Bonnie și Clyde de Motru

Bonnie și Clyde de Motru

Mi-a fost tot timpul greu să scriu despre orașul meu natal; mi-e frică să nu fiu subiectiv și fac ca-n politică: încercând să fiu cât mai echilibrat, ajung să fiu nedrept și excesiv de răutăcios tocmai cu partea de care mă simt în mod natural mai apropiat. Tocmai de aia prefer să mă abțin, și de la vorbit despre Motru, și de la vorbit despre politică. Zilele acestea, însă, am fost aproape implorat de către prieteni să scriu ceva despre ”elucubrantul cartel al drogurilor din Motru”, un cuib infracțional suficient de respectabil, aparent, încât să producă cea mai odioasă crimă din ultima vreme. O să încerc să scriu despre caz, așadar, cu mențiunea că dețin toate informațiile din surse neoficiale, adică de la prietene care bârfesc. Ceea ce mă face, cred, mai informat chiar și decât organele abilitate. Când târgul e mic, gura târgului e mare și nici nu se prea înșală. Dar să revenim…

Episodul 1: sexul

O să fac apel la răbdarea dumneavoastră și o să încep cu o scurtă istorioară, veche de vreo opt ani. Cei care făceau sex mai mult cu propria mână pe vremea aia probabil o știți. În 2005, presa centrală a început să geamă la unison în legătură cu un scandalos caz de pornografie cu minori, petrecut într-un micuț oraș de provincie. Nu doar presa gemea, ci și internetul și rețelele lui de sharing. Acestea gemeau chiar la propriu, pentru că filmulețul de jumătate de oră în care doi băieți de-a opta executau un act sexual cu o elevă de-a șasea circula cu o viteză pe care și fibra optică o invidia; și avea și sunet. Dacă-mi permiteți o scurtă considerație de ordin critic (nu c-aș fi speciaalist, mamă, stai liniștită!), joagărul era decent. Siguranța de sine a actorilor, lipsa lor de inhibiții precum și variata panoplie de poziții demonstrau, cel puțin, că elevii din Motru sunt serioși în ceea ce privește bibliografia. Un amateur porn mediu, cu multe mișcări împrumutate de pe site-urile de specialitate, dar pe care vârsta neobișnuit de fragedă a executanților l-a transformat într-unul de referință. N-a trecut mult până când toți colegii, toți profesorii și toți prietenii din alte orașe au aflat de isprava motrencei de doar 12 anișori. Și renumele s-a păstrat. Începând de atunci, când spun cuiva de unde sunt e imposibil să nu-și mai amintească, cam unul din trei, de celebrul filmuleț cu ”Denisa din Motru”. Ca să vedeți că într-adevăr cazul încă suscită interes, ultima oară mi s-a întâmplat să pomenească cineva de filmare acum vreo două luni.

După ce și-a făcut datoria, scoțând Motrul din anonimat, eleva Denisa a fost mutată la altă școală și nu s-a mai auzit mare lucru despre ea. Steaua celebrității i-a apus aproape la fel de repede pe cât răsărise, ba chiar nici nu i-a fost acordat titlul de cetățean de (dez)onoare al orașului. Dar, la fel ca marile trupe rock, care scot albume de succes o dată la câțiva ani, Denisa avea să revină cu un ”bang” în atenția publicului, săptămâna trecută. Din păcate pentru ea, memoria oamenilor simpli e scurtă și puțini și-au dat seama că a doua întâmplare care a pus Motrul pe harta media a țării avea aceeași protagonistă. Dar pentru asta sunt eu aici.

Episodul 2: crima

Era o seară caldă de mai, atât de caldă încât nu existau multe motive pentru cinci tineri din Motru să tremure. Și totuși, tremurau. Disperat, unul dintre ei pune mâna pe telefon și își sună dealer-ul, comandând ”legale” în valoare de 2000 RON. Omul cu marfa îl informează că momentan dă o muie într-un loc din afara orașului celebru pentru particularitățile care facilitează o asemenea activitate, undeva dincolo de vârful dealului, lângă lac. Dar sevrajul clienților era prea puternic, așa că dealer-ul s-a înmuiat (nu doar îmuit) și le-a zis să vină în locul cu pricina, la lac. Patru dintre cei cinci (băieți cu vârste între 16 și 22 de ani) s-au dus, dar au plecat cu prea puțini bani. La sugestia celui de-al cincilea, care se pare că ar fi fost creierul operațiunii, au suplinit absența banilor prin prezența, în buzunar, a unei chei franceze. Premeditare sau nu, cert e că scandalul iscat a dus la uciderea atât a dealer-ului, cât și a domnișoarei cu care acesta împărtășea o seară romantică lângă lac. Speriați, cei patru l-au sunat pe al cincilea, care i-a sfătuit să împingă mașina, cu tot cu cadavre, în lac. Operațiunea a eșuat din cauza unui mal de pământ în care autoturismul a rămas blocat. În disperare de cauză, ucigașii au dat foc mașinii, după care s-au întors în oraș, au mers acasă la al cincilea și și-au spălat hainele de sânge. Misteriosul număr 5 i-a ajutat, i-a consolat și i-a sfătuit ce să facă mai departe.

Dacă ați urmărit firul poveștii, probabil vă imaginați deja cine spune lumea c-ar fi nr. 5: însăși Denisa din Motru, acum majoră și la fel de nevaccinată, iubita celui care a mânuit cheia franceză în acea noapte.

Concluzia

Mărturisesc că sunt puțin invidios. Eu scriu la ziar de șapte ani și nu mă știe nimeni, iar să audă de Motru datorită mie nici nu se pune problema. În mod evident, nu fac ceea ce trebuie. Denisa, pe de altă parte, dând dovadă de altruism și abnegație, sacrificându-se pe sine pentru binele comunității, a reușit, iată, să facă Motrul cunoscut întregii țări. Asta numesc eu contribuție decisivă la brandul de oraș. Că a făcut-o în două contexte negative, nici nu mai contează. Sexul și crima au vândut bine dintotdeauna, iar Denisa nu s-a ferit să facă un PR agresiv în acest sens. Și nu are nici 20 de ani. În ritmul ăsta, peste ani va fi la fel de celebră ca Bonnie, iar eu știu ce voi face prima dată, când voi mai ajunge pe acasă: o caut și-i propun să fiu Clyde.

16 thoughts on “Bonnie și Clyde de Motru

  1. cacat, credeam ca era aia de era muita si a murit incinerata 🙁

    dar asa, zici ca e un scenariu scris de mediocrul ala care are acum serial la HBO si de care vuieste internetul mai ceva ca in 2005 despre Denisa.

    1. nope, mai tare ar fi fost ca Denisa sa fi fost chiar dealerul, fortata dupa rusinea din trecut sa-si schimbe identitatea pentru a nu pleca in exil. Iar persoana de la celalalt capat al muii sa fie unul din baietii implicati atunci, care dupa scandal si-a ddat seama ca e gay. Iar cel cu cheia franceza sa fi fost celalalt, si el un gay in faza de negare, care acuza acel episod pentru orientarea sa sexuala.

  2. pai astia de la tine de pe blog de unde crezi ca au auzit de Motru? de la tine. unii dintre noi si de la echipa Minerul Motru care exista la un moment dat.

  3. Mda, natural porn killer. Cois, daca tac’su lu’ Denisa era cool ca al tau, ajungea si ea o laura andresan ceva. Sau macar cei din presa locala. E o victima a imprejurarilor, hulita la scoala, aratata cu degetul pe strada, scapata de sub control de parinti, ignorata de autoritati. Eu as fute in gura militia din Motru, la un oras atat de mic, ar trebui sa stii tot ce misca, iar ei stiau de dealer si de consumatori, dar probabil ca dadeau si ei o muie. Kids are alright.

  4. bai am facut laba la denisa din motru cand eram mai mic, nu-mi vine sa cred c-a ajuns consiliera de criminali ptr droguri. credeam ca-i o curva serioasa

  5. Zici ca Motru e vedeta nationala? Slabut. Eu sunt din Macin care e vedeta europeana si chiar internationala datorita interlopilor sai.

    1. Hehe, şi io ziceam că loc din care să provii mai exotic decît Motru nu se egzistă. Uitasem de Măcin, Isaccea şi Babadag. Ca să nu mai zic de Medgidia, domnu Gabi. 😀

  6. Mantzy, altoieşte-i şi tu pe Răduleasca şi pe Oţil cu o rangă, fă-le ,,felu'” şi aruncă-i cu tot cu motociclete în Lacul Morii. Să nu te mai vaiţi atunci de notorietate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.