Mă uit pe geam când plouă. Nu pentru că atunci când e soare sunt un om activ, care face ciclism, alpinism, rafting și parkour, ci pentru că atunci când e soare doar stau în casă. Fără să mă uit pe geam, adică. Dar când plouă, mă uit. Mă uit și mă gândesc. Și nu mă gândesc la lucruri vesele, nu, nu mulțumesc! Mă gândesc la mine. Mda. La mine și la ce-am făcut eu până acum. Un rahat, aia am făcut. Scriu pe Facebook ca prostul, unde textele nici măcar nu se păstrează. Ați încercat să căutați chestii pe care le-ați postat pe Facebook cu câteva luni înainte? They are gone, I tell you!

O carte? N-am timp nici să mai citesc de la internet, darămite să scriu. Familie și copii? Mi-aș omorî bunicile. Serios. Să vă explic.

Dintre cei patru bunici (chiar cinci, cu ăla vitreg), mie mi-au mai rămas în viață doar cele două bunici. Bărbații sunt oameni serioși și nesentimentali. Ei trăiesc, după care mor. Dar femeile nuuu, ele nu-s așa, pentru că ele sunt ființe mai complexe, ce să-ți zic! Ele așteaptă nemurite până când viața le oferă anumite chestii. De pildă, ambele mele bunici (și sunt convins că și ale voastre) îmi servesc, aproape de fiecare dată când ne vedem, replica: ”Mă, mamaie, nu-ți găsești și tu o fată și faci niște copii până mor și eu?”. Iar eu nu-mi găsesc și pot să pariez că ele de asta continuă să trăiască, uite-așa, de-ale dracu’.

Dacă m-aș însura mâine și-aș face copil peste 9 luni (sau chiar peste una, că cine știe ce ne rezervă trecutul?), tare mi-e că mămăile mele vor decreta că gata, asta a fost tot, apoi vor pune mâna sub cap, să moară mai comod, și se vor întinde în pat pentru ultima oară. Uite că nu le las nici de-al dracu’! Stau burlac până când vor împlini ele 130 de ani, iar atunci, când eu o să am 80, o să le fac farsa finală: o să mor eu înaintea lor. Pac, mă ușchiesc pe șestache, mișelește, fără multă vorbărie și mai ales fără familie și copii. Hahaha! Asta ar trebui să le învețe minte.