Clicky

De ce mă plac mămicile

De ce mă plac mămicile

Preludiul

Anul trecut am avut întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului. Pentru că în liceu eram genul care trecea neobservat nepermis de mult, am zis că de data asta îmi iau revanșa pentru toate colegele pe care nici măcar nu le-am pupat, deși noapte de noapte visam să procreez intens cu dânsele. Așa că mi-am găsit o nișă: cum majoritatea fetelor din fosta mea clasă născuseră între timp, pe grupul de Facebook care pregătea întâlnirea m-am transformat într-un tartor de copii. Adică le-am spus în mai multe rânduri că nu mă interesează copiii lor, că nu vreau să aud povești despre ei pentru că oricum sunt sătul și le știu pe toate de pe Facebook și că, pentru a fi sigur că una ca asta n-o să se întâmple, aș vrea să existe o segregare între oamenii cu copii și cei fără, în sensul că să fie așezați la mese diferite în cadrul petrecerii ce va fi urmat. Mămicile mă urau. Dar totul făcea parte din plan. Atrăsesem atenția, acum mai aveam nevoie doar de un twist de maestru.

Intriga și punctul culminant

Când a sosit ziua Z, mi-am asortat un sacou șmecher la tenișii și blugii cei buni și m-am dus către fosta mea școală, dintr-un oraș cenușiu al Olteniei. Mi-am făcut discursul pe care urma să-l țin în cap, pe drum, în cele zece minute în care am bătut acel traseu pe care l-am urât atâta vreme, când eram copil.

La întâlnire s-au prezentat cam jumătate dintre foștii colegi și doi dintre profesori: fostul diriginte și fosta profesoară de fizică. S-a strigat catalogul și fiecare dintre cei prezenți trebuia să spună câteva vorbe. Profa de fizică a pus accent nemaipomenit de grav pe ”câteva”, lăsând de înțeles că se grăbește nu neapărat pentru că ar avea vreo treabă acasă, ci pentru că pur și simplu n-o interesează ce s-a mai întâmplat cu noi. Cei de până la mine s-au conformat și au zis toți cam un singur lucru: unde lucrează. Nu c-ar fi lucrat vreunul la NASA, să ne înțelegem…

Când s-a ajuns la mine, am început exact așa: ”Domnilor profesori, dragi colegi, eu sunt Andrei și sunt un ratat. Cum n-am job și nu am făcut nimic interesant în anii ăștia, vreau să vă spun totuși o poveste, dar nu povestea mea. Doar că va dura un pic mai mult, pentru că povestea asta începe de la prima bacterie care a trăit pe Pământ”. Profa de fizică s-a îngălbenit și mi-a transmis din ochi că mă urăște. Dirigul și-a amintit de ce mi-a scăzut de două ori nota la purtare. Nu mi-a păsat. Am ținut o cuvântare destul de fluentă despre evoluție, vorbind despre cum dintr-o bacterie s-au făcut două bacterii și tot așa, oprindu-mă fără grabă și cu multă emfază pe etapele pe care le-am considerat mai importante, cum ar fi evoluția ochiului și modul cum aceasta a făcut diferența între viață și moarte sau unele mame model din lumea animală, ceva specii de broască respectiv caracatiță, care nasc o singură dată în viață, asta pentru că procreația se termină tragic, dar eficient, cu moartea mamei.

După circa 15 minute care pentru cei doi profesori au trecut ca 15 ani (citeam în ochii profei de fizică exact ce gândea, adică ”tu-ți protozoarele mă-tii, te-a găsit evoluția acuma iar în liceu abia scăpai de corigență la fizică și chimie, că te interesa doar fotbalul!”), am tras concluzia: ”Prin urmare, deși poate părea o abordare cinică și simplistă, consider că noi, ca entități vii, conglomerate formidabile de celule capabile să conducă mașini, să atașeze fișiere video pe WhatsApp și să deschidă sticle de bere cu dinții sau buricul, nu putem fi cu adevărat împliniți decât atunci când lăsăm ceva în urmă. De aceea, consider că oamenii care au copii din această sală sunt singurii cu adevărat realizați și singurii care ar trebui să vorbească în continuare.” Jur că am auzit un oftat de „fuck me now!” în timp ce mă așezam. Chiar niște aplauze răzlețe, dar nu cu palmele, dacă înțelegeți unde bat.

Deznodământul

De la școală ne-am dus direct la restaurant, unde mămicile roiau în jurul meu ca păsările colibri care tocmai au descoperit cea mai frumos colorată și gustoasă floare de pe pământ. Mulțumesc, copii!

4 thoughts on “De ce mă plac mămicile

  1. :)) dude, oare nu ai tintit prea jos cu masinatia ta? Roiuri de mamici? Anyway… macar tu ai avut un plan. Eu cand m-am trezit la intrunirea aia, m-am uitat in jur de parca tocmai aterizasem acolo, si cu sincera mirare le-am explicat ca nu ma asteptam sa traiesc atata. A ajutat totusi la contemplarea unicitatii momentului.

  2. La noi a venit dirigul, profa de chimie si profa de romana. Situatia cu privire la cei casatoriti/cu copii si cei fara, a fost echilibrata. 🙂 A fost o intalnire funny si mi-a fost drag sa revad colegii. Profii parca sunt neschimbati, oare ei nu imbatranesc? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *