La mine la țară e liniște. Atât de liniște încât noaptea nu doar că auzi greierii, ci aproape că-i poți înțelege. Greierii sunt niște insecte tare drăguțe. Când își freacă aripioarele între ele și scot sunetele alea, ei chiar comunică. Nu-și spun lucruri foarte complicate, e drept; de obicei, vor să se împerecheze. Seamănă mult cu oamenii în anumite sensuri. Poate de aici și timiditatea lor absolut adorabilă. Pentru că tot la mine la țară am observat (de fapt a observat taică-miu, eu doar am testat) că greierii tac pe măsură ce simt că te apropii. ”Gălăgia” infernală cu care tulbură liniștea nopții este redusă aproape la zero atunci când pășești înspre ei, în grădină. Odată ce-am descoperit minunea, mă amuzam să-i fac pe greieri să tacă, călcând în mijlocul gazonului. Când toți tăceau, mi-i și imaginam, suspicioși și mizantropi, șușotind între ei cu câte o antenă ridicată: ”Ce caută ăsta aici? Sper că n-are de gând să stea prea mult, tocmai vorbeam cu Irina”. Așa cred eu, că pe femelele de greier le cheamă, în general, Irina. Și, apropo, aici nu seamănă prea mult cu noi. Pentru că, în proporție covârșitoare, masculii greieri sunt cei care ”vorbesc”.

În general, greierii sunt considerați aducători de noroc în majoritatea culturilor. În China mai ales, unde chiar sunt folosiți ca animale de companie.

Ceea ce mă duce la altă liniște de la mine de la țară. La mine la țară e liniște și pe cer, nu doar în iarbă. Fără surse de lumină artificială pe o rază de câțiva kilometri, toate stelele din universul observabil (cu ochiul) strălucesc ca-n nici o altă parte. Dar stelele sunt acolo dintotdeauna (de fapt nu-i chiar așa, dar în timpul unei singure vieți oricum nu le vedem mișcându-se prea mult), așa că ceea ce vă doriți să zăriți în nopțile în care ați avea norocul să fiți la mine la țară ar fi obiectele de pe cer în mișcare. Avioanele și sateliții sunt câteva ținte ușoare și nespectaculoase, dar ce ziceți de comete?

Cometele n-au avut norocul greierilor când a venit vorba de credințele populare. În absolut toate culturile antice, o cometă prevestea moarte, boli, molime, război și, în genere, nenorocire. Într-atât de rea era perturbarea ”cerului fix” de către un trecător cu foc la coadă încât s-a inventat cuvântul ”dezastru”. ”Dis” e latinescul pentru ”rău”, iar ”aster” cel pentru stea, îhî. Deci cometele erau dezastrele, erau ”stele rele”.

Aveau să treacă zeci de secole până ca niște băieți de toată isprava ca Newton și Halley să scoată cometele de pe lista marilor monștri. Ulterior, cometele care ne vizitează cu o periodicitate admirabilă au devenit aducătoare de vești bune. Una dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite poartă chiar numele lui Edmond Halley, fantastic în multe alte domenii științifice (adică să nu credeți că stătea toată ziua noaptea și se holba la stele, ca mine), dar mai celebru la mine la țară pentru că a fost primul care a prezis (cu o acuratețe de ceas elvețian) întoarcerea unei comete. Cometa Halley și-a făcut lungul zbor în jurul Soarelui și a trecut din nou pe lângă Pământ în 1758,  la 16 ani de la moartea celui care îi prevestise nu doar anul și luna trecerii, ci și locul unde aceasta va apărea pe cer. De atunci știm că ea revine cuminte la fiecare 75 sau 76 de ani și că următoarea ei venire a marcat, printre altele, nașterea lui Mark Twain. Încântat de coincidență, marele prozator s-a declarat de îndată mare fan al cometei Halley și a prezis, la rândul lui, că va și muri odată cu ea. Așadar, după ce în 1835 a fost martora nașterii simpaticului scriitor american, aceeași Halley revenită în 1910 l-a văzut și murind pe domnul Twain. Și 75 de ani mai târziu, când s-a întors iară, ce credeți? M-a văzut născându-mă pe mine, băăăăi!

Nu-s eu Mark Twain, dar pot trage nădejde, iată, că în 2060 voi fi la mine la țară când cometa Halley se va întoarce, în fine. O să mă duc între greieri și-o să mă întind pe spate, arătându-le cu degetul (sper să mă lase artrita) frumosul ”dezastru”. Iar dacă greierii vor rămâne tăcuți și timizi, îi voi încuraja, cu ultimele mele cuvinte pe care le puteți nota încă de pe acum, ca să le înțelegeți, dacă le vedeți cumva citate pe Facebook în 2079: ”Cântați, nu mă băgați în seamă, că mor și eu aicea.”