Când l-am văzut prima oară pe Vlad Voiculescu atacând niște monștri grei ai sistemului medical, într-o conferință de presă, mintea mea de român a luat-o razna complet. M-am trezit întrebându-mă: ”De unde atâta curaj la un băiat de 33 de ani? O fi securist?!”. Asta era înainte să aflu că Vlad Voiculescu are o relație cu Melania Medeleanu. Când am aflat, am răsuflat ușurat. Vlad nu e securist. Dar dacă treceți peste aspectul fizic (lucru greu accesibil oricărui bărbat, când vorbim de o femeie atât de frumoasă) și o cunoașteți pe Melania, veți descoperi că e genul de femeie care dă unui bărbat deja virtuos acel curaj nebun de care are nevoie ca să se lupte de unul singur cu balauri, dragoni, zmei și, uneori, cu criminali din sistemul medical.

Curajul Ministrului Sănătății a arătat adevărata față a monștrilor care stăteau ascunși în spatele unor aparențe de simpli oameni purtători de costume. Atacurile pe care le-am văzut venite din zona ticăloasă a presei, a politicii și a lumii medicale împotriva lui Vlad Voiculescu au fost atât de furibunde, atât de murdare și atât de disperate încât mi-am dat seama imediat că ne aflăm într-un moment de cotitură: dacă ei vor învinge, ne vom întoarce la ce era înainte de Colectiv; dar, dacă Vlad va reuși să reziste și-și va continua mandatul, va fi ceva la fel de miraculos ca un ghiocel răsărit nu din zăpadă, ci din cenușa grea a apocalipsei post-nucleare. De aici și campania agresivă pe care am făcut-o pentru ca tinerii să iasă la vot și să voteze ce trebuie. Am făcut-o așa cum se face orice lucru în care crezi: gratis și din tot sufletul. Speram ca mai mulți români (tineri, măcar) să înțeleagă această miză imensă și să voteze, duminica trecută, pentru o majoritate parlamentară care îi va da ocazia lui Vlad să-și continue lupta curajoasă pentru noi toți. N-au făcut-o. Mafia și criminalii au câștigat democratic. Ce ușurare! Vom muri cu zile în spitale pe mâna noastră, grație sfintei democrații! Binomul ucigaș de la Colectiv Bănicioiu – Ponta se va întoarce la butoane și, atunci, brusc, se va lăsa tăcerea. Securea războiului va fi îngropată, gurile alea fioroase vor redeveni politicoase, monștrii vor reveni la înfățișarea de oameni, iar crimele la statutul de morți nefericite.

Din cauza noastră, Vlad Voiculescu își trăiește ultimele zile ca Ministru al Sănătății. Dar, poate pentru prima oară în viață, vreau să fiu optimist. În mod evident, țara asta bolnavă în care hoții și șmecherii sunt respectați și chiar idealizați nu era pregătită pentru un om atât de curat ca el. Vlad nu se lupta doar cu sistemul medical când își purta cruciada de demascare a criminalilor. Se lupta cu  o întreagă țară, atât de măcinată de sindrom Stockholm încât, într-un paradox aiuritor, ar fi în stare să-i apere cu prețul vieții pe aceia care vor, oricum, exact asta: să-i ia viața. Dar trebuie să vină un moment când vom fi pregătiți.

”Cei mai mulţi dintre oamenii care-l cunosc l-ar descrie ca pe un înger. Din zece oameni care-l descriu, proba­bil şase folosesc termenul înger în ceea ce-l priveşte. Este un om fabulos, care se gândeşte la alţii aproape în fiecare secundă a vieţii lui. Dacă îl vezi cu o foaie şi cu un pix în mână, probabil construieşte un proiect pentru cineva. În preajma lui Vlad este foarte greu să fii altfel decât altruist” (Melania Medeleanu)

La alegerile prezidențiale din 2030 Vlad Voiculescu va avea 47 de ani, iar eu 45. Sper să prindem acel moment împreună, nu doar noi doi, ci noi toți, și voi, care citiți asta acum. Momentul în care omul ăsta care și-a transformat casa părintească într-un Disneyland pentru copiii bolnavi de cancer va candida pentru președinția României, cu Melania tot acolo, lângă el, tot așa, ținându-l de mână. Vă spun sincer și ochii umezi la colțuri că aș sacrifica fericit ăștia 14 ani rămași doar pe guvernări PSD, doar pe suferințe personale, doar pe sărăcie și pe disperare la limita bolii psihice,  dacă aș ști că, la finalul acestui calvar, în 2030, voi putea să ies la vot, împreună cu voi, și să-l votăm pe Vlad președintele României, iar pe Melania prima primă doamnă care-și merită titlul din istoria acestei țări.

Când a fost propus la Ministerul Sănătății, spuneam că nu-l pot percepe pe băiatul care se zbate să salveze oameni bolnavi de cancer ca pe ”domnul ministru Voiculescu” și că, pentru tot ce a făcut chiar înainte să fie numit în funcție, aș putea doar să-i spun ”mulțumesc, Vlad!”. Ulterior, am avut și o discuție cu el în care, luat de valul acelui text, m-am adresat Ministrului Sănătății la per tu, în timp ce el mă lua cu ”dumneavoastră”. Vai, ce rușine mi-a fost! I-am explicat de ce am simțit nevoia să-i zic direct Vlad. Pentru că mă simt aproape de el, pentru că și eu vreau să lupt cu tot ceea ce am și ceea ce sunt pentru un loc mai bun în care să mi se nască și să-mi crească copiii. Mi-a mulțumit și el și-a zis că așa rămânem, Vlad și Andrei. Dar astăzi sper că doar eu voi rămâne „Andrei”. Pentru că în 2030 mă veți găsi tot aici, scriind din tot sufletul, după o zi de alegeri și-o beție de fericire: ”mulțumesc, domnule președinte Voiculescu!”.