Plouă astă-noapte. Plouă astă-noapte și un domn furios că și-a găsit locul de parcare de lângă bloc ocupat și a trebuit să se învârtească 15 minute ca să găsească altul se îndreaptă hotărât spre VW-ul Golf alb care îl ocupă. Pune mâna pe ștergătorul stâng, dă să-l ridice, dar se oprește. Un vecin insomniac complet irelevant în această relatare îl privește de la o fereastră neluminată și se întreabă: ce naiba face? Pare că s-a blocat, cu mâna pe ștergătorul ăla nevinovat. Oare tocmai suferă un atac cerebral? Infarct? Trec secunde în șir fără să miște nici un mușchi, ca în jocul ăla din copilărie în care nu aveai voie să schițezi nimic în timp ce regele se uita. Picăturile dese îi șiroiesc pe față, una chiar se prelinge de la baza degetului mic în gropița pe care o face palma înspre exterior, atunci când ții pumnul strâns, iar de acolo cade pe ștergător ca printr-o cătare, și curge lin și cu oarecare încăpățânare până la baza acestuia. Acel schimb de fluid, fie el și străin ambelor entități, creează o comuniune nesperată. După 28 de secunde de împietrire, domnul furios lasă ștergătorul înapoi la loc pe parbriz. Nu o face oricum, ci cu o considerabilă doză de gingășie. Ștergătorul se lipește de geam ca un pui nou-fătat de mamă, fără nici cel mai mic zgomot. Dacă nu ar fi atât de al dracului de înnorat, vecinul irelevant ar putea să jure că domnul furios tocmai a avut o epifanie, că a văzut cel puțin un înger cu grad neînsemnat undeva, zâmbind pe deasupra blocului. Nu mai e furios deloc, chiar pare ușor jenat, întrebându-se ce caută acolo.

Pe drumul înspre propriul apartament, domnul-fost-furios îi găsește posesorului Golfului alb toate motivele posibile pentru care i-a ocupat locul de parcare fără a lăsa măcar un număr de telefon. Se gândește la cel puțin șapte, iar al șaselea este acesta: poate că nevasta tocmai i-a născut la spital, o naștere grea, prematură, dar după toate aparențele reușită. Cu toate astea, nici mama nici copilul nu sunt în afara oricărui pericol, dar doctorii l-au rugat să aștepte acasă, să doarmă dacă se poate, și să revină a doua zi dimineața. Poate că la asta îi stătea mintea posesorului Golfului alb în timp ce ocupa locul altuia de parcare, își zice domnul-fost-furios, și brusc se simte scârbit de el însuși. În timp ce sare de trei ori pe tălpile bocancilor înainte să pună piciorul pe prima treaptă, ca să nu ducă apa în casă, domnul-fost-furios este furios din nou, de data asta pe el însuși. Și își spune cu voce suficient de tare încât să facă să latre câinele vecinului de la parter: ”Nici măcar nu e locul MEU, de fapt pur și simplu parchez acolo de mult timp…”

Plouă astă-noapte. Plouă astă-noapte și ploaia ne spală mai în profunzime decât ne-am fi așteptat.