OK, e ora 7:30 AM și tocmai mi-am mâncat șaorma. E destul de rău, nu mai am nevoie de bătaia voastră de joc. Nu mai sunt beat; la dracu, nu mai eram nici când am cumpărat-o. Doar că toți oamenii din șaormeria aia non-stop se uitau cu atâta milă la mine… Mereu îmi vine să urlu: ”DA, AM VENIT, SUNT UN OM FĂRĂ VOINȚĂ, AM BĂUT, IAR ACUM MĂNÂNC ȘAORMA LA MICUL DEJUN ȘI PE URMĂ DORM 10 ORE. ȘI CE DACĂ?! CINE SUNTEȚI VOI SĂ MĂ JUDECAȚI?!”. Dar nu le zic asta, mă, că n-am curaj. Mă duc mai întâi la fata de la casă care mă privește cu dezaprobare, uneori chiar cu scârbă. Gen: ”Pentru ratați d-ăștia ca tine stau eu la muncă la 7 dimineața într-o sâmbătă?”. Iar eu mă uit la ea cu argumentare. Știți cum e aia? Gen îi zic din priviri: ”Pisi, nu te plânge, ratații ca mine sunt motivul pentru care ai un job care-ți permite să stai la el fie și la 7 dimineața, dacă nu eram eu să vin beat și vinovat după șaorma, șaormeria asta ar fi funcționat cel mult în două schimburi și nici unul dintre noi n-ar mai fi aici, în acest moment unic din timp”.

Și e OK, ne înțelegem. Dar înțelegerea durează puțin. Durează până mă întreabă ea: ”Mică sau mare?”. Și tu îi zâmbești ușor nehotărât de cum ai putea reacționa. Pentru că nu știi dacă e sarcastică sau serioasă. Adică chiar se întreabă dacă vreau mică sau mare?! Te uiți în spate ca să te asiguri că nu vorbește cu altcineva și-i spui: ”Domnișoară, nu-s prost, nici nebun și aproape că nu-s nici beat. Am venit aici la 7 dimineața și mă așteaptă taxiul afară, am șase kile peste greutatea optimă și îmi poți ghici sfârcurile atârnând prin tricou, sunt un om care teoretic ar trebui să primească un ordin de restricție în preajma șaormeriilor, dar, la dracu, acum sunt aici, deci chiar credeți că m-aș mulțumi cu orice mai mic decât cea mai mare șaorma din catalogul ăla al vostru?!”.

Apoi trec de fata de la casă și merg cu bonul la șaormarii propriu-ziși. Și mă întreabă la fiecare căcat de ingredient dacă-l vreau și pe ăla. Da, și sos. Da, și castraveți. Da, și roșii. Da, și ceapă… COAIE, VREAU TOT! Vreau tot ce e mai gras, mai slinos, mai sosuros, mai imoral, mai murdar, vreau ca sucurile șaormei să pută a putregai de infarct, să-mi simt inima oprindu-se și chiar să vizualizez post-mortem acea pată gălbuie sinistră care se formează pe ea! Ai maioneză? Pune! Ai și de aia cu usturoi? Pune și din aia. Ai maioneză cu altă maioneză încorporată? Bagă! Ai niște ulei răma de la cartofii de acum două săptămâni? Presară-l peste. Ai niște muște moarte între perete și frigider? Adaugă-le, te rog! Ai grătarul de la aragaz plin de unsoare întărită? O vreau răzuită chiar acum în șaorma mea cea mare. Dacă vreau picantă?! E puțin spus. Vreau să mi se decojească cerul gurii de la arsuri. Vreau ca după bășinile mele să se facă festivaluri chinezești. Vreau să mă întrebe prietena mea cu voce joasă ce s-a întâmplat, convinsă în sinea ei că mi-a murit cineva apropiat, când mă aude plângând pe WC la 8 dimineața. Vreau să fiu extrem de aproape să mor, dar nu chiar. Știi? Înțelegi? Ești cu mine?

Șaorma de aia vreau. Nu doar cu de toate. Vreau o șaorma cu TOT.