Clicky

De ziua mea, de ziua noastră, de alegeri și de Crăciun, îmi doresc același lucru

De ziua mea, de ziua noastră, de alegeri și de Crăciun, îmi doresc același lucru

Am revăzut ”It Happened One Night”, care e o capodoperă. O capodoperă din vremea în care oamenilor le era foame. Dacă nu știți ce poate să însemne foamea în acele timpuri, luați de citiți Grapes of Wrath (John Steinbeck). Revenind la film, Frank Capra este ceea ce aș numi un veritabil erou american. Să fii ca el în anii ’30 (ani din care vă pot da cel puțin cinci exemple de regizori de un rasism feroce) era lucru mare. Toate filmele lui sunt pline de compasiune și de empatie, adevărate manifeste pentru cauza celor săraci și oprimați. Aș vrea să văd și regizori români făcând asta. Sau jurnaliști. Dar mai mult decât orice aș vrea să văd politicieni făcând-o. Politicieni luptând pentru cauza celor care mor de foame. Ce frumos sună! Și ce utopic! Nu de alta, dar uitați-vă la Trump ca să vedeți modelul 2016 de erou american, geez!

Arc peste timp: foamea în America anilor ’30 și în România mileniului 3

femei

În stânga acestui colaj aveți o poză celebră. Florence Owens Thompson a devenit imaginea Marii Depresiuni grație fotografei Dorothea Lange, care a surprins-o în timp ce își privea soțul reparând radiatorul mașinii care trebuia să-i ducă pe ei și pe cei 7 copii, într-o călătorie a disperării, din Oklahoma până în California. Dar faptul că în California s-ar găsi locuri de muncă, așa cum umbla vorba în acei ani, era o minciună. De fapt, în California era chiar mai rău, tocmai din cauza zvonului că acolo s-ar găsi locuri de muncă, fapt ce a făcut sute de mii de familii să vândă sau să lase tot ce au și să plece la drum, cu toți membrii familiei și toată averea ei înghesuite pe o mașină ale cărei cauciucuri deveneau astfel bunul cel mai de preț. Disperate, autoritățile din California au ajuns să nici nu le mai permită să se apropie de statul în care se crease o nouă criză, chiar și mai gravă decât cea generală. De altel, mașina familiei Thomspon nu a mai fost reparată niciodată și nu s-a mai mișcat din acel câmp. Florence și soțul ei au vândut-o pe bucăți ca să cumpere mâncare copiilor. Și să nu credeți c-au plătit multe senvișuri cu ea.

Problema e că oamenilor nu le era foame doar în anii ’30. În dreapta este poza unei femei din București cu patru copii. Fotografia e din 2015, am găsit-o pe un site de știri care aduna bani pentru această cauză umanitară. Când a fost făcut materialul, cei cinci trăiau într-o cameră minusculă și plină de igrasie din capitala țării. Nu știu dacă s-au strâns bani, dacă au fost mutați de acolo sau dacă s-a produs orice altă schimbare în bine în destinul acelei femei și familiei ei. Îi folosesc doar imaginea cu mârșăvie ca să vă arăt că încă există figuri frumoase și demne, dar ai căror ochi cerșesc ajutor. Și sunt chiar lângă noi.

Conform unui raport World Vision Romania, 51% dintre copiii români trăiesc în sărăcie. 225.000 dintre aceștia merg la culcare flămânzi. De aici pleacă cercul vicios, dragi politicieni și jurnaliști. Ați încercat vreodată să învățați când vă roade stomacul de foame? Sau să mergeți câțiva kilometri până la școală? Ați încercat să vă bucurați de o carte atunci când nu știți dacă mâine veți avea ce pune în gură? Unii dintre acești copii merg cu rândul la școală când e vreme rea, pentru că au o singură pereche de încălțări. Nu spun că e imposibil să învingi foamea prin educație și ambiție. Spun doar că e cumplit de greu.

Dorințe de Ziua Națională, de Crăciun și de Alegeri

E 1 decembrie și lumea sărbătorește cu mici, fasole și patriotism ostentativ și deșănțat. Dar nu știu câți se gândesc la ce vor mânca mulți dintre aceia care stau la coadă să ia porția gratuită de fasole în restul celor 364 de zile. Peste 10 zile sunt alegeri și în nici unul dintre programele partidelor care ne cer votul nu văd o soluție clară care să ducă la salvarea copiilor (măcar a lor) care mor de foame. Din contră, văd că se fac eforturi să nu fie salvați. Și da, mă gândesc la oamenii care cer interzicerea cuplurilor de același sex să facă adopții. Oare s-au interesat oamenii ăștia în ce iad trăiesc copiii din orfelinate, înainte să le interzică să facă parte dintr-o familie care îi poate întreține și face fericiți? Sigur, nu le va mai fi foame și frig, nu vor mai fi bătuți și umiliți, dar hei, decât să vadă, Doamne ferește, doi bărbați sărutându-se, mai bine să continue să trăiască în teroare, nu? Am citit un material cu niște copii din Vaslui care își mâncau propriile fecale pentru că părinții nu le dădeau nimic să mănânce. Dă-i dracu, bine că nu erau gay!

Uneori mi se pare că politica e o preocupare prea elitistă pentru o țară atât de înapoiată cum este România. Nici nu-mi vine să cred că într-o țară atât de săracă nu avem nici măcar un partid de stânga care să se zbată pentru acești oameni. Și cel mai amuzant mi se pare că PSD-ul e privit de unii rătăciți ca fiind acel partid de stânga. Serios?! Haideți s-o lămurim: toate partidele fură DE LA VOI, iar PSD-ul fură cel mai mult. Asta nu doar că nu e stânga, e definiția anti-stângii. E dreapta cea mai malefică. E iadul. PSD-ul e cel mai de dreapta partid din România, urmat îndeaproape de toate celelalte.

Am încercat să public acest articol pe site-uri mai vizitate decât blogul meu aflat în paragină, dar toată lumea l-a refuzat. Mi s-a zis că sunt socialist, cică. Că nu astea-s problemele reale. M-am resemnat. Aparent, să fii marxist este să-ți pese că mor copiii de foame și să scrii chestii în speranța că asta va înceta, iar eu sunt un mare marxist. Asta este. Dar nu mă împiedică nimeni să sper că mai există în România și oameni pentru care compasiunea și empatia nu presupun înregimentare politică sau doctrinară, ci doar o reacție omenească naturală la suferința din jur. Să vă fut, sunt marxist, socialist, leninist, troțkist, comunist, sunt ce vreți voi, dacă asta înseamnă să iau apărarea celor care n-o pot face singuri. Și vreau un partid care să-mi spună că face același lucru și mai ales care să-i facă pe acei oameni să înțeleagă și să creadă că vrea să-i ajute. ȘI NU-L AM. Aștept de-un sfert de futut de secol, și nimic. Până la urmă cred că va trebui să arunc laptopul ăsta și să-l fac eu…

PS – pentru că nimeni nu vrea să vorbească despre lucrurile astea în România (că de plătit pentru ele nici nu se pune problema, nu le vor nici gratis), o să public în continuare aici, așa că vă aștept și pe viitor înapoi. Va fi blogul nostru, al marxiștilor cenzurați de internetul liber din România.

6 thoughts on “De ziua mea, de ziua noastră, de alegeri și de Crăciun, îmi doresc același lucru

  1. Draga Mantzy,

    Un text emotionant in vremuri tulburi (nu stiu sincer cand vremurile au fost bune in cacatu asta de “societate”) cu probleme de vest, gen cum sa tepuiesti niste fraieri sa ai bani de un nou iPhone si alte porcarii irelevante pentru viata si spirit.

    Eu unul nu am nici cea mai vaga idee despre politica si ce inseamna stanga, drapta, mijloc sau orice alt fel de politica. Insa stiu ca inca esti om, ai suflet in tine si multa empatie; si la fel sunt si eu si multi oameni din jurul nostru. Stiu ca ne e greu tuturor (carora inca le mai pasa) sa privim atat de neputincios cum se moare de foame, dar inca sper ca vom gasi solutia care va face igrasia asta imputita care pateaza umanitatea sa dispara. Si poate, poate vom ajunge in punctul in care nu vom mai fi nevoiti sa luptam cu conditia, iar principala noastra preocupare va fi evolutia.
    Eu sunt un visator si la fel cred ca esti si tu. Asta nu ne poate lua nimeni niciodata. Nici PSD nici PNL si nici PLM!
    Asa ca nu conteaza daca esti de stanga si cred ca nu conteaza asa mult eticheta asta, creata de oameni care au transformat politica intr-o chestie odioasa.
    Ce cred eu ca conteaza este sa fii tare in lupta asta grea pe care o duci, ca e tare greu sa o cari in spate.
    Cand vii cu un plan de atac, sa stii ca ma bag si eu in partidul tau, cu tot cu lipsa mea de cunostinte politice 😉

    Numa’ bine si respect!

  2. Te urmăresc de mai bine de un an. Mi-am dat seama că și în mine se ascunde un mic Mantzy – uneori egoist, alteori prea altruist, uneori rece, alteori prea implicat. Poate, ca reacție la felul ăsta „bipolar” de a fi, mi-am băgat și mi-am scos frustrările pe unde și cum am putut. Am locuit un an în Canada, m-am întors în România. Am fondat un partid politic, apoi m-am retras. Am vrut și vreau în continuare să fac o schimbare care să „doară” în sensul bun al cuvântului, pe care lumea să o simtă cu adevărat (și să o resimtă pentru mult timp, nu doar pentru câteva săptămâni sau luni, așa cum s-a întâmplat după Colectiv). Dar e al dracului de greu. Și totul începe de la întrebările: „ce vrem?” „ce suntem?” Suntem de stânga, dreapta, centru? Pe cine vrem să ajutăm? Pe copiii săraci? Pe oamenii care nu au locuri de muncă? Pe cei care creează locuri de muncă? Cine câștigă și cine pierde în momentul în care tragem linie? O mică sugestie: dacă vei continua pe blog seria de articole „incomode” (pe care o voi urmări fără reținere), ar fi grozav să o dublezi de întâlniri concrete cu cititorii blogului. S-ar putea să iasă chestii faine din discuțiile libere (și vei putea ajunge să cunoști „baza” de susținători a viitorului tău partid 🙂

  3. Pacat ca sunt prea putini cei care vad aceste lucruri. Tu ai ales sa lupti, eu am ales sa plec. You can call me a quitter, but I’m not the only one! :))

  4. Prea multa durere si prea multa ignoranta in tara asta. Prea multa rautate, prea multa ura, prea multa religie. Religie care ii indeamna pe oameni la bine, si totusi multi din cei religiosi care ar putea sa faca bine nu il fac. Si prea putini oameni care incearca sa faca bine, din putinul pe care il au. Sau putin mai multul. Si enorm de multa hotie.

  5. De unde ideea că într-o ”familie” de homosexuali un copil n-ar putea să sufere de foame? Ce,homosexualii nu pot fi alcoolici ,indolenți,inconștienți?Poate nici într-o ”familie” de pedofili un copil n-ar suferi de foame ,nu-i așa?Pseudo-argumente și sofisme,unele peste altele, doar ca să-și dea și seama și cititorul ce utilă este ”familia” de homosexuali.Cam adus din condei argumentu dvs,dle Manțog.În realitate ,toleranța fără limite nu mai toleranță ci dogmă.Asta este problema cu homosexualii:cer toleranță fără limite,deși,ei au limite,iar una dintre aceste limite ale lor este incapacitate de a eradica foametea pe glob,de exemplu.

  6. ce pro’ ejti mantog nici tu nu stii ce vrei, produci texte lacrimogene pe biziday, te foloseste capitalistul neoliberal guran ca trompeta pentru manufacturing consent in privinta cresterii bugetului la aparare si alimentarii rusofobiei si tu de fapt esti un pacifist de stanga

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *