Am scris pe pagina de Facebook povestioara asta cu francezi și m-am gândit că-i păcat să se piardă în neanturile infinite și de negăsit ale lui Zuckerberg, așa că o pun și aicea.

De fiecare dată când românii mi se par atât de proști încât risc să înceapă să-mi fie rușine cu cetățenia, am poveștile mele cu alte nații care au dat dovadă că nu-s mai breze. Multe sunt cu francezi. Aceasta este povestea liniei Maginot așa cum nu (cred) c-o găsiți pe Wikipedia.

Prin 1928, după ce în Primul Război Mondial intraseră nemții peste ei mai repede decât intră Oana Roman în fibrilații când vede șaorma, francezii au stat și s-au gândit. ”Mais c’est n’est pas possible, a doua oară nu mai putem permite așa ceva, défendons nous!”. Și s-au pus pe strategie, nenicule! A venit unul Joffre, mareșal sau ceva, care le-a propus să bage bani mulți în avioane și tancuri; bă, dar tancuri mari, le-a zis, nu așa, trotinete d-alea rusești! Pacifiștii aflați la putere (nota mea: ahem, gheeeei!) au zis că nu, tati, că noi nu suntem d-ăia, nu vedeți ce frumos suntem îmbrăcați? Se supără delicatul nostru popor dacă ne înarmăm cu arme d-astea criminale, noi trebuie dăcât să ne apărăm! Așa că l-au cooptat pe unul Maginot (ăsta probabil era unul mai defensiv așa, gen Cârțu, fost șefuleț și prin Primul Război), să-l înlocuiască pe nebunul ăla de Joffre la catedra biroului de strategie.

Boooon! Și Maginot s-a scărpinat în… Nu știm unde s-a scărpinat, cert e că s-a gândit mult, și-a zis așa: ”FACEM UN ZID, mes amis!”. Și ăia: ”Excusez-nous? Un quoi?!” ”Un zid, père! Un zid mare și frumos, pe care germanii n-o să aibă nici o șansă să-l sară sau să-l dărâme!”. ”Vrei să zici ca-n Evul Mediu?”. ”Exactement, doar că mai punem și niște mărăcini, și două-trei mitraliere, vedem noi, în orice caz îl facem insurmontable, BĂ, cum ar fi zis Radu Banciu ăla dac-ar fi trăit acu, în anii ’30!”

Băi, și unde nu mi-au strâns francezii multe milioane de franci și s-au apucat de făcut zidul între ei și Germania. Mare, frumos, scump, s-au apucat în 1930 și l-au terminat hăăăt, fix în 1940 (de fapt erau niște fortificații, nu vă gândiți chiar la Age of Empires sau Marele Zid Chinezesc, dar nici departe n-ați fi). Și i-au zis LINIA MAGINOT. Da, bre, chiar așa, cu majuscule, că erau foarte mândri de ea, vorbeau toți franțujii pe la colțuri de bistrouri că e imposibil de trecut. Și poate chiar era. Nu se știe. Pentru că n-a încercat nimeni s-o treacă. Niciodată.

Pentru că, vedeți voi, la est, Franța nu se învecinează doar cu Germania, ci și cu Belgia. Cu Belgia mai la nord-est, ca să fim riguroși. Ei, doar că ei au făcut zidul doar pentru granița cu Germania, că ăla era l’ennemi, bien sûr, pe când poporul belgian era l’ami, c’est clair! Așa că nenorociții de nemți ce-au făcut (asta ca să vedeți cât de mișei pot fi!)!? Au urcat frumos pe lângă Linia Maginot, au invadat Belgia (care instantaneu a ars-o neutru și n-a opus nici o rezistență, că deh), și au intrat în Franța PE LÂNGĂ Marea Linie Maginot, trecând voios, cu tancuri cu tot, granița aproape nepăzită cu Belgia. Băi, știți cum erau francezii? A fost fix ca în desenele animate când avem o ușă, dar n-avem pereți. Mda, și urmăritul ține ca disperatul la ușă, în timp ce urmăritorul o ocolește și mi ți-l înhață. Doar că francezii nu erau disperați. Noooon! Ei stăteau pitiți în spatele Liniei Maginot și chicoteau, siguri pe ei ca gardienii ăia suiți pe castel în Monty Python and the Holy Grail. Fumau trabuce, mâncau rață în untură, beau vin, alea-alea, noaptea se îmbătau și înjurau în nemțește peste zid, ca să-i întârâte p-ăia, ce mai, îi durea în Safrane! Și pac, într-o zi se trezesc că-i bate cineva pe umăr. Se-ntorc ăștia uluiți și ce crezi? ERAU NEMȚII, BĂ! Știți cât le-a luat germanilor în total, de la plecatul de-acasă, ca să ocolească Linia Maginot (a cărei construcție durase, simt nevoia s-o repet, 10 ani!!!) și să invadeze Franța fix pe lângă ea? CINCI ZILE! Hahahahahahahaha! Ei, cum să nu credeți? Mais oui!

Evident, Linia Maginot nu a mai folosit niciodată la nimic, fiind abandonată total după Al Doilea Război, când francezii n-au mai făcut aceeași prostie și și-au tras și ei arme nucleare. Din păcate, a rezistat suficient cât să se creeze un întreg arsenal de glume despre ea, ca și când glumele despre francezii și modul lor de a face război, în general, nu erau de ajuns.

Culmea, seria de poante a început-o chiar un aliat, însuși generalul Patton, care-a zis așa: ”Linia Maginot este un monument ridicat în cinstea prostiei umane!”. Hahahahaha!

Tot americanii au dat-o ulterior și pe aia cu: ”Știți cum se traduce Maginot în engleză?”. ”A?”. ”Welcome!”. Sau ”Speed bump ahead!”. Hihihihi!

Daaa, și uite așa când ni se mai pare că suntem proști. Apropo, știe cineva de unde până unde ține scutul ăla antirachetă? Că pe la mine pe la Gorj n-am văzut nici o umbră, plouă normal.

PS – și vreți să știți cea mai mare ironie a sorții? Că alde Maginot a murit cu 8 ani înainte să se întâmple toată tărășenia cu invazia nemțească, convins, desigur, că făcuse o treabă minunată cu linia lui de apărare. Francez, deh.