Clicky

La 30 de ani o să scriu o carte care se va citi peste 100 de ani

La 30 de ani o să scriu o carte care se va citi peste 100 de ani

Ceea ce s-a întâmplat cu cărțulia aia albă mi s-a părut ironic și fascinant.

Cine m-a mai citit și cu atât mai mult cine mă cunoaște personal știe că disprețuiesc literatura contemporană. Nici cu muzica nouă și, de altfel, nici cu alte forme recente de artă nu mă împac prea bine. Mereu am fost foarte mândru de argumentul meu: peste câteva zeci de ani, de 95% dintre contemporani nu va mai auzi nimeni. Șansele să citesc unii din ăia sunt uriașe, deci de ce să-mi pierd timpul prețios citind sau ascultând căcături care se vor pierde? Dacă se vor pierde, înseamnă că omenirea nu va avea nimic de câștigat nici ele, deci nici eu.

Cum sunt foarte încăpățânat, fidel până la moarte prejudecăților mele, chiar mi se întâmplă extrem de rar să citesc autori în viață. Mulți au încercat să mă convingă că-s exagerat de bou în privința asta. Dintre ăștia mulți, o fostă a lăsat, demult, la mine o carte a unui japonez, în speranța că mă va păcăli s-o răsfoiesc. N-a reușit, deși auzisem de el, s-a tot vorbit că ar putea câștiga Nobelul în ultima vreme. Ca să-i dau, totuși, o șansă omului viu, mi-am zis: ”Hei, Llosa e un geniu și încă dă din picioare, deci dacă și nenea ăsta din Japonia câștigă Nobelul, atunci o citesc”. Murakami n-a câștigat Nobelul și probabil va mai dura mult timp până să o facă, dacă chiar o va face, dar într-o zi m-am apucat de ”Pădurea norvegiană” pentru că mă dureau ochii de la citit pe laptop, pentru că nu aveam nici o altă carte în casă pe care să n-o fi citit și (ceea ce s-a dovedit argumentul decisiv) pentru că titlul era o parafrază după un cântec al formației de care am fost obsedat o bună bucată de vreme. Vă dați seama? Eu, citind un contemporan! Mai că n-o făceam pe ascuns. De asta mi s-a părut extrem de haios că pe la începutul romanului am descoperit acest personaj:

Cu cât îl cunoșteai mai bine pe Nagasawa, cu atât ți se părea mai ciudat. Cunoscusem și întâlnisem o mulțime de indivizi ciudați în viața mea, dar nici unul nu era att de straniu ca el. Era un cititor și mai împătimit decât mine, dar își făcuse o regulă din a nu pune mâna pe cărți ale autorilor care nu muriseră cu cel puțin treizeci de ani în urmă.

– Nu mă inspiră asemenea autori. Nu că nu aș avea încredere în literatura contemporană, dar nu vreau să-mi pierd timpul cu cărți care nu au trecut prin botezul timpului. Viața e mult prea scurtă.”

Murakami scrie bine, dar mi-a devenit simpatic nu doar din acest motiv. Ci și din faptul că e obsedat de mici capodopere. De pildă, e absolut obsedat de Marele Gatsby. Cartea, nu filmul de căcat cu Di Caprio la care au juisat pseudointelectualii. După ce a citit-o de nenumărate ori în tinerețe (chiar mărturisea cândva că la fiecare nouă citire descoperă subtilități care-i fuseseră străine până atunci) Murakami și-a făcut un scop în viață de a traduce cartea lui Fitzgerald în japoneză. Să traduci din engleză în japoneză este, să ne înțelegem, o misiune aproape imposibilă. Japoneza e o limbă ciudată, cu multe simboluri, în care subiectul nu apare decât rareori și în care ceea ce pentru noi poate părea o simplă exclamație la ei este un eseu despre fericire sau gen. La 30 de ani, când și-a propus să traducă MG, Murakami și-a zis că va finaliza traducerea la 60 de ani. Dar, ca un copil care nu are răbdare până la venirea moșului, Murakami a terminat treaba la 57.

Eu mai am un an și-un pic până la treizeci de ani și mi se pare o vârstă bună să-ți propui lucruri. Așa că nu-mi pot decât să-mi propun să scriu o carte. Traduceri n-am cum să fac, că nu știu decât o limbă. Cât despre carte, sper sincer să mă citească nepoții voștri, de voi nu mă interesează chiar foarte tare, recunosc.

5 thoughts on “La 30 de ani o să scriu o carte care se va citi peste 100 de ani

  1. noi o sa te citim oricum, Leo o sa joace rolul eroului principal din filmul ce se face dupa cartea ta si tu o sa te plimbi de mana cu Kate Up…something la Cannes si o sa plangi ca ai ales un drum ce te va duce tot mai departe de Motru dar tin sa-ti spun (pentru aducere aminte) ca arta cere sacrificii,
    Mesterul Manole a zidit-o pe Ana, tu ve i ingropa ..nu stiu ce, poate amintirile cu un blogg ce aduna cei mai dragalasi comentatori posibil

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *