Am dormit 90 de minute. Am citit odată pe un site că somnul perfect e în cicluri de 90 de minute. Cum nu-mi permit să irosesc 180 sau, mai grav, 270 pe o simplă ședință de somn, m-am hotărât să dorm doar câte o oră și jumătate. Nici un minut în plus, pentru că (zicea acel site pe care nici nu l-am mai deschis de atunci și pe-a cărui informație nici c-am verificat-o) să te trezești după 91 de minute în loc de 90 este deja un dezastru comparabil doar cu acela de a te trezi după 89.

Nu e ușor să dormi fix câte 90 de minute, mie mi-a ieșit cam în trei ani. Trebuie ca în scurta perioadă de dinaintea somnului să am o discplină perfectă, să renunț la orice gând în plus atunci când îmi programez ceasul, să nu mă mai gândesc cum se face că nu-mi voi aminti, odată trezit, ce-mi trecea prin cap înainte să mă culc, să nu mă mai gândesc cum se face că niciodată nu-mi amintesc să compar poziția în care adorm cu aceea în care mă trezesc și tot felul de prostii de genul acesta. În cele 15 secunde (îmi permit cel mult 30 până când e nevoie, în caz că totuși n-adorm, să-mi decalez cu un minut ora alarmei cu o mână de meseriaș ieșită în afara patului) în care adorm mă gândesc mereu și mereu la aceleași două lucruri: că e teribil de amuzant cum se pot întâlni în același om disciplina extremă din timpul somnului cu haosul total din cel al treziei și că o fată pe care mă exasperează faptul că nu mai știu cum o cheamă avea pielea cea mai plăcută la atingere dintre toate materialele descoperite până acum în univers.

Mă mai amuză cum sfatul acelui site cretin funcționează de fiecare dată, sau cel puțin așa mi se pare mie. În această dimineață, de pildă, după 90 de minute de somn fără vise și fără remușcări, m-am dus direct la calculator, foarte lucid, cu un gând extrem de precis și acum știu că până în momentul în care scriu acest text sunt în viață de 251.424 de ore, din care am fost treaz, adică am trăit propriu-zis, 201.139,2 ore. La un minut după această descoperire l-am sunat pe un prieten vechi care s-a născut cu două zile după mine (în același spital și la aproximativ aceeași oră) și care mă tachinează mereu că o să mor mult mai tânăr decât el din pricina lipsei de somn, la care eu îi răspund invariabil că deja sunt simțitor mai bătrân decât el tocmai pentru că am stat treaz atâta timp. Nici măcar nu l-am salutat, i-am răspuns la mârâitul de om trezit din somn direct cu informația:
– Știai că ai trăit 251.376 de ore până acum?
– Ce-i asta, ți-ai găsit în sfârșit jobul visat?! Du-te-n pula mea, dorm!
– Fix despre asta voiam să discutăm…
– Bă, ești nebun? Ce te-a apucat? Vorbești ca ăia care vin la ușă cu biblii.
– Pentru că așa mă și simt, fiule.
– Hai, nu mai fi nebun și sună-mă iar după ce adaugi măcar 4 ore la alea trei sute de mii pe care le-am…
– 251.376, tâmpitule!
– Băi, ești dobitoc?
– Voiam doar să te întreb, rapid, cât crezi c-ai dormit până acum în medie, pe zi, de la naștere până la ora domnului 8:25, ziua…
– Din cauza ta, per total, cam cu 5 minute mai puțin decât mi-aș fi dorit. Dar să zicem opt ore.
– OK, îi zic. Revin!
Și închid.
Îi trimit un sms peste 5 minute: ”Mare ratat mai ești! Ai fost treaz până acum 167.584 de ore, față de cele 201.139 ale mele! Hahahaha! Am trăit cu 3,8 ani mai mult decât tine, putoare împuțită!”

N-a mai răspuns. Mândru de isprava-mi, am băut o cafea vesel, dar un gând negru m-a întristat brusc.

I-am mai dat un mesaj: ”Cred că-s fix anii în care eu am jucat non stop Football Manager. 🙁 Dar știi ce, mă cac în somnul tău, te știu cum dormi, Football Manager e mult mai mișto!”