Clicky

Mărturii din cel mai cumplit loc din istoria lumii

Mărturii din cel mai cumplit loc din istoria lumii

Evul Mediu a fost o perioadă îngrozitoare, războiul rece n-a fost nici el plăcut și orice război de cucerire care a implicat distrugerea edificiilor culturale ale țării cucerite a fost un act imbecil de autodistrugere, dar primul război mondial reușește să depășească fără emoții orice altă perioadă neagră din istoria omenirii și să rămână, probabil pentru totdeauna, cel mai rușinos moment al omului. Un moment de patru ani care, pentru civilii și soldații de atunci deopotrivă, au trecut ca patruzeci. Dacă vreți să vă puneți la punct cu toate detaliile și (mai ales) cu filmări originale incredibile, uitați-vă la documentarul ăsta de la National Geographic (asta e prima parte, vă descurcați voi cu restul de cinci):

Dacă vreți ceva mai mult lirism, opinie și ”primă mână”, vă recomand cărțile despre război scrise de cei care au luat parte la el, mai ales Adio Arme (Hemingway) și Nimic nou pe frontul de vest (Erich Maria Remarque), cu atât mai mult cu cât veți descoperi că, indiferent de tabără, ororile unui măcel pe care cei care au murit în el nu l-au vrut au fost aceleași.

Vă mai las aici și câteva citate ”de la fața locului” pe care le-am cules din cărți și de pe internet:

”În timp ce dormeam, noaptea, eram treziți frecvent de șobolani care treceau peste noi ca pisicile, mușcându-ne de orice bucățică de piele pe care o găseau descoperită. Uneori, când eram pe spate și un șobolan îmi lâncezea pe picioare, mi le ridicam brusc în sus, aruncând șobolanul în aer; de obicei auzeam la scurt timp un geamăt care îmi confirma că șobolanul ajunsese pe altă victimă” (din jurnalul soldatului R.L. Venables)

”În timp ce dormim, trebuie să ne păzim bucata de pâine de șobolani. Din cauză că nu mai e timp să săpăm și curățăm tranșeele cum trebuie, șobolanii sunt tot mai mulți. Șobolanii de aici sunt extrem de respingători… Sunt atât de grași! Îi numim șobolani de cadavre; au fețe rele, șocante, chele, și te ia cu amețeală doar când le vezi cozile lungi și complet lipsite de păr.” (Erich Maria Remarque)

”Nu ne schimbam niciodată de haine, care ajunseseră să ni se lipească de piele. Dormeam în uniforme și ne tundeam mereu părul foarte scurt, ca să îl putem îndesa sub cască. Să ne îmbrăcăm nu însemna decât să ne luăm bocancii în picioare. Îndepărtam păduchii scărpinându-ne violent cu partea boantă a unui cuțit.” (Elizabeth, o asistentă de lângă linia frontului)

”Soldatul numărul 1….2 din batalionul Pionierii a fost judecat de Curtea Marțială pentru acuzația de << purtare nepotrivită care a sugerat lașitate>>. Acuzatul, în timp ce săpa la un tranșeu alături de camarazi, a fugit să se adăpostească din cauza exploziei unui obuz în apropiere, după care nu s-a mai întors la săpat. Pedeapsa stabilită de curte pentru el a fost moartea prin împușcare.” (din notițele unui soldat necunoscut găsite pe front)

”Ni s-a adus ceva lângă tranșee. Era mare și era acoperit complet cu un cearșaf. Habar n-aveam ce era și eram foarte curioși. Căpitanului îi plăcea să ne vadă așa. După un minut de tăcere ne-a zis: << Vă întrebați ce e ăsta. Ei bine, ăsta e un tanc.>> Și a luat cearșaful și iată-l: era primul tanc pe care îl vedeam. Ne-a explicat ce să facem când atacam cu tancuri: trebuia să așteptăm să ne depășească și noi doar să măturăm ce tancul lăsa în urmă. Deja toți soldații erau în dreptul parapeților, așteptând ca tancul cel nou să treacă peste și să-l vadă în toată splendoarea. Am auzit de trei ori clang-clang-clang, apoi liniște. Tancul n-a mai venit. Se întâmpla des ca primele tancuri să se strice înainte să ajungă măcar o dată pe front.” (soldat Charles Cole, armata britanică)

