– sau, dacă vreți, episodul 3 al serialului ”De ce femeile nu au cum să fie mai proaste decât bărbații” –

Îmi plac gagicile de la ASE. Și nu, nu din motivul ăla legendar. Din motivul ăla îmi plac gagicile din Buzău. Cele de la ASE mi-au plăcut pentru că, habar n-am din ce cauză, mi-au părut mereu mai complexe și mai interesate de mai multe aspecte ale vieții decât simpla specializare. Prin comparație, alea de la Drept, Medicină și chiar Jurnalism sunt grozav de bătute-n cap. Și vorbesc despre gagici pentru că relații cu studenți băieți am ales să nu am, cel puțin deocamdată. Mai am până să ajung la gradul de rafinament necesar pentru a-mi explora latura homosexuală (aviz amatorilor, că tot mai mulți cititori vor ca să mă futeze de la o vreme, nu știu ce căcat de semnale greșite trimit – vă pup dulce, apropo!).

Cel mai mult îmi plac tipele care mă iau la pulă. Ups! Cred că o fac din nou! Permiteți-mi să reformulez.

Cel mai mult îmi plac tipele care mă iau la mișto. Mișto de calitate, nu mișto ieftin de studente la jurnalism (apropo, verzele alea se cred buricul pământului, multe din ele, dar mai ho, dragă, că n-ajunserăți încă prezentatoare la meteo, să puteți vorbi de sus unui biet pamfletar! Hm!). Și-n top 3-ul miștourilor pe care le-au făcut fetele de mine am două locuri rezervate pentru tipe de la ASE și unul pentru una mai proastă, care nici n-a făcut facultate, c-a fost ocupată să facă bani fiind frumoasă prin străinătate. Vă zic unul dintre ele, ăla care poate fi zis: eram prin mall cu o tipă cam de 1,76 și mai avea și niște tocuri de neam prost. Eu am 1,71 și arăt ca un personaj din familia Adams (ceva combinație între cearcănele lui Gomez, trăsăturile fine ale unchiului Fester și statura impunătoare a lui Thing). Ea în total bătea la 1,90 și arăta ca în reluările cu best of-uri de pe Fashion TV (gen rezumatele alea din sport în care dau doar golurile). În plus, în ziua aia era mult prea elegantă ca să se asorteze convenabil la pantalonii mei scurți de bumbac (nu din ăia de hipsteri, ci din ăia din Decathlon). Și cel mai tare mă deranja că insista să mă țină de mână în timp ce mergeam spre film, la o oră de maximă audiență în rahatul ăla de AFI. Când mi-a remarcat jena, mi-a zis, dulcea de ea: ”Privește partea bună a lucrurilor, toți cei care ne văd împreună vor crede că ești plin de bani.” Cu atât mai amuzant cu cât ea plătea filmul, că eu n-aveam bani în ziua aia, huehuehue.

Altei tipe de la ASE i-am zis un banc pe care l-am auzit eu pe la prelegeri științifice. Nu l-am auzit pe viu, că nu mă lasă să intru la prelegeri științifice în șortul meu de la Decathlon, ci undeva pe internet, nu mai știu unde. Cică discută un doctor, un inginer și un economist. Zice doctorul: ”Eu am cea mai veche meserie din lume, pentru că din coasta lui Adam a fost făcută Eva, deci putem considera că aceea a fost prima operație reușită din istorie.” Inginerul îl contrazice: ”Ba s-avem pardon, EU am cea mai veche meserie din lume. Nu uitați că universul a fost creat din haos, iar pentru a aduce ordinea la care s-a ajuns într-un final a fost cu siguranță nevoie de-o mână de inginer.” Economistul se uită cu milă la inginer și-i spune zâmbind plin de superioritate și autosuficiență: ”Dar haosul ăla cine crezi tu că l-a făcut, coae?”.

Și fata asta creață de la ASE știți ce mi-a zis? ”Ahaaa, deci eu am nevoie de un inginer care să-mi facă ordine în viață și în dulap?”. La câteva luni după aceea, zis și futut: s-a combinat cu un inginer. Au trecut niște ani de atunci și am vorbit cu ea din nou, după multă vreme. Nu e deloc fericită. Într-adevăr, inginerul i-a adus ordinea din viață și din dulap, dar, se gândește ea abia acum, de ce și-ar dori cineva ordine în viață sau în dulap?

Dacă morala principală a poveștii este să vă feriți de studente la Drept, Medicină și Jurnalism, dragi băieți, cea secundară nu poate fi decât că voi, fetele, trebuie să vă feriți de studenți la Poli. Ca să fie mai simplu, inginerii să se întâlnească cu avocatele, doctorițele și jurnalistele și gata.