Îmi aud numele strigat din camera alăturată. Tresar. Pentru moment, crezusem că sunt singur. Dar nu, în spatele ușii întredeschise, cineva vrea să mă vadă. Intru, aprind veioza și-l văd în capul oaselor, mijindu-și ochii încă neobișnuiți cu lumina. După botic, pare îmbufnat. Mă pun în fund pe pat și-l mângâi pe creștet. Îmi dă mâna la o parte.
– Tati, există universuri paralele?
Mă întind pe jumătate lângă el, pe pernă, și îl cuprind cu o mână ca să-l liniștesc, pentru că ceea ce urma să-i spun era înfricoșător și teribil de important.
– Bineînțeles că există.
Lipit de mine, cum era, s-a tras la o parte câțiva centimetri, cârlionții de pe tâmpla dreaptă m-au gâdilat fugar pe ureche în timp ce și-a întors capul spre mine, și l-am simțit privindu-mă neîncrezător, cu îmbufnarea aia specifică a copiilor inteligenți atunci când li se pare că ai de gând să-i duci de nas.
– Tu de unde știi?
– Dar e evident pentru toată lumea, eu nu înțeleg cum de nu ți-ai dat seama până acum.
– Tu râzi de mine!
– N-aș îndrăzni.
– Cum, atunci? Explică-mi imediat!
– E chiar simplu, fiule. Viața fiecăruia dintre noi e un univers, îi zic, în timp ce cu mâna dreaptă îi desenez în aer un guguloi imaginar pe care am încercat să-l fac cât mai mare și mai promițător. Imaginează-ți destinul tău ca pe un ghem. Atunci când ne trăim viețile, singuri și triști, sau poate chiar veseli, naiba știe, universurile noastre mărunte se urnesc singure și dacă, prin absurd, nu ne-am vedea cu nici un alt om în tot timpul petrecut de la naștere până la moarte, ghemul nostru s-ar deșira până la capăt de unul singur, se va fi risipit, dacă vrei, fără să fi intrat în contact cu nici un alt univers-ghem. Dar când noi doi ne vedem, atunci când vin să te iau de la grădiniță, sau când oricare alți doi oameni de pe Pământ se întâlnesc, firele ghemelor se întrepătrund, două universuri paralele devin un singur univers comun și țes cu repeziciune un goblen fenomenal de complex, o poveste cu totul nouă în fabrica spațiu-timp.
– Există muncitori care lucrează în fabrica spațiu-timp?
– Bănuiesc că da, cred că noi suntem muncitorii. Doar că patronul fabricii ăsteia ne cam exploatează, să știi. Pentru că nu cred că terminăm vreodată programul.
– Cine-i patronul fabricii spațiu-timp?
– Asta o să descoperi tu când o să fii mai mare.
– Sigur?
– Sau n-o să descoperi, habar n-am. Deși cred că la un moment dat vei considera că o fabrică se conduce greu și ți se va părea foarte puțin probabil ca noi să fim niște muncitori atât de disciplinați încât fabrica să meargă de la sine.
– Noi țesem o poveste nouă acum?
– Exact. Și, dacă tu nu te-ai fi trezit, universurile noastre paralele și-ar fi văzut bine mersi de treabă până dimineață, iar universul paralel al lui tati ar fi continuat să-și piardă vremea pe site-uri porno.
– Te spun lu’ mami!
– Maică-ta e plecată, ți-am mai explicat.
– Deci sunt și eu un ghem mic?
– Nu, dimpotrivă! Ești un ghem uriaș!
– Cum uriaș? Nu vezi că-s mic?
– Da, dar ghemul tău e uriaș, pentru că abia ai început să te deșiri și o să se întâmple asta cel puțin 80 de ani de acum încolo.
– Și tu ești un ghem mai mic, să-nțeleg?
În loc să-i răspund, îl pup pe obraz.
– Dacă ghemul tău nu s-ar fi întâlnit cu ghemul lui mami, eu n-aș fi existat?
– Ei, hai să nu ne gândim la asta! Ești un copil foarte sumbru, când crești o să te faci emo sau ceva…
– Ziiii-mi!
– Hm, bine atunci! Nu, probabil că n-ai fi existat. Dar ar fi fost un univers mai trist și mai greoi.
– Cum așa? Nu mi se pare că aș fi atât de important în univers, să știi!
– Oh, dar ești! Toți suntem. Un univers în care ghemele nu țes lucruri noi este unul bătrânicios și îmbufnat, cu cât sunt mai multe gheme care se deșiră de unele singure, fabrica spațiu-timp, universul tată, merge cu atât mai greu, ca un calculator a cărui memorie e pusă să deruleze miliarde de actitivități în același timp. De aceea fiecare țesătură nouă este o mică sărbătoare, iar momentul când ghemul meu s-a întâlnit cu ghemul mă-tii, acum cinci ani, a fost, dacă-mi permiți să fac această deosebire, unul cu totul special.
– Am șase ani, tată!
– Ups! Pardon, acum șase ani, ce contează?
– De fapt chiar șapte, că mama a fost și însărcinată o vreme, plus că nu cred că s-ar fi culcat cu tine din primele luni, uită-te la tine!
– Ei, hai, că nu vreau să-ți stric imaginea bună pe care o ai despre mă-ta!
– Ești un tată foarte prost, ca să știi!
– Mie nu mi se pare. Totuși, când naibii ai împlinit șase ani?!
– Of, termină! Zi-mi mai bine dacă într-un univers paralel tu ești acum singur, eu nu sunt în pat, de fapt tu nici măcar nu ești aici, în Vejle, iar eu nu sunt nicăieri.
– Cu mult regret te informez, fiule, că într-adevăr într-un univers paralel eu fac acum cu totul altceva.
– Ce?!
– Habar n-am, probabil scriu în loc să dorm, printr-o cameră neaerisită dintr-o margine mult mai urâtă de oraș.
– Scrii?! Dar tu nu știi să scrii.
– Ei, în ăla știu. Sau așa mi se pare. Iar acum îmi irosesc ghemul scriind o poveste stupidă și sperând că impresionez vreo gagică suficient încât să-mi pună ghemul ei la dispoziție pentru câteva ore sau poate chiar pentru câțiva ani.
– Și o să faci alt copil cu proasta aia. Te urăsc, tati!
– Bate-te peste gură.
– De ce? Spuneai că orice țesătură nouă e o binecuvântare sau ceva de genul ăsta.
– Hm. Mda, bănuiesc că ai dreptate, doar că noi nu știm mereu să apreciem lucrurile astea.
– Măcar povestești despre mine în textul ăla?
– Asta sigur! Ești atât de important încât exiști și în universuri paralele în care nu te-ai născut, vezi? Și asta datorită faptului că știu eu să scriu. Ai face bine să-mi mulțumești!
– Ce să-ți spun! Mulțumesc că nu te-a dus capul să mă naști într-un alt univers, tati, ești suuuuper!
– Cu plăcere. Acum te culci la loc?
– Doar dacă promiți că mâine ne combinăm un pic universurile la cinematograf.
– Ți-o jur.
– Și-mi iei înghețată.
– Câtă-ți dorește inima, promit ca mâine să faci roșu în gât de-o să fie nevoie să mergem cu ghemul tău la cel puțin doi doctori.
– Și încă ceva.
– Orice, dragul meu.
– Promite-mi că o să mai scrii despre mine în universul ăla paralel în care tu ești un ratat într-un oraș urât.
– Nu știu dacă pot controla asta, dar sper să o fac. Ai merita-o, ești un ghem de toată isprava.
Și-l pup pe frunte, apoi sting veioza.

Continuare la asta, pare-mi-se.