Clicky

Bis zum immer währenden Sieg*… Dar ce-am, băi, frate?!

Bis zum immer währenden Sieg*… Dar ce-am, băi, frate?!

Am fost la Universitate duminică seara. Am înțeles că Radu Banciu a zis la televizor că sunt ”confuz” și că nu știu exact ce caut pe-acolo sau ce s-a întâmplat. Țin să-l contrazic pe colegul de la Sport Total. Și eu, și ceilalți 10-12.000 de oameni, știm exact ce am căutat la Guvern, la Universitate sau pe Kiseleff (așa cum sunt convins că știau și toți cei ieșiți în țară): să ne bucurăm că Ponta nu e președinte și să ne întristăm că Ponta încă e premier. În legătură cu a doua chestiune, să facem tot posibilul să nu mai fie prim-ministru un om care și-a bătut joc de diaspora, decretând cinic și ordinar, în seara votului de la primul tur, chiar la Antena 3, că ”e normal că sunt cozi la urne în diaspora, dacă nu s-a mai fraudat!”. E drept, între timp m-am mai gândit și mi se pare că Victor Ponta e atât de prost încât merită să mai fie lăsat premier un pic. Vreo câteva luni, până îngroapă PSD-ul cu totul. Dacă n-a mirosit-o pe asta cu voturile furioase provocate de umilirea și sacrificiul oamenilor din occident, atunci e suficient de prost încât să convingă generația internet (apropo, imbecilul de Badea a produs inepția: ”e clar, internetul e băsist!”) să pună serios umărul la eradicarea totală a ceea ce piața a numit ”ciuma roșie” (apropo, un alt imbecil, Adrian Ursu, le-a propus pesediștilor schimbarea culorii, pentru că roșul enervează oamenii ”spălați pe creier”).

A cui e victoria?

Nu e baronilor ACL-ului, slavă Domnului! Nu e nici măcar a lui Iohannis, decât în măsura în care Klaus a reprezentat acea figură decentă și suficient de onestă pe care i-o poți atribui unui principiu mai înalt, pentru care simți nevoia să lupți. A fost victoria tinerilor normali. Duminică seara aproape că n-am văzut picior de hipster în stradă. N-am auzit că toți sunt aceeași mizerie, n-am auzit că votul e un căcat, și nici un cuvințel despre Roșia Montană. Duminică seara s-a întâmplat ceva mult mai interesant și mai înfricoșător pentru PSD: au existat tineri care, în aceeași zi, au și votat pentru prima oară, au și protestat pentru prima oară. În numele lor, vă promitem că nu ne vom opri aici. Acești tineri vor ști, peste doi ani, că parlamentarele sunt adevărata miză. Că atunci e momentul ca PSD-ul să dispară, dracului, odată, după ce ne va fi ținut 27 de ani în loc. Era și cazul. În timp ce votanții PSD mor (și pe unii asta chiar îi oprește din votat), votanții anti-PSD nu prididesc să devină majori. Sau, mai important, să se apropie de 30 și să înceapă să înțeleagă. ”Am început să înțelegem, nemernicilor!”, am auzit de la un puștan cu un câine în lesă, în față la ASE. Abia când am cântat ”Deșteaptă-te, române!” pe Magheru, în drum dinspre Romană spre Universitate, duminică, am înțeles despre ce sunt versurile.

Dar bătrânii, ce-au votat bătrânii?

Scriam pe blog, încă din octombrie, că Victor Ponta nu are cum să ajungă președintele României. Aveam și-o listă de motive. Printre ele, eram convins că Ponta nu va putea să convingă bătrânii așa cum o făcea mult mai naturalul (totuși) Iliescu.

Bunicile mele, de pildă, sunt niște eroine. Ambele (77 ani, respectiv 78) au votat cu Iohannis. Ambele în Mehedinți (apropo de comuna Gogoșu, din același județ, unde la ora 13, duminică, era o prezență la vot de 268%). Una a avut de mers 7 kilometri până la urnă, alta ”doar” vreo 4. Asta cu 4 kilometri chiar a fost dusă la votare de un consilier PSD, cu mașina lui. La întoarcere, a întrebat-o respectivul cu cine a votat, și, șmecheră, a zis: ”Cu Ponta, normal!”. Apoi m-a sunat pe mine să se laude cu isprava ei și mi-a zis râzând: ”Îi batem pe benzina lor, mamaie!”. Bunicii mei au murit amândoi, din păcate. Și, nefiind din Teleorman, asta i-a împiedicat să voteze. Dar, dacă votau, vă asigur că și ei votau cu cine trebuie.

Dar surpriza și mai mare avea să fie tanti Nina, doamna care îmi face curat uneori, pentru că eu sunt prea burlac și prea lepră. m-a luat pe nepregătite luni dimineață, buf-buf-buf, la ușă. Prins în focurile weekend-ului, și uitasem c-am chemat-o. Îi dau drumul și mă uit lung și bovin la ea, în bucătărie, nedezmeticit. Într-un târziu, cu capul încă afundat în palme, încerc să fac conversație:
– Și cu cine ați votat, tanti Nina?
– Cu Iohannis!
Durerea de cap mă lasă pentru o secundă. Ridic banița din pumni și mă uit prin găurile alea în care am ochii (mult măriți) la tanti Nina.
– Ei, na! De ce?!
– Pentru că e prost.
Tanti Nina nu glumește. Are viață grea. Numai eu știu cât rânește pentru 50-100 de lei. Așa că nu o pot bănui de caterincă, nici măcar de ironie nevinovată. Cu ochii rămași mari, vreau totuși să mă asigur:
– L-ați votat pentru că e PROST?!
Tanti Nina se oprește din adunat pahare de prin toate colțurile apartamentului și-mi zice, foarte convinsă:
– Da! E prost, nu e ca Ponta. Ponta e deștept, dă-l naibii… La cât de deștept e, îți dai seama cât ar fi furat?!

Am sfidat migrena și mi-am lăsat capul pe spate, teatral, râzând trei minute, cu gura până la urechi. Apoi am zâmbit tâmp, în timp ce tanti Nina se străduia să șteargă vinul întărit de pe fundul unui pahar. Gândul mi-a zburat la Victor Ponta. Ce blestem și pe omul ăsta! În aceeași bucătărie mică din Militari stăteau doi votanți ai adversarului. Unul nu-l votase pe el pentru că-i prea prost, altul nu-l votase pentru că e prea deștept.

Epilog

La cum se prezintă cei doi pacienți, nu m-ar mira să fim martorii unei surprize epocale: PSD-ul va muri înaintea lui Ion Iliescu. Măcar atâta satisfacție s-avem și noi: să-l vedem pe criminal suferind la moartea singurului și sinistrului copil.

* hasta la victoria siempre, sloganul preferat al lui Victoraș, pe noua limbă preferată a românilor

6 thoughts on “Bis zum immer währenden Sieg*… Dar ce-am, băi, frate?!

  1. Păi vezi că suntem confuzi?
    Nu ştim dacă să-l dăm jos pe Ponta sau să-l lăsăm până vine şeful de sală cu nota de plată.

  2. Leaga “immer” de “währenden” . Daca vrei sa insemne “eterna”.

    “eternitatea” aia va veni numai daca lupta continua. Deja au inceput sa dea semne de dezmeticire, si daca nu ii lovim acum vor renaste ca balaurul cu capete multiple. Plus mare atentie la PNL-ul asta nou sau vechi, ca au inceput sa se infoaie deja. Exista printre ei niste personaje care au facut istorie in vara 2012 (Hellwig, Nistor, Voicu, Hasotti, Roman, etc) si care au senzatia ca daca au stat ascunsi un pic, oamenii uita. Ieri Hellwig povestea intr-un limbaj melancolic-bolovanos ca ce bun a fost USL-ul. Din punctul meu de vedere astia nu sint cu nimic mai prejos fata de coledzii din PSD.

    Salutari din München! 12 ore de coada (plus 5 in turul 1) , dar numai pentru Johannis, NU si pentru PNL.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *