Ca orice oraș mic, Motru are câteva personaje fără vârstă. Genul ăla de simboluri ale orașului cu care copilărești, apoi crești, apoi îți petreci adolescența, apoi tu pleci din oraș, dar, când te mai întorci, indiferent că o faci după puțini ani, în timpul facultății, sau mult mai târziu, când ai floci albi la cur, îi regăsești pe oamenii aceia făcând aceleași lucruri ca atunci când tu erai copil și, chiar mai sinistru, fiind neschimbați. E ca și când cineva, un protector ceresc al orașului, i-ar pune acolo ca pe niște stâlpi pe care s-ar sprijini întreaga identitate a micuței localități, niște nemuritori șomeri de-a pururea care vor rămâne în conștiința publică (cel puțin în cea a orașului) mai mult decât orice alt locuitor al său.

Partea cu ”șomeri de-a pururea” nu i se aplică nicidecum lui Costeluș, pentru că el a încercat mai multe joburi până să ajungă la cel care l-a consacrat, transformându-l în celebritatea absolută a orașului. Mi-am amintit de Costeluș mulțumită festivalului de DJ-i Untold, pentru că am realizat că, fără să fie calificat de foarte multe clase sau de vreun talent special, Costeluș a eșuat în practic toate joburile disponibile în oraș ce necesitau slabă calificare sau nu necesitau deloc, până să ajungă la singurul pe care reușea să-l îndeplinească practic ireproșabil: cel de DJ. Primul job în care s-a ratat Costeluș, înainte de împlinirea în muzică, a fost acela de livrator de pizza. Scuterul nu l-a ascultat în chiar prima zi de lucru, în timp ce pleca de la terasă cu comanda și, în plină viteză, s-a înțepenit cu roata din față într-o gaură de scurgere, iar Costeluș a plonjat razant pe asfalt, direct în dinți, în aplauzele întregii terase. Acum poate pare mai puțin amuzant decât a fost, mai ales că atunci Costeluș și-a pierdut o mare parte din dinții din față, fapt ce i-a desăvârșit brandul, pentru că din cauza handicapului dentar a devenit sâsâit, tocmai el, cu un S și un Ș în propriul nume, nume pe care nu și l-a mai putut ulterior pronunța fără să sthârneasthcă hohote de râth.

DJ Costeluș a purtat aceeași freză bross între vârstele de 5 și 40 de ani (cât presupun că are acum) și și-a găsit vocația în pusul de muzică și în folosirea unui fel de lighean preistoric căruia îi spunea mixer. Dintre toți DJ-ii, îmi e cel mai drag. Cu greu aș putea fi convins că îți trebuie vreun talent ca să fii DJ, iar succesul lui Costeluș pe plan local o demonstrează fără putință de tăgadă. Am toate motivele să cred că, dacă îi dădea cineva bani de-un laptop, era la fel de tare ca Armin Van Buuren. Doar că faima internațională nu l-a atras niciodată. După știința mea, a călătorit la mai mult de câteva zeci de kilometri depărtare de Motru o singură dată, când s-a dus la mare și a fost impresionat, dar doar un pic. Când prietenul cu care era l-a întrebat cum i se pare marea față de mai familiara Dunăre, Costeluș a conchis: ”Mai mare, cam de vreo 4-5 ori mai mare”. După care s-a întors acasă și a continuat să fie veșnic, că așa este Costeluș. Și, deși nu cred că e pe listă la Untold (deși nici nu m-ar mira), nimeni nu i-a contestat vreodată calitățile de entertainer și cu atât mai puțin pe alea de DJ. Pentru că nimeni nu s-a gândit, în fond, că DJ-ii pot fi mai buni sau mai slabi.

Departe de mine să trollez, la vârsta asta, sau să spun că toți oamenii ăia care s-au strâns pe Cluj Arena la Untold sunt niște triști care ar fi venit în număr similar și dacă cântau Albano și Romina Power, doar pentru că Clujul e un oraș frumos dar grozav de provincial, unde nu vine să cânte (sau, că tot veni vorba, să facă orice altceva) nimeni. Spun doar că deh, nu mai sunt nici festivalurile ce-au fost. Au păstrat toate elementele mișto de festival, nu zic, au apărut și niște droguri mai noi, s-au mai relaxat și mentalitățile, parcă și lumea e ceva mai dezinhibată, doar că pe parcurs au uitat care era secretul ăla care ține laolaltă orice festival de muzică: MUZICA.