Clicky

Rezumatul primelor 10 zile de proteste. Ce urmează și ce e de făcut.

Rezumatul primelor 10 zile de proteste. Ce urmează și ce e de făcut.

În aceste zile în care cu greu îți poți abține furia și înjurăturile, să încercăm să vedem facts-urile:

1. Protestele din țară sunt fără precedent, fie că vorbim de numărul de oameni prezenți sau de modul în care acestea au fost acoperite (și lăudate) de publicații prestigioase de pe tot globul. Se ceartă lumea dacă-n seara aia de duminică au fost 200 de mii sau 300 de mii de protestatari, la București. Doar că vârful de prezență e aproape irelevant, pentru că ce trebuie să luăm în considerare mai mult este FLUXUL. Iar fluxul era și chiar rămâne incredibil. Indiferent de ora la care ai fi venit în piață, în aceste zile, vedeai oameni nu doar venind odată cu tine, ci și oameni care fuseseră acolo și deja plecau. La fel, indiferent de ora la care plecai, inclusiv către miezul nopții, vedeai nu doar grupuri masive plecând, ci și grupulețe care veneau din sens invers, înspre piață. Aș zice că numărul oamenilor care au fost cel puțin o dată doar la protestele din București este undeva în jur de 1 milion. Cu cei din țară, probabil sărim binișor de 2 milioane* de oameni care au ieșit pe stradă să protesteze nici măcar împotriva PSD-ului, ci pentru un principiu: dreptate și justiție reală. Așa cum remarca și Washington Post, faptul că milioane de români au ieșit în stradă pe un frig teribil – nu ca să ceară ceva pentru ei direct, nu ca să ceară bani mai mulți sau taxe mai puține, ci ca România să fie un loc unde copiii noștri vor avea șansele să fie cineva bazându-se pe propriile forțe și vor ști ce e dreptatea – asta se traduce printr-o clasă de mijloc puternică și printr-un progres remarcabil și emoționant al unei țări care nu demult vota cu Iliescu în proporție de peste 80% și înjura sau agresa toate vocile plăpânde ale rațiunii, de la ”golanii” anti-FSN la Rege sau Rațiu. Apropo de golani, știți poza cu omul ăsta superb? Golanii sunt și ei în piață, ca de altfel și fiii și fiicele lor (cum ne asigura o altă pancartă care a devenit virală):

Foto: Denisa Armașu
Foto: Denisa Armașu

*și nu sunt doar milioanele care au ieșit în stradă, ci și aceia care n-au putut-o face, dar au fost cu sufletul alături de protestatari sau aceia care n-au fost convinși să iasă din casă, dar au fost convinși, de la distanță, că PSD+ALDE nu mai trebuie votate niciodată. De aceea, cred eu, niște alegeri parlamentare anticipate acum ar fi salutare și s-ar solda cu o prezență record la vot și cu un eșec răsunător al PSD-ului. Din păcate, suntem foarte departe de ele și mult mai aproape de prăpastie. De ce?

Este realmente înfricoșător că, în ciuda dimensiunii colosale a mișcărilor de stradă, PSD-ul nu a dat înapoi nici măcar jumătate de pas, iar noi trebuie să ne asumăm bărbătește faptul că, deocamdată, totul a fost în zadar. Ceea ce ne duce la punctul 2:

2. Retragerea ordonanței 13 de către guvernul Grindeanu e doar praf în ochi. Totul, de la faptul că parlamentarii PSD nu par să fie hotărâți să voteze favorabil ordonanța cealaltă, 14, cea de retragere, la faptul că nimeni nu își asumă c-ar fi făcut ceva greșit, ne arată că hoții vor face TOT ce depinde de ei să-și salveze pielea. În fond, au toate instrumentele necesare: n-au doar guvern care să dea ordonanțe, ci și o majoritate parlamentară care poate modifica legile democratic, inclusiv codul penal. Demisia (nici măcar demiterea) sculer-matrițerului Florin Iordache de la Justiție este, vorba colegului Beni Goace, ca și când într-un caz de viol ar fi pedepsit prezervativul. Repet faptul că violul nu a fost nici măcar recunoscut: în așa-zisa motivare demisiei, bâlbâindu-se fix ca un copil prost pus de hoți să fure pentru ei, Iordache ne-a zis practic (săracul!) că el a făcut tot ce trebuia și a făcut-o bine.

Să mori de râs, nu alta! Păi, dacă ai fost atât de competent, atunci de ce-ai mai plecat, bă, ești tâmpit?! E simplu: hârciogul ăsta penal zice, în subtext, că și-a dat demisia pentru că milioanele alea din stradă și miile alea de publicații străine și ambasade sunt, cu toții, manipulați și în eroare. Deci Liviu Dragnea ne spune, prin vocea boulului ăsta din Caracal, că suntem niște proști. Cum zicea Tăriceanu? ”Cel mai deștept cedează”. Șmecherii au făcut proștilor un hatâr, dar tot ca ei a rămas.

Acum, din 1 + 2 rezultă:

3. Se va trece și la planul B, ăla mult mai mare: desființarea DNA și scoaterea României din UE. Când spun că hoții din PSD vor face TOTUL ca să-și scape pielea și să se asigure că și urmașii lor pesediști vor putea fura de la stat, adică de la noi, mă refer inclusiv la ignorarea UE și-a întregii prese internaționale. De altfel, miza, așa cum spunea și Cristian Tudor Popescu ieri la Digi 24, nu esta doar una ”minoră” precum o ordonanță care să-i scape pe Dragnea și ceilalți hoți, ci desființarea DNA, urmată de ieșirea României din UE. Hoții sau viitorii hoți (că PSD-ul are și  o organizație puternică de tineret, nu-i uitați pe hoții ăia wannabe!) au găsit o ocazie nemaipomenită să poată să fure iar ca pe vremea lui Năstase: mișcările naționalisto-fasciste care răsar prin toată Europa (ca să nici nu mai vorbim de America) sunt fix pe gustul votanților lor, deci asta le-ar permite să fure din nou democratic, după ce rămânem iar de capul nostru, fără oamenii ăia răi de la Bruxelles care momentan ne dau cu rigla peste degete când ne prind la furat. De notat și că furtul legalizat nici măcar nu va fi singura problemă, în cazul în care cădem în această capcană populisto-naționalistă a jegurilor pesediste (recunoașteți un jeg pesedist, apropo, după cum accentuează pe WERNER, al doilea prenume al președintelui, insinuând astfel că e german, deci străin, deci om rău). La fel de nasoale vor fi și explozia teoriilor conspirației venite la pachet cu ignorarea aproape totală a științelor (nu cred că e departe momentul când vaccinurile vor fi interzise prin lege), într-o epocă post-adevăr care vine ca o nesperată gură de aer proaspăt pentru noii naziști.

Concluzia? Dacă încetăm să ieșim în stradă, totul va fi pierdut. Și nici cu simplul ieșit s-ar putea să nu avem succes, din păcate. Așa că…

4. Ce ne rămâne nouă de făcut? În toată țara se caută modalități de a duce aceste proteste la un nivel tot non-violent, dar ceva mai supărător pentru niște oameni care nu par deloc dispuși să cedeze la simpla prezență în piețe. La Cluj și Arad, de pildă, câteva zeci de șoferi blochează traficul, circulând cu 5-10 km/h pe toate benzile. Mai mulți au spus că și greva fiscală ar fi o soluție. De-a lungul acestor zile, și pe pagina mea de Facebook a curs cu alternative ceva mai agresive la această formă de protest. Prin urmare, vă rog pe toți să veniți cu idei legate de cum am putea să ne mișcăm în acest weekend (când din nou se anunță o prezență în stradă uriașă) astfel încât Dragnea și ai lui să nu mai stea cu mâna în chiloți la TV și să râdă de cei aflați în stradă, ci chiar să-l treacă niște fiori pe șira spinării. Folosiți cu încredere și butonul de share pentru acest text, care vine ca o relansare a site-ului pe care-l lăsasem de izbeliște. Nu de alta, dar sigur vor avea și prietenii voștri câteva sugestii în plus și, poate, chiar vor mai afla câte ceva.

3 thoughts on “Rezumatul primelor 10 zile de proteste. Ce urmează și ce e de făcut.

  1. Din pacate trebuie convinsi profesorii, doctorii si politistii sa intre in greva. Nu cred ca le convine nici lor sa fie condusi de hoti si de incompetenti. Buseala trebuie sa vina din structurile statului.

  2. Aritmetica mea e mai fioroasa (adica da fiori reci si cruzi). O sa ma urasti sigur, dar: sunt 3 milioane de membri PSD, 35 de judete unde PSD a castigat localele, sute si sute de mii de “intoxicati” cu tot felul de conspirationisme (Iohannis ne fura/vinde/scindeaza tara – daca si Academia a tinut sa-si tremure cu voce tare ultimul sau cosmar… adica, nu e gluma, mintile sunt serios zdruncinate). Chiar fara sa-i scad din cele 2 milioane de frumosi pe copii si pe “curiosii veniti la plimbarica” (Pitici Grasi), calculele sugereaza ca anticipatele ar fi un dezastru care sa ne ingroape iar pentru vreo +10 ani. Si, marturisesc, nu mai am atata… sa zicem rabdare. NU exista opozitie credibila, coagulata antiPSD (decat in strada). Cat inseamna o galerie superba fara echipa? – imi cer iertare de comparatie, dar n-am avut alta rima. Iar deocamdata, pana si “jos guvernul Grindeanu” ar putea insemna “Firea-s (!) al naibii, mai bine taceam”. Fara sindicate, fara greva generala, n-o sa vedem nicio schimbare – ci o rotire de ciorapi intre pesedisti cu acelasi sofer. Iar daca intervin outsiderii in favoarea “noastra”, atunci e lovitura de stat. Nici macar una de palat nu ne-ar face cinste, europeneste vorbind. Repet, in caz de anticipate, o furam urat si amar. In caz de palitura de stat, intre antipatia mea fd PSD si democratie, ma tem ca aleg democratia (si, ok, injur popor inapoiat).

  3. ce-atita o dau astia cu pesedeul care-a cistigat alegerile intr-un mod nemaivazut, nemaiintilnit, surprinzator si istoric? a cistigat o pula! in realitate au votat aceeasi timpiti, aceeleasi putori, aceeasi retarzi care au tot votat la ultimele alegeri..si daca facem o comparatie au votat mult mai putini decit la alegerile trecute..sunt vreo trei milioane de tembeli pentru care evolutia intelectuala, spirituala, civica, sociala, religioasa sau darwinista nu mai au ce sa faca…victorie nemaiintilnita era atunci cind cu ciuma rosie ar fi votat 5, 6, 7 milioane…altfel, aceiasi comunistozi imputiti, care i-au propulsat in ministere pe-alde olguta-pix.
    asa ca, iesiti dracului la vot data viitoare!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *