Clicky

Prin (diversele) creiere cu mirosul

Prin (diversele) creiere cu mirosul

Am scris mult despre miros. Mă obsedează mirosurile, mă descumpănesc, mă dau peste cap, aș fi în stare să ucid, să idolatrizez sau să mă umilesc pentru un singur miros. Și nu, nu ca-n Parfumul, care e o carte slabă. Asta mă și macină, de altfel. Că, oricât aș scrie despre miros, nu pot să mă apropii măcar de ce poate face un mic norișor de particule, nici să descriu minunile de care e în stare norișorul. Acel norișor care, aproape în fiecare dimineață (mă rog, după-amiază, n-am fost niciodată atât de conștiincios) în care coboram din hotelul ăla sinistru și mă duceam spre stația de metrou Eroii Revoluției îmi invada nările și mi se transmitea instantaneu la creier. Am un creier foarte prost pasămite, pentru că tot ce putea să-mi spună el clar era că acel miros semăna cu cel de ciocolată de casă (era mai degrabă o deducție logică, pentru că norișorul de particule pe care vi-l puteți imagina ca unul din desene animate venea, o știam, chiar de la o fabrică de ciocolată de pe acea altfel oribilă stradă Viilor). Dar, fără să le pot numi sau descrie, acel simplu miros declanșa mult mai mult decât o banală identificare a sursei; declanșa niște amintiri care nu mai erau acolo, în sertar. Fantoma unor amintiri ce păreau uimitoare mă invada cu fiecare amușinare. Ce-or fi fost? Ce mi s-o fi întâmplat atât de frumos? Care anume era acel lucru special pe care biata mea memorie nu l-ar fi putut niciodată înmagazina, dar ale cărui urme mi-au fost dezvăluite de un simplu miros? Vedeam frânturi. O bucătărie, o mână, un perete verde, niște sticle. Și se oprea. Nimic nu se lega, pentru că era un miros de dincolo de mine. Urma slabă a unor fragmente care nu mai sunt de mult în Recycle Bin. Ca o radiație miraculoasă de dinainte de Big Bang, dacă vreți.

”Amnezie infantilă” îi zice. Boala care ne face incapabili să ne amintim ceva din primii ani de viață. Toți suntem pacienți. Dar avem scurtele noastre momente de vindecare. Momente de luciditate în care un simplu miros ne poate duce înapoi acolo, în ceea ce nu știam că am simțit vreodată.

Mereu m-am întrebat de ce un miros îți poate provoca amintiri mai tulburătoare și mai profunde decât orice imagine sau sunet. Speram să fie o explicație filosofică, metafizică sau măcar una amuzantă. Nu e. E o simplă chestiune de structură a creierului și o explică Neil deGrasse Tyson în episodul 6 din remake-ul după Cosmos. Permiteți-mi să citez:

„ Când miros o floare, fumul unui foc de tabără sau vaselina de pe un motor mă trezesc inundat de amintiri. De ce se întâmplă ca un lucru atât de simplu ca mirosul unei flori să declanșeze amintiri atât de puternice? Are de a face cu modul în care creierele noastre au evoluat. Simțim mirosul atunci când nervul olfactiv din creier ne este stimulat. Acel nerv este vecin cu amigdala, o porțiune a creierului care se ocupă exclusiv cu interpretarea emoțiilor; dar este foarte apropiat și de hipocamp, zona responsabilă cu formarea și stocarea amintirilor. Rețeaua de neuroni care poartă mirosul de la nas la creier a fost modelată fin de milioane de ani de evoluție.”

Ah, da. Asta era! Atât de simplu, după ce m-am întrebat atâția ani. Răspunsul se afla, normal, în creier. Al nostru, nu neapărat al meu (din păcate). Creierul nostru care a evoluat leneș de la simple bacterii la creierele de neam prost de astăzi. Dinspre interior spre exterior, desigur, adăugând câte un strat de inteligență și conștiință cu fiecare formă de viață prin care am trecut până să ajungem cretinii bipezi de azi. Încă mai avem creierul de reptilă, știți? Mic și ciufut, undeva în mijlocul bostanului nostru uriaș, este și azi responsabil pentru teritorialitate, agresivitate și alte însușiri care, combinate cu alcool de proastă calitate, provoacă știri de la ora 5 în județul Vaslui. Mult mai modern, neocortexul meu îmi spune acum: ”E timpul să te culci pentru că mâine ai multă treabă și nesomnul îți va afecta performanțele”. Dar apoi vine creierul de reptilă, încruntat și verde și zbârcit și furios, și-i zice: ”Dătenpulamea, neocortexule! Mai lasă omul să-și toarne un pahar cu vin! Nu vezi c-a scris doar cu ajutorul vinului și al meu un post întreg pe blog, imbecilule?”. Uneori, creierul meu de reptilă are un mod frust și atrăgător de a prezenta lucrurile.

Va urma

4 thoughts on “Prin (diversele) creiere cu mirosul

  1. Bravo Mantzy, tine-o asa, cred ca te pregatesti de scris un roman, mie-mi place, fara misto. Daca ajungi sa scrii un roman sunt primul care-l cumpara.

    Doamne fereste insa sa nu ajungi ca Ducu, vaz ca acum se pricepe si la avioane nu numa la fotbal si la politica, tare urita-i batrinetea, ma uit la mine!

    P.S Lasa-ti barba!

  2. Parfumul este o carte proasta? Esti sigur ca ai citit cartea si nu ai vazut de fapt filmul? Daca nu te superi, cartea asta este un bestseller international. Mie mi s-a parut geniala.

  3. Hotel? Viilor? Cand am stat un an jumate pe acolo ii ziceam camin. Dupa, m-am mutat in Regie. Singurul miros de care imi aduc aminte este cel de ceai facut de o colega draguta pe timp de iarna 😉 Asta nu inseamna ca nu imia duc mai multe aminte totusi… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *