Cândva o să fiu bătrân. O să vreau să revăd prieteni de care acum abia îmi mai amintesc. O să postez poze cu prima mea prietenă, care mă va întreba pe Facebook: ”tu chiar te uiți zilnic la poze cu noi, a?”. Nu, nu mă uitam. Eram doar bătrân. Nu ești specială, dă-te-n pula mea. Dar… Dar ești tu. Nu ești specială în economia universului, nu ai nici o calitate pentru care te-ar putea ține minte cineva, altcineva. Ești doar primea mea prietenă. Prima prietenă a unui om bătrân care te-a iubit când era tânăr.

Cândva o să fiu bătrân. O să vorbesc despre copiii din ziua de azi. O să fiu nemulțumit cu direcția în care se îndreaptă lucrurile. O să țin discursuri ursuze și inexplicabile (pentru ei) puștilor, în care o să-i cert că nu sunt așa cum sunt eu. O să mă intereseze politica. O să trăiesc și mai ales o să mor cu convingerea că așa cum vreau, cum cred și cum fac eu, este bine. Și că orice altceva e rău. Iar după moartea mea se va dezlănțui potopul lui Noe și toți nenorociții ăștia de puști care nu înțeleg despre ce e viața vor dispărea. Pentru că merită să dispară. Pentru că au ratat întreg scopul. Pentru că eu ar trebui să fiu tânăr din nou, nu ei. Nu?

Cândva o să fiu bătrân. O să apreciez vinurile seci. O fostă iubită din liceu (cum dracului o chema?) mă va învăța ce ar trebui să mănânc pentru a rămâne în viață mai mult timp. Cândva n-o să-mi mai doresc să mor de tânăr. O să vreau să trăiesc doar. Să mă târăsc, să sufăr, să plâng, să fiu penibil și bolnav, să mă piș pe mine și să mă ajute asistente plătite și tinere și scârbite la care pe vremuri mi s-ar fi sculat, doar să trăiesc! Poate voi deveni și religios între timp, ce contează? Religia e o scuză proastă. Viața de după moarte în Rai este mai rea decât viața de dinainte de moarte pișat pe tine și disperat. Pentru că nu e în Rai, ci aici, pe Pământ. Și da, Oana, îmi amintesc de tine, nu-ți mai da ochii peste cap. Încercam doar să mă dau tânăr.

Cândva o să fiu bătrân. Și o să mă uit la filmele lui Alexander Payne. Nebraska mi se va părea puțin tras de păr, dar profund și, pentru mine, profetic. Iar About Schmidt mi se va părea genial. O să mă uit la el cu părinții mei, care sper să mai trăiască, și o să râd și o să plâng. În același timp, cum fac oamenii bătrâni. Ce mai contează? Cui îi pasă? Îndrăzni-va cineva să ne judece?

Deja sunt bătrân. Tu nu ești?

Cândva o să murim. Dar, până atunci, vom fi tineri. Nu așa tineri ca alții. Ceva mai puțin tineri, cu o relație mai specială cu rubrica meteo și articulațiile. Doar niște tineri cărora le place să se dea bătrâni.