că acum sunt puși la grea încercare de a șasea. Dar să încălecăm pe-o șa și să ne întoarcem în timp așa, cronologic.

Extincția nr. 1

La mai bine de 50 de milioane de ani de când apăruseră rechinii, planeta a început un dans între epocile de gheață și cele intermediare. Colac peste pupăză, pământul s-a ”crepat” precum covata lui Hrușcă și din el au răsărit semeți munții Apalași. Nașterea asta grea a afectat foarte tare și clima, și compoziția chimică a oceanului. 86% dintre toate speciile de pe Pământ au dispărut. Rechinii nu au pățit nimic și cică cei mai mulți nici n-au aflat prin ce-a trecut planeta, că nu citeau știrile și votau cu Iliescu.

Extincția nr. 2

Au mai trecut alte 75 de milioane de ani. Plantele au început să acopere toată suprafața terestră. Rădăcinile lor adânci au sfredelit Pământul ca sute de miliarde de Rocco Siffredi deodată, eliberând nutrienți în ocean și ducând la apariția algelor. Algele au devenit curând stăpânele oceanului, sugând (nu mai zic ca cine) aproape tot oxigenul din apă. Au omorât 75% dintre speciile rămase, inclusiv trilobiții, niște eroi care supraviețuiseră primei extincții. Pe rechini i-a durut un pic capul, s-au plâns la neveste că viața e grea, dar au trecut și peste asta.

Extincția nr. 3

Mai dați pe repede înainte încă 130 de milioane de ani. Rechinii existau deja de 250 de milioane, deci. Sfârșitul permianului a fost extrem de aproape să aducă sfârșitul întregii vieți de pe Pământ cu mult înainte ca noi s-o cunoaștem. A fost cumplit. O erupție de proporții apocaliptice în ceea ce azi e Siberia a eliberat în toată atmosfera un gaz extrem de toxic: metanul. Oceanele s-au transformat în supe de acid, întinderi nesfârșite de otravă, 96% dintre specii au mierlit fără să le întrebe nimeni de vorbă și evoluția a fost dată în urmă cu 300 de milioane de ani într-o clipită. Nu și rechinii. Rechinii au scuturat un pic din coadă, au borât, și-au dat ochii peste cap, dar au mers mai departe.

Extincția nr. 4

50 de milioane de ani mai târziu, a urmat a patra mare extincție. Sfârșitul triasicului și al 80% dintre speciile existente. Dintre toate cele cinci, aceasta rămâne cea mai enigmatică. Nu există nici măcar o teorie despre ce ar fi putut-o cauza. Se știe doar că a existat. Rechinii, evident, au dat o petrecere și-au râs de caprele de mare moarte ale vecinilor.

FIȚI ATENȚI, CĂ ABIA ACUM APAR DINOZAURII!

Extincția nr. 5

Și trăiesc ceva. Cam 140 de milioane de ani, în care devin regii zonelor terestre. Se știe deja că regele apelor era în continuare rechinul. A venit piatra aia mare, iar dinozaurii au avut timp să spună ”oh, fuck me!” în dinozaureză și să asiste la un show de lumini gratis, înainte ca lumina soarelui să dispară pentru totdeauna (pentru ei) și pentru multe mii de ani pentru puținii rămași, ascunsă după o perdea groasă de praf și gaze toxice. Rechinii au înjurat un pic că s-a luat lumina, dar au orbecăit în continuare, prinzându-și prada chiar și în absența văzului, un simț după părerea lor destul de supraprapreciat.

Noi, autorii extincției nr. 6

Acu să mai mergem 66 de milioane de ani în față și să ajungem la noi, cei de acum. Abia de 100 de ani ne-am angajat în industrie grea și poluantă. Tot recent am descoperit că orice se mănâncă. Dacă nu e bun la gust, atunci sigur face bine la ten, la inimă, la puța lui și la pofta de puța ei. Aripioarele de rechin sunt clar delicatesă pentru că FUCK THEM, THAT’s WHY! Și-am făcut ce n-au reușit toți acei coloși în decursul a 500 de milioane de ani de zbateri: am redus populația rechinilor cu 90%. Am consfințit dispariția câtorva zeci de specii de rechini și avem alte 64 aflate pe cale să dispară. Ca să fie treaba treabă, îi mai facem și băieți răi prin filme. Vezi Doamne, rechinii sunt periculoși pentru om! Hahahahaha! Bună asta, nu? Fix de asta au evoluat rechinii pe parcursul a jumătate de miliard de ani: ca să vâneze niște cretini care se bălăcesc lângă plaja cu manele.

Suntem cea mai ucigătoare chestie care s-a întâmplat planetei și trăim, plini de bucurie, chiuind, a șasea mare extincție planetară. Doar că asta nu mai are cauze naturale, nici inevitabile, nici neintenționate. De data asta suntem noi. Știm că o facem, dar continuăm. Știm, dar nu ne interesează. Cui îi pasă de rechini? Important e să facem bani, să umflăm mațul și să avem telefoane și mașini mișto.