Clicky

Însemnările unui nebun din România

Însemnările unui nebun din România

De când îmi miroase a benzină în mașină, merg pe jos și mă uit la oameni. În ochii oamenilor din București văd Antena 3, văd răutate, văd spaimă, văd complexe, văd manele, văd citate din Poptamaș. Fuptemaș pe voi de tâmpiți! Din cinci oameni pe lângă care trec pe stradă, pot să bag mâna în foc că doi sunt nebuni și alți doi pe cale să devină nebuni.

Uită-te la nebunul ăsta. Da, mă, ăsta cu bască cu moț de tractorist și pantaloni de stofă ieftină. Are peste 60 de ani, dar escaladează un gard care desparte trotuarul de stradă. Vrea musai să traverseze pe acolo, slalomând printre mașini, deși trecerea de pietoni e la 50 de metri. Cățărarea e anevoioasă, dar nu mai anevoioasă decât coborârea. Desprinderea de gard face ca un crac să i se agațe de un țumburuș din scheletul oribil de metal. Acum o să se împiedice și o să-și spargă capul ăla futut de asfalt. Și din cap o să-i curgă sânge amestecat cu căcat și cu un lichid străveziu care conține toate informațiile de bază, înnăscute, cu care prăpăditul lui de creier l-a ținut în viață până atunci. Pentru creierul ăla chinuit trebuie să fie un sfârșit meritat, venit totuși mult prea târziu. Dar nu se împiedică. A scăpat, căcăciosul! Îl văd cum își calculează că imediat după Matizul galben o să traverseze. Corpul lui găsește resurse nebănuite și se arcuiește ca al unui ghepard, apoi moșul o zbughește prin fața Opelului. Îl ratează la mustață. În afară de mine și de șoferul Opelului, care claxonează prelung, nimeni nu pare să se mire de această scenă aberantă, de film postapocaliptic.

Uite-o și pe asta, citește 50 de umbre ale lu’ ăla în metrou. E frumoasă, are piele de turcoaică și ochi migdalați, ochi pe care îi ridică din carte și și-i înfige fără rușine într-ai mei. Încerc să o întreb din priviri: “De ce citești căcatul ăla de față cu mine? Vrei să te bat? Chiar vrei? Poftim? Cum adică s-ar putea să-ți placă?! Nu, nu, nu la modul ăla…”. Conversațiile din priviri nu îmi ies niciodată. Turcoaica își coboară din nou privirea în carte și eu mă trezesc că sunt gelos pe Grey. Îmi scot și eu cartea mea mișto, numai așa, să transmit un mesaj. Să-i subliniez diferența. Să-i arăt ce am eu și n-are fututul ăla. Nici nu mă bagă în seamă.

Ies de la metrou și, pe Moșilor, vine spre mine un tip cu părul ca Al Bano și Romina Power. Ochelari de soare de fițe, vestă de fâș, blugi prespălați. Dacă-l vezi de la distanță, pare un șmecher OK, un trendsetter de Pantelimon așa. Dacă-l vezi de aproape, miroase a pișat. Creierul îmi decriptează mirosul de pișat mai repede decât cuvintele lui:
– Boss, îmi dai și mie o țigară? Ți-o plătesc altădată.
Mă opresc descumpănit și fac ochii mari.
– Când altădată?
De data asta el pare descumpănit.
– Cum când?
– Păi, când îmi dai banii? Îți las un număr de telefon, sau cum facem? Te găsesc data viitoare când trec pe aici? Știu numărul cardului pe de rost, te ajută?
– Boss…
– Scuze, eram doar curios cum se fac plățile în Obor. Nu fumez.
Îl ocolesc și las mirosul de pișat în urmă.

Știu o fată care s-a îndrăgostit în Vama Veche și acum e la băiat, în Australia. S-a întâmplat fulgerător. Mai știu un cuplu care a fugit în Brazilia, să trăiască cu oceanul și cu pădurea, fără aproape nici un beneficiu al civilizației. Mai știu oameni în America, în Belgia, în Franța, în Anglia, în Spania, în Danemarca, în Suedia, în Chile, în Japonia, până și în Islanda. Îmi plac oamenii ăștia. Din ce vorbesc cu ei și din ce postează pe Facebook, îmi par oameni normali. Au fugit de nebunii din România și s-au liniștit, parcă. Privesc viața frumos. Sunt interesați de chestii mișto. Sunt relaxați și profunzi într-un mod surprinzător pentru un est-european măcinat de toate problemele noastre pe care ăia le-au depășit de mult.

Să mă fuuuuuuuut! Era să mă calce mașina. Scriu textul ăsta de pe telefonul mobil și am traversat aiurea. Șoferița Mercedesului îmi arată la cap. Mă rușinez și ridic mâna a scuze.

Din cinci oameni din București, doi sunt nebuni și doi sunt pe cale să devină nebuni. Eu sunt undeva între ăia patru.

9 thoughts on “Însemnările unui nebun din România

  1. Aeroport Luxemburg. Acum. Chestia cu Grey e pe locul 3 pe lista de bestsellers. Dupa doua chestii de Danielle Steele sau cum se scrie. Ti-au plecat tie prieteni mai inteligenti decat domnisoara de la metrou. Im rest, 50 shades s-a inventat in tarile alea “normale”. Ne mai punem cenusa in cap si aiurea uneori.

  2. Tu vrei masina electrica, ha? ca sa nu-ti mai miroasa a benzina si sa mai crezi, macar un pic, ca toti oamenii sunt intregi la cap. Viseaza!

  3. daca nu-s prea indiscret, ai un plan de bataie pentru achitarea celor 10.000 de euro? adica cum o sa faci?

  4. Mantzy, am ras cu lacrimi amare( daca poti sa ma intelegi…). Desi batranel( un pic peste 65 de ani, ma regasesc in cele prezentate de tine ). Culmea e ca fiecare din cealalta “jumatate” crede ca-i cea dusa cu pluta. I-ai auzit pe cei de la latrina3, mai precis trupa de comando televizat gadea-stanciu- ciuvica- badea ? Ii fac si-i desfac pe cei ce nu le impartasesc ” maretele opinii” de-ai crede ca doar cei ce casca gura la ‘cinteza zilei” sunt cu adevarat inteligenti, restul fiind niste cretinei incurabili.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *