Povestea unui geniu român: Maria Lătărețu

Povestea unui geniu român: Maria Lătărețu

mariaEa este Maria Lătărețu. S-a născut în 1911, la Bălcești, în Gorj. A fost al 16-lea copil al familiei. A trăit într-o sărăcie lucie și nu a făcut școală. Va fi avut 6 copii, dintre care 5 i-au murit de mici.

Maria Lătărețu este leit bunică-mea dinspre mamă. N-o să spun că suntem rude. Cumva, cred că toți gorjenii spun asta, pentru că cine nu și-ar dori să fie rudă cu Maria Lătărețu? E drept, când mă îmbăt prind curaj să zic că-i străbunică-mea.

Știți ”M-a făcut mama oltean”, ”Mai ții minte, măi, dragă Mărie?”, ”Lung e drumul Gorjului” sau ”Lume, lume, soră lume”? Poate le știți de la alte interprete și poate credeți că fac parte din folclor. Nu e adevărat. Maria Lătărețu, analfabeta (gramatical și muzical) din Gorj, le-a compus pe toate. Și muzică, și versuri. ”Își dăruia cântecele interpreților mai tineri și pe urmă ea nu le mai cânta, se bucura doar să le dea mai departe”, își amintea Ion Luican, un alt uriaș artist, el însuși devenit celebru grație unei creații a Mariei (”M-a făcut mama oltean”).

Ultimul cântec pe care Maria Lătărețu l-a compus a fost acesta din clip. La scurt timp după ce l-a cântat, pe scena căminului cultural din Românești (jud. Botoșani), în 1972, Maria Lătărețu s-a prăbușit și a murit, cu un ultim chiuit sfâșietor. În ultima parte a vieții, cântase cu migrene puternice și amețeli, din cauza hipertensiunii de care suferea.
Prima strofă este light, descrie portul popular tradițional, doar așa, ca să vă pună în temă și să intrați în atmosferă. Dar următoarele trei strofe ale analfabetei Maria Lătărețu sunt pentru istoria filosofiei, nu doar a muzicii. Zic, ele, așa:

”Că mâine mă duc din tine,
Lume, dragă lume,
Și nu-mi iau nimic cu mine,
Lume, dragă lume…
Că ce mi-e drag nu pot să iau,
Lume, dragă lume,
Nici cu voi nu pot să stau,
Lume, draga mea!
Vă las cântecele mele,
Lume, dragă lume,
Să vă petreceți cu ele,
Lume, draga mea!

Să nu plângeți după mine,
Lume, dragă lume,
La toți să vă pară bine,
Lume, dragă lume…
Să-mi cântați cântecele, mă,
Lume, dragă lume,
Să-mi pomeniți numele, mă,
Lume, draga mea!
Să-mi strângeți flori de prin iarbă,
Lume, dragă lume!
Că prea mi-ai fost, lume, dragă,
Lume, draga mea!

Că omu-i ca frunza-n vânt,
Lume, dragă lume,
Când cade jos, pe pământ,
Lume, dragă lume…
O plouă și-o bate vântul,
Lume, dragă lume,
S-amestecă cu pământul,
Lume, draga mea!
O suflă vântul pe toată,
Lume, dragă lume,
Parcă n-a fost niciodată,
Lume, draga mea!”

Într-adevăr, în lumea noastră (dragă lume), în lumea muzicală de azi, mai ales, așa cum este ea știută de copii, pretențioși sau hipsteri, Maria Lătărețu parcă n-a fost niciodată. În lumea care contează, însă, va fi de-a pururea. Drept dovadă, pe mormântul ei modest, la căpătâi, un artist necunosct a scris următoarele (aluzie la porecla încetățenită a Mariei – ”Privighetoarea Gorjului”):

”Ea n-a murit, că moarte nu e
Pentru acei nemuritori,
Mereu se-nalță, veșnic suie,
În alte noi privighetori.”

4 thoughts on “Povestea unui geniu român: Maria Lătărețu

  1. Articolul de față alături de textul “…No Women” de zilele trecute mă fac să cred că Manțog a luat salariu’ trimestrial și e beat permanent, sau a îmbătrânit permanent! Sau amândouă! Semnează: un bătrân matol.

  2. Sigur că cea mai simplă formă de exprimare a unui conţinut mental ce rezonează relativ la conştiinţa umană este o creaţie culturală elementară ce conţine o multitudine de interpretări axiologice. Cântatul din drâmbă sau didgeridoo, doinitul, dansul sau cântecul ritualic fac parte din genialitatea infantilă a rasei noastre, din nostalgia trecutului simbolic, din arealul bunului sălbatic şi magia începuturilor. Dar după ceva mii de ani de civilizare (la noi de 20 de ani), cât pula mea de băut erai ca să-l compari pe Mozart cu Maria Lătăreţu ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.