Mircea Badea are dreptate: propaganda băsistă este jalnică

Mircea Badea are dreptate: propaganda băsistă este jalnică

Mă uit la Mircea Badea, când mă nimeresc la ora aia cu televizorul deschis. Nu știu ce mă atrage, poate un moft din copilărie, când mă uitam la matinalul cu el și mi se părea un tip ok. Dar eram copil. Acum nu mi se mai pare un tip OK, îl urmăresc așa, cu o plăcere bolnavă, să văd cam unde va ajunge paranoia și pupincurismul, cum mă uitam pe vremuri la OTV, cu senzația aia că măcar omul are ceva (ceva mizerabil, e drept) care mă poate surprinde oricând. Și de obicei chiar mă surprinde, mereu psihoza personajului pare să capete noi valențe, tipul e de un penibil destul de complex și de spontan. Aș zice că e de un penibil fermecător chiar.

Mai grav mi se pare când ajung să fiu de acord cu el în anumite privințe. Dar, de obicei, puținele noastre păreri care coincid aproape că devin axiome. Atunci când și mie și lui Mircea Badea ni se pare cineva de căcat, apăi acel cineva e de căcat rău, frățioare! Măcar pentru că acoperă un spectru atât de larg politic, uman și (aș vrea eu să cred) intelectual, de la mine până hăt, la Mircea Badea. Un exemplu ar fi blogărul Arhi. Și eu și Badea credem despre el că este un gras infect, un prost absolut care reușește ca prin minune să fie mai mult prost decât gras, deși este incredibil de gras. Și-nseamnă că așa e, pentru că spun eu și spune și Mircea Badea.

Mircea Badea are dreptate, dintr-o anumită perspectivă, și în ceea ce privește propaganda băsistă. Da, există una. Sunt niște amărășteni care iau bani mai mult sau (mai degrabă) mai puțin direct de la Băsescu ca să-i apere orbește interesele. Și adevărul este că sunt extrem de netalentați și, în covârșitoarea lor majoritate, complet lipsiți de charismă. Într-atât de lipsiți de charismă încât voi nici nu-i cunoașteți. Trepăduși obscuri care nu înțeleg că, atunci când ești de partea bună (sau hai să zicem mai puțin rea) nu e nevoie să mai fii și pupincurist, și orb, și dezechilibrat. Pentru că partea bună are dezavantajul de a fi puțin numeroasă și tot dezavantajul (pentru trepăduși) de a fi mai inteligentă. Poți foarte lejer să fii de partea lui Băsescu și fără să fii radical sau exagerat de critic cu adversarii și de adorator cu ai tăi. Poți să fii ca Pleșu, uite. Dar nu, trepădușii băsiști cred că poți face Antena 3 pe invers. Ei bine, nu poți. Nu poți să ai și masele de partea ta, și dreptatea. Trebuie să-ți alegi. Antena 3 a ales masele iar trepădușii s-au orientat atât de prost încât, în antenatreismul lor pozitiv (?!) au reușit să le fie antipatici și adversarilor, și aliaților de conjunctură, și (cumva implicit) publicului.

N-o să-i numesc aici, pentru că în fond nu sunt atât de răi. Plus c-ar trebui să caut pe Google să văd cum îi cheamă exact.  Adevărul este că mi-e și un pic milă de ei, pentru că n-au deloc o condiție de invidiat. Sunt niște șerpișori de apă, nu au veninul viperelor de la Antene. Sâsâie anemic în rarele ocazii când mai sunt invitați pe la B1 sau chiar la televiziuni și mai obscure (în rest îi găsiți doar pe bloguri de doi lei și trei unici), ba chiar se reped să muște de picior, dar mușcătura lor fără dinți e atât de nepericuloasă încât nimeni nu se ferește. Dimpotrivă, potențialele victime le întind amuzate vârfurile șosetelor, să-și încerce ucigătorul atac pe ele. Așa că șerpișorii băsiști, ca să nu se facă de râs, dacă tot prada li s-a oferit pe tavă, molfăie frenetic piciorul cu gingiile lor moi. Dar, pe măsură ce tot pe ei încep să-i doară fălcile, strânsoarea devine tot mai slabă, gingiile tot mai ferfeniță, iar din ochii umani ai șerpilor se scurge câte un firicel de lacrimi.

Nu fiți șerpi, dragi băsiști, așa nu-i veți învinge niciodată pe șerpii mari. Mai există atâtea specii de animale din care vă puteți alege… Unele dintre aceste animale nu doar că omoară șerpii când au ele chef, dar sunt și infinit mai demne. Ați putea să încercați chiar să fiți oameni.

39 thoughts on “Mircea Badea are dreptate: propaganda băsistă este jalnică

  1. Mantzy, poate nu te-ai prins inca, dar Basescu e un subiect vast care in 20 de ani de politica a adunat material pentru luat muie aproape cit Iliescu. Totusi, nu e cel mai destept dintre prostii din politica, asa cum crezi tu, ci numai cel mai coarda si cel mai viclean. Poate doar Felix are sanse sa-l intreaca la cordeala si tupeu, dar nu e in pozitia care sa-i permita sa-si arate valoarea. Ciracul Ponta promite si are potential, da’ trebuie sa mai fure multa meserie de la mesteru’ si inca n-a pus laba decit pe o mica parte din statul de drept al lui Bese, asa ca trebuie sa coabiteze si sa spere ca al batrin o sa-l lase si pe el la volan, sa ia macar citeva curbe pina o sa-i rupa capul aia din PSD. Luzarii care i-o sug lui Bese sint la fel ca si aia de la antene, numai ca n-au tupeul si aplombul necesar din cauza ca n-ai cum sa albesti un gagiu pe care-l injura o tara intreaga. E drept ca facut si lucruri misto, cum ar fi bagatul demonstrativ al lui Bombo si a citorva fraieri in pirnaie, dar mormanul de lucruri bune care le-a facut pentru tara o sa le vezi mai incolo. Cind o sa platesti facturi la curent si gaze, cind o sa vina grosul rambursarilor la datoriile la care acum platesti doar dobinzi, cind o te speli pe dinti cu HCN,etc. Nu e mare jmekerie, important e ca ne-a scos din agonia crizei cu masuri dureroase iar acum sintem asa de caliti si antrenati, ca putem sa ne facem singuri autopsia.

    1. Daca nu esti tricoul lui Ghise, ala cu steagu’ sau, pur si simplu, Dogaru, teme-te : Base ne-a scos, cum-necum, din “agonia crizei”, vezi sa nu ne bage “micul plagiator” in meandrele extrem de concrete ale uneia noi ca nu ne mai salveaza nici Mircea Badea!

      1. Ca sa poata rostogoli bila de cacat, Basescu a mai imprumutat niste bani in schimbul a ce a mai ramas de praduit prin tara, asta a fost treaba cu criza. Bese a batut laba, Bocu’ a semnat, amindurora li se rupe pula si tu o sa platesti, ca IMM-uri nu mai sint, bruma de industrie care mai era s-a dus pe pula, aia care faceau afaceri cinstite au tirat-o fiindca s-au speriat de cita spaga tre’ sa pompeze, si uite asa te-a scos Base din criza dupa 9 ani de guvernare meseriasha si politici economico-financiare si bancare de clasa japoneza. Stai linistit, criza adevarata inca n-a inceput, mai e cite ceva de furat si daca se respecta intelegerile facute,inca se mai poate face niscai profit pe care sa-l dam la export.

        1. adica tu crezi ca era mai bine sa nu rostogoleasca datoriile si sa crapam prin 2009. sau mai bine, sa scoata tara din cacat, cu boc, in cei 3 ani de guvernare. eu cred ca esti rautacios :-).

          1. Tot o sa crapam, numai ca acum o sa ne coste operatia mai mult. Intra mai multa atza si s-a scumpit si manopera.

          2. Daca tu spui ca Boc a scos tara din cacat, ori n-ai deschis o carte de economie in viata ta, ori prost! Ce cacat a facut, a taiat din cheltuielile provenite din salarii si pensi. Si altceva? N-am vazut o masura pentru relansarea economiei, sau recuperarea banilor din contracte fantoma, sau orice alta masura economica. A asteptat pana in ultimul moment sa vina criza, si atunci stiind ca oricum or sa piarda puterea, a micsorat salariile si economia rezultata a directionat-o spre sponsorii pdl. Pai asta putea s-o faca si Ponta!

          3. pai am zis eu asa ceva? iar de salvat situatia, a salvat-o, nu te mai trage pe cur. in rest, cum zici. clientela politica si practicile “baronesti” bine inradacinate. totusi, mantzy evidentiaza corect povestea cu pozitionarea fata de partea buna/rea. despre boc se poate spune ca de fapt mima (nevoit) partea buna in mare masura. dar despre astia cu USL-ulcred ca poti afirma farta probleme ca fie adera cu buna stiin ta la “partea rea”, gandindu-se la avantajele implicite, fie sunt prosti, rau de tot si chiar pun botul. totusi, la ponta parca se vede o “trezire” brusca insa neconcludenta. intrat in joc cu biblia “baronilor” in mana s-a trezit depasit de timpuri dpdv metodologic. bineinteles ca acum vrea sa-si croiasca o noua identitate, insa nu functioneaza. are si el, ca boc, o seama de facturi de platit si pur si simplu nu stie.

          4. Boc n-a salvat nimic, doar a amanat plata pentru alt fraier. Lasa ca si Ponta si Boc stiau ce facturi au de platit de cand au fost numiti premieri. Asta cu partea buna/rea e o abureala, aruncata in presa. Si PDL-ul si PSD-ul, si multi altii din PNL/PPDD/PNTCD sau oricare alt partid sunt oameni veniti din FSN, care stiu o singura parte. Daca ar exista o parte buna, toti pozitionati spre ia si-ar lua-o in mufa rapid. Cat despre Ponta atat pot sa zic: si Iliescu si Basescu au pozat in pro-europeni, desi initial incercau sa le dea pula, unu cu Mama Rusia, altu cu Licuriciul Mare!

  2. “Ciracul Ponta” sper sa isi dea obstescul sfarsit politic inainte de a ajunge un nou base. Nu cred ca lumea mai suporta inca unu. Deja am dubii pe care dintre cei 2 il urasc mai mult si, dupa numai un an de guvernare e deja destul de naspa.
    PS: ce naiba e aia “HCN” ??

    1. ba tu tot prost ai ramas. cred ca tot ce ai citit in viata ta sunt placutele de identificare ale cainilor tai desigur mai inteligenti decat tine.(cainele lup fiind recunoscut pentru gradul redus de inteligenta)

      1. Retardule, te cam bagi in seama ca musca in cacat, basca faptul ca nu ai nimic destept de zis. Du-te si pupa-l pe unde bese pe stii tu cine, ca doar te-a scos din criza, nu-i asa? Proasta mama te-a fatat.
        PS: uite ce zic altii mai destepti ca tine bah muie proasta:

        Cei mai destepti caini

        Pentru a crea o lista cu cei mai destepti caini, Stanley Coren a colectat informatii despre comportamentul a aproximativ 200 de caini inscrisi la cursurilor de dresaj din Statele Unite si Canada. Acesta a scris o lista cu cei mai destepti caini, in ordinea IQ-ului lor:

        1. Border Colie
        2. Pudel
        3. Ciobanesc German
        4. Golden Retriever
        5. Doberman
        6. Shetland Sheepdog
        7. Labrador Retriever

        In capatul listei Coren a inclus rasele: Baset Hound, Afgan Hound, Bulldog, Beagle si Basenji (un caine de vanatoare).

          1. pai criteriul dupa care e facut topul ala e “Obey First Command: 95% of the time or better”. fox-terrierul nu executa din prima deoarece se gandeste daca nu esti prost si-l fugaresti aiurea sau il pui sa se rostogoleasca in fata prietenilor.

          2. Iti respect parerea, dar as fi curios sa imi arati un singur loc pe net unde scrie ca lupii (aka ciobanestii germani) sunt cunoscuti pentru “gradul redus de inteligenta”?
            Si be) cainii pe care ii vezi in poza au aceeasi “problema” ca al tau: au o personalitate puternica si, pentru ca nu am insistat suficient cu dresajul de obedienta au aceeasi reactie de genul: “dar de ce sa fac asta?”. Si 3) au invatat din proprie initiativa sa deschida usile, asa ca peste tot pe unde au “raza de actiune” usile sunt inchise cu cheia.

          3. eu nu-s ala care zicea de ciobenestii germani rautati. si eu stiam ca-s destepti. oricum, mai am un pic (intre 5-10 ani) si-mi termin casa aici langa sat si ma gandeam la un border-colie. numa ca taranii cand ies la vanatoare, impusca tot ce misca. am patit-o de 3 ori. gasca de cretini, sefu’ de post, sefu’ ocolului, enşpectoru’ de la finante si toti cacanarii “pusca” doar sa aiba ceva impuscat.

  3. Băi, cu câinii, aţi uitat o rasă care se uită de sus la Border Collie: Maidanezii. Viaţa îi învaţă în primele 2 luni de viaţă cât nu prind ăilalţi în 10 ani.

    1. Bravo. Astia o ard arogant cu caini de rasa, maidanezii mi se par mai tari. Frumosi, sa nu mai zic ca’s inteligenti, maj ales fata de unii oameni care cred ca politicianul x e mai bun ca y. Maidanezii simt pe unul de vrea sa’i futa, asa ca’l latra. Oamenii’s prosti de bubuie, fac politica. Hahaa. Pama si maidanezii’s mai demni.

      1. Maidanezii aia intelingenti ai lu’ Nea si Pierre au cam belit-o la Motru:

        “Câini otrăviți în Motru. Leșurile animalelor au fost găsite aliniate pe trotuar.”

        http://www.evz.ro/detalii/stiri/caini-otraviti-in-motru-lesurile-animalelor-au-fost-gasite-aliniate-pe-trotuar-1042267.html

        Are dreptate KAKA MIZE: nu e bine sa fii destept!

        Vezi bai Mantzy, daca ati arestat-o pe ”Denisa din Motru” si tu ai venit in Bucale, nu mai are cine sa faca stirile in Motru!

  4. Mantzy, e o chestie în ce zici, dar ţine seama şi de altceva: Cei care fac propagandă băsistă nu se adresează băsiştilor, adică celor statistic mai inteligenţi, ci exact useliştilor. Ei trebuie să adopte un mesaj inteligibil acestora din urmă şi, în plus, simt acea senzaţie de sufocare pe care o ai când discuţi cu proştii. Ştii că ai argumente inteligente, dar ştii că degeaba le prezinţi. Şi ţi se umflă carotida.

  5. “nu se adresează băsiştilor, adică celor statistic mai inteligenţi”…wtf?
    Ba daaa, sa vrei sa plece Bese fara sa fii usl-ist n-aveti p-aci?
    Io l-am urat pe Badea in 2004-5 cand se lua de Bese imediat dupa alegeri.
    Pusesem botu la vrajeala cu “omu care ne scapa de Nastase”.
    Dup-aia a venit duda cu salvarea jurnalistilor din Irak si tot teatrul lui Bese m-a infiorat.
    M-am dat seama ca asta e la alt nivel de animal politic decat Bombo.
    Asta lovea mediatic ezact cand trebea si cum trebea. Asta vroia el sa numeasca tot ce misca, servicii, procurori, ministri,
    tot. Si inca mai vrea.
    Insa noi, in loc sa vorbim in pula mea de ce dracu vrem de la noi insine, republica semi-prezidentiala, parlamentara, etc., ne cacam pe noi cu prostii pe pereti, meltenisme de 2 bani, cocalarisme.

  6. “Mai există atâtea specii de animale din care vă puteți alege…” -ai nimerit-o! Ia uita-te putin la cum arata trepădușii băsiști! Toti au o micaaaaaaaaa sau mai mare frustrare: unii urati (Pora, Neamtu, Patapievici, Mircea Marian, Turturica, Lupea, Papahagi, Lazaroiu, Preda, Macovei, etc.), altii pitici (Preda, Boc, Cristoiu, Blaga, etc.) altii cu ochisori albastri bine mascati (Turcescu, Tapalaga, Ducu-kamikaze). Au ales si ei unul de-al lor ca e mai bine sa pupi ceva asemanator, ca e mai putin frustrant. Si cu IQ-ul las-o mai moale ca la medie tot acolo e! Iar la suma, basistii find mai putini, iese prost!

    1. Coae, linge-ti cacatu’ lu’ Felix de pe buze, cand inchizi parantezele. Nu de alta, dar da prost la TV.
      Tocmai partarii de antenisti vorbesc de securitate? !
      Cred ca i-ai da limbi un secol dnei Pora, daca-i sti ca-i iese inteligenta pe acolo. Niciunul dintre latraii din antene nu se apropie macar de IQul ei.
      Ma mir ca nu ai amintit-o si pe Vass, care le provoaca fracturi logice de cate ori se duce pe la antene sa mai rada un pic de ei.

      De ce oricine nu-l injura ca la usa cortului pe base, e probasist? oameni care nu sunt influentati de felix si nu-l iubesc nici pe basescu nu pot exista?

      1. io-s antibasist convins si anti-psd, respectiv anti-usl, de tura asta. da antenistii is 10 clase peste pora sau oricare alt basist. vass ii cea mai proasta femeie pe care am vazut-o cu ochii mei la televizor.

        1. Pai daca te uiti la antene esti si prost si cu creierul spalat.
          Cum poti tu sa te exprimi vis-a-vis de inteligenta dnei pora sau a dnei Vass? Esti mai prost decat un cap de pula.

        2. Sa-mi tarasesc coaiele transpirate pe fata ma-tii, antenist idiot.
          p.s.1 : Boule, pula de basist suge ma-te, sor-ta, nevasta-ta (iubita ta) si toata familia ta. Si sa vreau ,nu mai gasesc una nesupta de tine si ai tai.
          p.s.2 : Cand ii dai limbi in cur lu; Felix, nu ti-e frica sa faci frenchkiss cu ma-ta, care tocmai ii suge pula?

    2. Mi se pare prostesc sa stii atatea nume, sincer. Porecle, unde lucreaza, cati ani are, cati copii, cu cine se fute, ce masina, cate case, unde apare, ce bea si unde etc etc. Securisti din toate judetele, muiti’va.

Leave a Reply

Your email address will not be published.