(următoarele două citate rezumă foarte frumos cum au evoluat sentimentele combatanților pentru dușmani în doi ani de război stupid, dar și care era diferența dintre ce simțeau cei de pe front și ce le dictau să simtă cei din birouri):

”Deși lumea pretinde că s-a împărțit în două, astăzi în lume sunt de fapt doar două categorii: ființe umane și nemți” (scriitorul Rudyard Kipling, șeful biroului de propagandă englez, ulterior ministru al Informațiilor, 1915)

”În mintea soldaților englezi nu e nici un pic de ură pentru nemți. E doar un soi de înțelegere frățească, deși disprețuitoare, a unor oameni care treceau prin clipe la fel de grele ca noi.” (locotenent Ivor Gurney, 1917)

”Fiecare bucată de pământ trebuie apărată până la ultimul om. Orice retragere înseamnă să fim împușcați de ai noștri. Fiecare trebuie să lupte până la sfârșit, cu spatele la zid și cu credință în cauza noastră. Ne îndârjim gândindu-ne că siguranța caselor și a familiilor noastre depinde de fiecare dintre noi, în fiecare moment.” (soldat englez)

”Sunt poeți și scriitori care nu văd altceva în război în afară de putreziciune, mizerie, sălbăticie și oroare. Acești oameni refuză să-i acorde războiului meritul de a fi singurul exercițiu care pune cu adevărat la încercare devotamentul din această lume. Superba victorie morală în fața morții îi lasă reci. Mă rog, e până la urmă o chestiune de gust. Pentru mine aceasta nu este o vale a morții; e o vale care freamătă de viață în cea mai înaltă formă a ei” (Sir Ian Hamilton, comandandant șef al debarcării de pe insula Gallipoli, una dintre cele mai stupide și sângeroase bătălii pornită de generalii englezi)

”Unul dintre soldații inamici și-a scos sticla de apă și ne-a dat să bem. Nu o să uit acest gest cât timp voi trăi. Am aflat ulterior că aceste trupe care ne cuceriseră poziția erau canadiene. După ce am fost percheziționați, am fost conduși în afara frontului. Trecând printre liniile inamice am văzut dovezi ale măcelului, nu doar camarazi morți, ci și foarte multe cadavre de englezi. Așa mărșăluia înspre arest tot ce mai rămăsese din compania a doua a regimentului nr. 165 de infanterie: doi ofițeri și 12 bărbați.” (soldat Fritz Heinemann) n.r. – soldații canadieni au fost unii dintre cei mai curajoși și mai demni de pe frontul de vest, alături de belgieni, și unii și alții implicați într-un război care nici măcar nu era al lor.

”No mans land-ul dintre tranșee seamănă cu fața lunii atunci când ninge: haotic, plin de cratere, îngrozitor, de nelocuit, expresia nebuniei înseși.” (lt. Wilfred Owen, în timpul bătăliei de la Sommes, în care se spune că au murit aproximativ un milion de oameni în cele 4 luni de încleștări, ceea ce o face cea mai sângeroasă bătălie din istorie)

”În timp ce treceam prin pădurea Douclon, auzeam țipetele răniților de peste tot. Era un zumzet care îți îngheța sângele în vine. O voce joasă dintr-un tufiș a strigat la noi: ‘camarade, camarade!’ Un infanterist german stătea cu pieptu găurit pe o stâncă. Bietul flăcău a început să plângă în hohote atunci când ne-am oprit lângă el; nu voia să moară. L-am învelit și i-am dat niște apă, încercând să-l facem să se simtă cât mai confortabil posibil. După ce am făcut asta, au început să ne strige cu toții, implorându-ne să venim și la ei. Unul plângea și își striga mama. Altul spunea o rugăciune. Țipau în germană, în engleză, în franceză… Era cumplit să auzi oameni murind. Am ajutat prieteni și dușmani, fără discriminare.” (lt. Erwin Rommel, armata germană)

”Brutalitatea și lipsa totală de umanitate a războiului era exact opusul a ceea ce citisem sau auzisem atunci când eram mic” (soldat Reinholf Spengler)

De altfel, cele mai cumplite imagini ale primului război mondial sunt (așa cum le veți putea vedea în documentarul despre care vă spuneam), nu acelea cu ororile propriu-zise de pe front, ci acelea cu tinerii înrolați plecând fericiți pe front, râzând și făcând mândri cu mâna, crezând că merg către un loc în care se petrec fapte eroice și bărbătești. Își vor fi dat repede seama cât s-au înșelat. Nu a fost loc nici de onoare, nici de demnitate în primul război mondial, un război în care s-au folosit absolut toate armele avute la dispoziție, inclusiv de mult interzisele gaze.

În Liverpool există și o sculptură care înfățișează ziua în care dușmanii și-au dat mâna și-au jucat un meci de fotbal.
În Liverpool există și o sculptură care înfățișează ziua în care dușmanii și-au dat mâna și-au jucat un meci de fotbal.

PS – e lucru știut că, acum 101 ani, de Crăciun, pe mai multe bucăți din frontul de vest s-au consemnat armistiții ad-hoc, între soldați (în condițiile în care ambele tabere specificau exact că orice fraternizare cu dușmanul va fi pedepsită cu moartea). Cel mai mare a fost cauzat de un colind nemțesc și s-a încheiat, spun câțiva participanți, cu un meci de fotbal pe ”no mans land” între englezi și nemți. Dacă în privința meciului de fotbal istoricii încă se contrazic, nimeni nu contestă existența armistițiului. A fost, poate, singura zi de umanitate dintr-o poveste parcă neomenească.

6 thoughts on “Mărturii din cel mai cumplit loc din istoria lumii

  1. Secolul Diavolului! Acesta a fost secolul 20.Pe parcursul secolului 20 Planeta a fost constant periată de ceva nou în istorie,de un fel de combină de recoltat vieți umane.Crima a devenit industrializată și instituționalizată. Și natura părea că pune umărul.Gripa spaniolă și tifosul exantematic au asistat cu succes această combină de recoltat.Era o omenire nouă:omenirea eliberată de prezența lui Dumnezeu,eliberată prin excomunicarea lui Dumnezeu din conștiința persoanei umane.Devenisem în sfârșit absolut liberi! Primul lucru întreprins:crearea dogmei — adică a motivului de a ucide,secolul 20 fiind singurul secol care se va pregăti temeinic și-și anunța venirea cu cinzeci înainte,încă de la jumătatea secoluli 19. Chestie de intrare falnică,chestie de stil ! Pasul doi și instalarea ca atare: punerea la punct a unui sistem de exterminare cât mai performant,mai productiv,mai eficient.Doi pași până la iad.Am reușit! Am reușit să umplem Planeta cu cimitire militare.Astăzi sunt peste tot.Asta am creat fără Dumnezeu: cimitire.Multe! Cu cruci sau fără,dar multe.

  2. darie, dumnezeu’ asta al tau pedepseste cam aspru.

    petrica, mai esti? esti bine? picaturi, timbre, pula mea, moare dracu’ blog de oltean si tu asisti pasiv? implica-te nitel.

  3. Va rog din suflet, sa-mi spuneti si mie unde si de la cine pot sa sug pula cu talent maxim. Sunt mesrias, nu las murdar la locul de munca; inghit tot. ma gasiti in Floreasca. Intrebati de mine: Gelu Talent,baiat fin si discret.SSSSSuuuug puuuuulaaa gratissss!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *