Limb-albastră, limb-albastră, totuși este trist în lume

Limb-albastră, limb-albastră, totuși este trist în lume

Update: 

Ietete, după doar două zile în care povestea lui a șezut pe blog și după ce a plâns la ea, în fine, cineva care a putut să ajute, Tano a fost adoptat de o familie drăguță din Jărmania. Prin urmare, voi reîncepe să scriu (am și uitat să-mi reînnoiesc amenințarea: când încerc să găsesc cămin unui câine cu un text, nu voi mai scrie un alt post nou până nu voi reuși). 

A promis că revine cu poze.

tano 2

Salut. Mă cheamă Tano. Adică așa mă strigă noii stăpâni. Am fost abandonat de atâtea ori încât nici eu nu mai știu câți stăpâni și câte nume am mai avut. Încerc să uit. Acum trei luni o mașină m-a ajutat un pic cu amnezia. M-a lovit tare și m-a lăsat să zac pe stradă. Nu puteam să mă mișc. Oamenii treceau pe lângă mine, unii oftau și se uitau în altă parte, alții mă ocoleau scârbiți. Am plâns mult până să mă ia cineva de unde căzusem. Atunci mi-a fost cel mai dor de foștii mei stăpâni. Atunci, în timp ce plângeam, m-am întrebat cel mai des de ce m-au părăsit pe stradă. Eram un câine perfect. Blând, deștept, cuminte și educat. Credeam c-o să-i iubesc toată viața. Acum, nici nu-mi mai amintesc cum arată. Dar i-aș recunoaște, dacă s-ar apropia la mai puțin de 100 de metri.

Am fost salvat și dus la doctor. Din fericire, în câteva zile mi-am revenit complet. Acum, nu am stăpâni. Doar niște oameni care mă iubesc mult, dar nu mă pot lua acasă. Vin zilnic la mine, la hotelul unde stau acum, în București, să mă plimbe și să se joace cu mine. Doamnele de la adăpost mă laudă că nu fac niciodată pișu sau caca în padoc, trebuie să mă scoată cineva afară pentru asta. V-am spus că sunt un cățel educat.

Mă cheamă Tano și-mi place Rodriguez. Aș vrea să pățesc și eu ca el, să fiu iubit pe neașteptate după ce o viață am fost alungat și lovit. Ăsta din film sunt eu, iar asta e melodia mea preferată:

Mă cheamă Tano și părinții mei au fost ca-n Doamna și Vagabondul: mama chow-chow, tata maidanez. Mă cheamă Tano, am o coamă mică, limbă albastră, și nu îmi place doar folk-ul, ci și poeziile. Cea din titlu este făcută de mine. Vă place? Femeia care mă îngrijește acum (și sufăr că nu poate fi stăpâna mea) îmi spune poezii des. Mă liniștesc, chiar dacă cele mai multe mă întristează. Închid ochii și-mi sprijin fălcile la ea în poală. O aud încă, chiar și când a plecat de mult de la mine: ”Tanu e-un cățel cuminte / Și-i atâta de curat / C-are voie să se culce / Chiar pe pernele din pat.” Poezia asta mă face să plâng. N-am mai văzut un pat de ani buni. Visez că într-o zi o să am o familie a mea care o să mă lase să dorm în pat măcar o dată. Dar aș fi la fel de fericit, poate chiar și mai și, într-o curte. Doar să nu mă lege și să nu mă mai abandoneze în următorii 8-9 ani, cât mai am de trăit.

tanomircea badea chiar el

Mă cheamă Tano și semăn la limbă cu Mircea Badea – e la fel de albastră și la fel de catifelată. Doar că eu nu ling oamenii acolo, ci pe față. Mă cheamă Tano și vă rog să mă ajutați să-mi găsesc o familie pe care s-o iubesc toată viața.

 

76 thoughts on “Limb-albastră, limb-albastră, totuși este trist în lume

  1. S-a dus pulii si blogu asta…
    Tine ma un jurnal intim si nu ne mai plictisi pe-aici cu astea.

    sa iubim cainii si sa futem oengiste, ok, s-a notat deja.

    1. Hahahaha, vorbesti despre blog de parca ar fi fost al tau sau macar ai fi dat vreodata 2 lei ca sa-l deschizi, si sa meriti ceva. Mars, ma, de-aici!

      1. “Mars!” asta e politically correct? Mai ales intr-un articol care propovaduieste iubirea fata de caini.
        Nu mai simplu-i ziceai “Dute-n pizda matii”?

      2. Baietel, pentru cineva care a citit asa de mult atat de la timp, ai cateva obsesii ciudat de putine si inguste.
        Ti-ai facut un public, scrie naibii pentru public, esti pe langa melodie de luni bune..si insisti.
        Blogu’ asta nu mai e doar al tau. e si al astora care intra de 300 de ori pe an pe el de atatia ani.

        P.S. am dat 2 lei pe kamikaze

        Si tot de-acolo stiu ca n-ai obosit,ma!

        1. ete fîs, ai dat 2 lei pe kamikaze. şi io dau 2,50 lei săptămânal pe kamikaze, încă de la primul număr. da ăsta e blogul lui manţog şi pe blogul lui personal omul poate să aibă ce pitici şi ce apăsări vrea. îl plăteşti tu cumva separat, de e obligat să-ţi scrie numai ce vrea muşchiu tău, să ai tu blog de frecat zilnic menta pe el? nu-ţi convine, scrie-i o scrisoare la kamikaze.

          1. Drept sa spun nu mai stiu care e adresa lu’ kmikze ca nu mi-am notat-o.Si-n plus astept sa-mi vina chef de ris ca sa nu ma apuc sa scriu lucruri deprimante.

    2. ..sau poate romanii sunt atat de limitati incat trebuie sa fie cate unul care sa le reaminteasca cu ce se mananca civilizatia.
      da, e plictisitor, la fel cum e si faptul ca multi din parintii care se dau de ceasul mortii ca le mananca maidanezii copii nu ar adopta un caine, tocmai ca sa puna umarul la rezolvarea “problemei”. lasa ca ni-i strange primaria cu 200 si ceva de lei per caine.

  2. Pai 200 per caine doar prinsul, plus 370 tinerea in adapost…. asa merita prostii, sa plateasca! Daca ai prosti, de ce sa nu-i furi? Ii isterizezi un pic cu televizorul, le infierbanti cei 2 neuroni si apoi le dai impresia ca tot ce faci e pentru ei. Bleah.

  3. Discutam degeaba, s-a terminat circul, chiar si cu cheltuieli mari: canii vor fi taiati si punct. Cui nu-i place sa-si cumpere teren, sa-si ia aprobari, sa-si traga utilitati, sa construiasca adaposturi pentru 100.000 de caini si sa-i ia acasa!

    NU exista iubitori de animale, toti iubim cainii la fel, doar ca unii iubesc mai mult banii primiti pe ONG pentru activitatea asta. S-a terminat frunza de taiat, bai, astia!

  4. Bah, iti mai scriu si aici ca vad ca tot o arzi aiurea, am mai scris si pe kmkz.

    Iti dau chiar un exemplu, ca poate am fost prea abstract data trecuta. Ia-l tu pe Tato si mergi intr-o tara civilizata (unde au eradicat rabia de exemplu. Presupunem ca Tano nu are vaccinul care trebe. Tano e eutanasiat, in caz ca nu poate fi pus in carantina. Acum intelegi cum se abordeaza problema asta in tarile civilizate, de care iti palce asa mult sa vorbesti.

    Nu s-a ajuns intr-o situatie placuta cu mainadezii, dar se pare ca alte solutii au dat gres pana acum.

    PS: Gandeste-te cati dintre maidanezi pot fi adoptati in realitate si cati sunt semi-salbatici.

      1. Exact de aceea trebuie sa ii adunam si sa ii eutanasiem sau sa ii dam la noi stăpâni, asta in timp ce pedepsim pe aceea care abandonează câini si facem o regula si cu gunoaiele. Ce naiba mănâncă 100.000 de câini?

  5. Pe mine m- a impresionat mult articolul , mai ales ca mi – a murit catelusa in chinuri, dupa 19 ani. Cine nu avut caine nu intelege ca sunt fiintele cele mai devotate de pe pamant ,spre deosebire de animalele imputite pline de rahat , de mici si bere din Romania si care nu se mai satura odata!

  6. Omul are talent și suflet. Cati dintre voi ati face ceva sa ajutați, cati v-ati asuma niste comentarii de prost gust si impertinente pt a face un bine unui suflet care nu are nicio vina ca s-a născut caine printre bestii umane?
    In plus, pe blogul lui scrie ce vrea. Ia apucati-va si scrieti singuri ceva. Sau voi sunteți precum comunistii: cine nu e cu mine e împotriva mea?

      1. Intrucit presupunem ca Tano n-o sa vrea sa se intoarca acasa nu putem decit sa ne luam adio de la el si sa-l asiguram de dragostea noastra.

        1. Tano este asteptat cu insistenta sa revina acasa in sinul iubitoarei lui familii. Daca nu vrea in Germania putem sa-i gasim una din Suedia.

          1. Si nu uitati sa adoptati maidaneji,d’aia frumosi,cu ochii umezi care pling dupa un pat in care in care sa se culcuseasca.

  7. Nu scrii tu un post Mantzy?”De ce nu ma iubeste si pe mine cinevaaaa?”Ca pe el il iubeste cainele si tot cainele i-o si trage.

  8. Caca-m-as in blogul tau de rahat Mantzy.Si in toate blogurile tale de cacat pe care nu le citeste nimeni,Mantzy.Doar el si personajele lui de doi bani.

  9. Postul meu pe ziua de azi este urmatorul: “Cum il urasc eu pe Mantzy”:teurascteurascteurascteurascteiubescteurascteurasc & so on.

  10. ziceai ceva de ponturi pentru pariuri saptamanale. da de la ponturile cu hamburg si city atunci n-a mai aparut nimic. what my dick? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.