Clicky

Nea Claudiu învață despre predestinare

Nea Claudiu învață despre predestinare

Era foarte singur în apartamentul ăla de două camere pe care gunoaiele adunate peste ani îl transformaseră în garsonieră. Fusese singur o viață întreagă, dar acum era un bătrân singur; ce clișeu oribil și nemeritat! Avea 60 și ceva de ani și nu-și mai amintea mare lucru. Uneori își uita chiar și vârsta, dar mereu își găsea un alibi, spunând că asta se întâmplă și celor mai tineri. Uitase până și dacă are Alzheimer sau nu. După două pahare de vin roșu, însă, se amuza la gândul că nu uitase cele mai importante trei detalii despre el însuși: că îl cheamă Claudiu, nume total neprietenos cu particula „nea” pe care i se părea că mai mult în batjocură i-o asociau puștii de la bloc, că își pierduse un testicul în urma unui accident conjugal petrecut la Roșiori și că nu fusese niciodată nici măcar pe-aproape să-și facă dracului o familie. Ce, cumva credeau oamenii că n-avusese cu cine?!

Ei, aș! Fuseseră atâtea și atâtea fete, mai târziu femei sau chiar dame respectabile, dar el… De fapt, nici măcar nu era vina lui. Era vina lu’ taică-su, care îi zisese când încă era în facultate și comuniștii îi mai lăsaseră să se deschidă la cap că
– Există un singur criteriu după care îți alegi femeia perfectă, Clau, tată!
(era al patrulea lucru pe care și-l amintea perfect, chiar în detaliu)
Niciodată nu-i plăcuseră predicile pe care taică-su le ținea după niște gâturi sănătoase de tărie, dar de obicei se lăsau cu sporirea banilor de buzunar pentru facultate, așa că le suporta cu stoicism. Întrebase, desigur, care era acel criteriu minune. Taică-su îi zâmbise ca și când și-ar fi dat seama că-l cam deranjează cu vorbăraia și că-i face un hatâr ascultându-l, dar continuase totuși
– Poziția în care doarme.
– Ă?
Își amintea, cum spuneam, foarte amănunțit, cum taică-su îi explicase că, atunci când dorm, bărbatul și femeia trebuie să fie ca două piese de puzzle; probabil taică-su nu folosise chiar metafora cu puzzle-ul, că nu exista așa ceva pe atunci, dar între timp el înlocuise oricare-ar fi fost figura de stil a răposatului său tată cu aceea cu puzzle-ul, cu siguranță mult mai nimerită, deși nu și-o mai amintea de cel puțin 20 de ani pe cea originală, absența acestui unic detaliu din povestea reală enervându-l, de altfel, teribil. Trebuie, îi zisese tătâne-su, ca dacă ea adoarme numai încovoiată pe-o parte, cu fundul ieșit în afara restului corpului într-un anumit unghi, ție să-ți placă să dormi practic identic, pentru ca fundul ei să intre în scobitura care ție îți apare între coaste și genunchi. Sau, dacă tu dormi cu o mână acoperindu-ți fața, pe spate, ea să doarmă tot pe spate cu capul un pic aplecat într-o parte, astfel încât simpla alăturare a pieselor să producă o îmbrățișare nescontată.

Își amintea perfect că taică-su continuase cu cel puțin cinci alte exemple de poziții preferate de somn în care, dacă bărbatul și femeia se potrivesc la centimetru și la gradian, atunci e clar că-s sortiți să fie împreună. La fel de bine își amintea cât de surprins a fost că de data asta prostiile zise la beție de babac chiar îl interesau, așa că se uita în gura lui cu ochi mari și gura un pic întredeschisă, așteptând parcă ceva mai mult, deși bietul său tată îi dăduse deja șapte exemple. Într-un târziu tânărul (pe atunci) Claudiu avea să se dezmeticească și să remarce nemulțumit:
– Tată, dar eu dorm numai pe burtă! Cum pot alcătui un întreg cu o femeie din poziția asta?
Și atunci taică-su mai dăduse peste cap un țoi și îi zisese cu un aer foarte grav și care părea atât de sincer:
– Atunci ia-ți una cu țâțe mari!
– De ce?! întrebase Claudiu, gândindu-se că poate, totuși, nu va fi singur toată viața.
– Nu știu, fiule… Pentru că, dacă tot nu există jumătatea ta nicăieri, măcar merită ca aia nepotrivită să aibă țâțe mari, atâta consolare să ai și tu!

Explicația era desigur o glumă, dar de atunci făcuse tot posibilul să se întâlnească doar cu fete cu bust proeminent. Întâlnise câteva, dar taică-su avusese dreptate: în afară de sutienele în ale căror cupe își servea prietenii cu alune și covrigei la meciuri, când erau nebănuitoarele-i gagici plecate de acasă, nu găsise nici o urmă de compatibilitate.

Acum avea… Hai, că deja devenea enervant! 64 sau 66? Mă rog, își zise, trebuie să fie ceva par, în orice caz! Era mult prea mândru ca să verifice în buletin și să facă scăderea, mai ales că trebuia să verifice și-n calendar, așa că se mulțumi să-și toarne al treilea pahar de vin și să-și spună că pentru el femeia perfectă, cea cu care corpul lui face unghiul ideal, este salteaua. Doar că, taman când să se gândească a 74-a oară la sinucidere în acea săptămână, auzi ceva sunând atât de ciudat și de nepământean încât i-a luat peste un minut să descopere că este interfonul la care nu mai sunase nimeni de mai bine de jumătate de an. Peste măsură de precipitat, reuși din a patra apăsare să deschidă ușa scării. În fix 28 de secunde, deschise ușa și-n față îi stătea o fată scundă, tânără, poate avea 24 sau 25, cu părul un pic ars de la cosmetizările excesive și sânii normal de mici. În mână avea niște pliante și se zgâia cu impertinență la nea Claudiu. O chema Andra, era deja la a doua facultate inutilă, se născuse la Roșiori, iubea Metallica deși n-ar fi zis că rock-ul e muzica ei preferată, nu-și cunoscuse niciodată tatăl și avea o pasiune ciudată și pe care nu o mărturisise decât o dată în viață: dormea cel mai liniștit pe burtă, dar nu direct pe saltea, ci pe spinarea unui om cu lățime și lungime cu cel puțin 10 centimetri peste ale ei.

7 thoughts on “Nea Claudiu învață despre predestinare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *