Până acum două săptămâni, șaormeria Iskender nu făcuse parte din viața mea. Știam doar vag că, pe drumul spre radio, vinerea, trec mereu pe lângă o sinistroșenie turcească, pe Mihai Bravu, când fac stânga spre Pantelimon, fix vizavi de liceul Iulia Hașdeu. Acum două săptămâni, un prieten care are biroul în zonă și la care trebuia să ajung mi-a recomandat să-mi iau de mâncare de la Iskender. ”E super bună șaorma”, zice. Nu știu când mâncase el ultima oară, dar mi-am luat șaorma ordinară și fără gust. Bonus, m-a costat 24 de lei o șaorma și o apă. Fără bon, ceea ce m-a făcut să mă îndoiesc sincer că acela era prețul real. Nu c-ar fi contat, dar mi-am jurat să nu mai calc pe-acolo, chiar i-am zis prietenului respectiv că nici el n-ar trebui s-o mai facă.

Nu mi-a ascultat sfatul și, ce să vezi, viața și ceasul rău l-au adus în respectiva șaormerie, chiar câteva zile mai târziu. E dept, n-a intrat ca să mănânce, ci ca să vândă un Galaxy S5. Fusese chemat acolo de un potențial cumpărător, care îl sunase și se recomandase drept patronul șaormeriei Iskender. Într-adevăr, omul l-a invitat pe prietenul meu înăuntru și tot personalul se purta cu el de parcă ar fi fost proprietarul. Omul l-a poftit pe prietenul meu să stea la masă, chiar a chemat bucătarul și i-a zis să-i pregătească ceva bun invitatului său, lucru refuzat de prietenul meu, pentru că se grăbea. În timp ce ”patronul” examina atent telefonul, dintr-un birou a apărut un domn care s-a recomandat drept administratorul localului și s-a așezat la masă cu cei doi. După câteva minute de uitat la telefon, patronul a zis că 8 milioane i se pare un preț prea mare, dar că dispus să dea 7. Prietenul meu a zis că prețul nu e negociabil, că se grăbește și că, dacă nu dă exact cât a cerut, pleacă. După o sfătuire scurtă cu administratorul, patronul a fost de acord, într-un final, cu prețul și, cu telefonul încă în mână, i-a zis prietenului meu să iasă împreună cu el până la mașină, unde are banii, să-i dea. În timp ce patronul ieșea în fața șaormeriei, administratorul l-a apucat de umăr pe prietenul meu, zicându-i: ”Vezi că ți-ai uitat telefonul pe scaun!”. Ăsta chiar avea un al doilea telefon la el și, culmea dracului, era același model cu cel plantat pe scaun. Văzând că nu era telefonul lui și că al lui e în buzunarul de la geacă, prietenul s-a întors și a ieșit după patron, dar n-a mai apucat să vadă decât mașina acestuia demarând în trombă, cu telefonul lui cu tot. Nevenindu-i să creadă, prietenul l-a întrebat pe administrator ce s-a întâmplat. Acesta a bălmăjit ceva că probabil e o glumă, apoi a început să schimbe povestea și să se dea el însuși păgubit de respectivul ”țepar” pe care, brusc, nu-l mai cunoștea așa bine, nu mai era nicidecum proprietarul afacerii și chiar plecase, cică, cu șaorme în valoare de două milioane. Cum kafkianismul atinsese deja o cotă insuportabilă pentru oameni cu afaceri și existențe telurice, prietenul sună la 112 și reclamă furtul. La venirea poliției, administratorul și ceilalți angajați neagă că l-ar fi cunoscut sau că ar fi vorbit cu hoțul telefonului, chiar spun că nu știu să se fi întâmplat așa ceva la ei în local. Când li se cere să verifice filmările de pe camerele de supraveghere, spun că respectivele camere nu funcționează și, oricum, pentru a fi obligați să arate acele filmări e nevoie de mandat.

Poliția a mai luat niște declarații și a plecat, iar acum se lucrează la dosar, în ciuda încercărilor autodeclaratului administrator de a aplana scandalul oferindu-i prietenului meu o sumă de bani. De menționat că totul s-a întâmplat ziua în amiaza mare, în timp ce în local chiar mai exista o masă ocupată, cu mai mulți clienți, clienți care însă au plecat până la venirea poliției, neapucând să depună mărturie.

Văd că șaormeria Iskender are un review destul de măgulitor pe Metropotam. Știind și cât de proastă e șaorma și ce se întâmplă pe-acolo, o să deduc că la Metropotam scriu niște cretini. Deci nu-i ascultați. Mai bine credeți-mă pe mine când vă spun că, dacă ajungeți vreodată la intersecția dintre Mihai Bravu și Ferdinand, pe colț, vizavi de Iulia Hașdeu, e un local în care nu doar că nu trebuie să intrați, dar pe lângă care trebuie să treceți păzindu-vă buzunarele.

Fii șmecher, fii mogul!