Clicky

Cum erau să ne lase fără serviciu manelele lui Dinu Patriciu

Cum erau să ne lase fără serviciu manelele lui Dinu Patriciu

– nu, această postare nu este în versuri, deși așa ar putea părea –

N-o să mă apuc acum să comentez rata de succes în afaceri (în orice afacere) a lui Dinu Patriciu după pleașca cu rafinăria, nici calitatea lui umană. Nu l-am cunoscut personal, dar în general îmi vine greu să cred (iar exemplele de afaceri despre care vorbeam mai sus o pot confirma) că unui capitalist nu neapărat veros, dar atât de prolific cum era Patriciu într-o perioadă, îi pasă câtuși de puțin de oameni, adică de propriii angajați. E și greu, recunosc, să privești 11.000 de angajați, câți avea Patriciu într-o vreme, ca oameni distincți, oameni cu probleme, cu familii, cu amante, poate. Când lași trei oameni pe drumuri ai coșmaruri. Când lași 7.000, însă, nu e dramă, ci eficientizare a costurilor.

În vara lui 2011, noi ne mutaserăm cu emisiunea de radio de la Sport Total FM la City FM. Nu cred c-au trecut două săptămâni până când am auzit că noul post la care ne hlizeam a fost cumpărat de Dinu Patriciu. Așa era. Doar că Dinu Patriciu avea o problemă mare cu emisiunea noastră. Era (și încă este, doar că acum e din nou la Sport Total) expresia radiofonică a unei reviste complet independente. Iar Patriciu avea doar niște angajați, pe care-i voia loiali și ascultători. Noul director al postului ne-a convocat la o ședință la care, după un discurs pe care nu-l pot nici măcar reproduce deoarece era extrem de incoerent și se împrăștia cu fiecare silabă în tot mai multe direcții, ni s-a sugerat că putem face în continuare emisiunea, dar trebuie să fie cu manele. Acum, dacă nu știți, City FM a fost singurul radio de rock adevărat din țară. Nu, laba de Rock FM (care rezistă cu succes tocmai pentru că este o labă, bravo lor, mă rog) nu a fost niciodată post de rock. City chiar era. Se dădea un rock atât de nișat (aș zice) încât mărturisesc că uneori era peste puterile mele să ascult anumite piese, și schimbam postul. Ei, un director pus de Patriciu (erau prieteni sau ceva) voia să transforme acest post într-unul de manele. E drept, el nu zicea chiar MANELE în discursul ăla gol de conținut. Cum era? TURBO FOLK, băi! Asta era noua orientare a City FM, în viziunea noului său conducător.

Mai grav era însă că la City FM nu se plăteau salariile. Cum de altfel nu se plăteau în tot trustul. Când mergeam la emisiune, ne trezeam înconjurați de oameni triști și plini de griji. Nu era deloc o atmosferă propice unei emisiuni de umor și vesele în general. Noi luam bani și de la Kamikaze, deci ne descurcam, dar în acea redacție existau mulți oameni care erau doar angajații radioului și nu mai plecaseră cu bani acasă de vreo 3-4 luni. Nasol, poate și pentru că nu se gândiseră (dobitocii!) din timp să bage niște manele.

Așa că ne-am decis să fim eroi. Ducu Hâncu a explicat situațiunea într-o emisiune (înregistrarea mai jos) care a făcut să explodeze conducerea trustului, toți directorii și directorașii au fost chemați de prin vacanțe și băgați în ședință, iar noi… Nouă ni s-a dat de înțeles că a fost ultima noastră apariție pe post. Adică și fără manele, și liberi să spunem ce vrem?! Băăă, băiețicilor, reveniți-vă, că aici e presa din România, unde vă credeți? (aici sau aici puteți citi cum a fost primit gestul nostru de minidisidență de presa vremii)

PS – Trei ani mai târziu, presa independentă continuă să nu fie apreciată în România, drept urmare continuă să nu prea existe (cel mult subzistă). De ce-am vrea noi, români pe treaba noastră, formatori de opinie care să spună ce gândesc sau, mai grav, ce e adevărat? Noi vrem doar să ne hăhăim sau să ascultăm opinii turbate rostite de moguli prin vocea unor slugoi ca Mircea Badea. E bine așa, pentru că noi înșine suntem un fel de sclavi la serviciu, deci de ce-am aprecia altceva, chiar și atunci când serviciul altora presupune ca principiu fundamental libertatea de expresie?

PPS – pentru cei care mai apreciază, totuși, presa liberă, emisiunea de radio a Kamikaze continuă. Și-o puteți asculta astăzi, de la 14 la 15, pe 105,8 FM sau live online aici.

PPPS – la momentul respectiv, nu am reușit să-l convingem pe domnul Patriciu să dea vreun salariu. Am avut totuși plăcerea să ni se zâmbească și să primim mulțumiri șoptite pe culoarele trustului Adevărul. Satisfacția acelor momente – neprețuită (iar faptul că n-a avut preț a picat de minune pentru niște băieți neplătiți). Apropo, dragi tineri jurnaliști: NU MAI MUNCIȚI FĂRĂ BANI! Dacă vi se oferă internship-uri, scuipați-i și, dacă chiar nu merge, apucați-vă repede de o meserie serioasă.

4 thoughts on “Cum erau să ne lase fără serviciu manelele lui Dinu Patriciu

  1. “a unei reviste complet independente” & ducu hancu…sa rid, sa pling?! oricum ai demonstrat ca meandrele concretului “naste” monstri vii

  2. @ garcea
    discutam cu cineva despre “(in)dependenta justitiei” si veni vorba de cristi danilet. era facut omul in toate felurile, insa o ruda de-a mea, accidental, a fost sefa lui danilet cativa ani, pana sa mearga asta la mitici. din toata institutia, danilet era singurul “razvratit” pe care-l priveau cu totii pe de o parte cu admiratie pentru pregatirea sa si pe de alta cu dispret pentru nesupunerea sa. asta nu e poveste, e cat se poate de reala. doar ca omul cu care discutam “stia el”, ca doar scrie in presa si a vazut la tv ca danilet e un jeg basist, sclav. ca si patapievici, nazistul sinecurist care a secat si distrus cultura romana. la fel cu hancu et co.

  3. @androide, de cite ori incerc sa rid la vreun articol semnat de hancu imi iese doar un rictus cu zornait de pastilute. Draguta incercarea ta de al salta prin asociere cu alte nume, dar, oricat l´ai legana, pina la urma obosesti/te plictisesti si atunci gravitatia proprie(suntem ceea ce facem) ne aduce inapoi la punctul initial. Doar titlurile articolelor sunt edificatoare, depinde bineinteles ce edifici ;o))

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *