Clicky

Fiola poliției rutiere a confirmat: sunt Superman

Fiola poliției rutiere a confirmat: sunt Superman

Ieri, între orele 16 și 18, am băut trei beri. Recunosc, domnule polițist, m-am îmbătat. Știți cum e cu beția aia neașteptată din trei beri. Cald afară, eu obosit, cu emoții pentru că tocmai filmam ceva și am încercat să mă relaxez după metoda patentată de Ricky Gervais. Apoi m-a dus colegul Bărbosu până acasă cu mașina și tocmai mă pregăteam să pic mort, la somn, când am vorbit cu gagică-mea, că e ‘ostesă la un club de târleți, că trebuie să se îmbrace ca o panaramă, că cutare, și că trebuie s-o duc. Am simțit prin telefon cum bate repede și inocent din gene. Noroc că trebuia să ajungă abia la 12 în căcatul ăla de club, deci am avut timp să mănânc ceva cu prietenii în Regie pe la 23. Sigur, până în Regie am fost cu mașina. Din Regie în Ștefan cel Mare, la clubul de târleți, tot așa. De la clubul de târleți înapoi în Regie, la fel. Am mai băut două guri de bere de la prietenul Răzvan și-am plecat spre casă.

Când să fac dreapta spre Crângași, filtru mare de poliție. Bă, mare, multe Loganuri și multe motorete, nici nu știam că sunt atâția polițiști care știu să meargă pe motocicletă în București. Opreau tot, că doar n-aveau multă minte, pentru a fi selectiv îți trebuie niște neuroni. M-au oprit și pe mine. Omul se prezintă politicos, eu îi arăt radios actele (uitasem de berile băute la 16, pulamea), după care are loc dialogul:

fiola– Ați consumat băuturi alcoolice?
– Nu.
– Suf…
Înainte să mă pună să suflu spre el, mi-am amintit brusc de ele. 3 beri terminate cu aproximativ șase ore înainte.
– Ia stați un pic, scuze că v-am întrerupt… Când să consum?
– Astăzi.
– Ăăăăh… Vreo trei beri, dar acum câteva ore, chiar sunt curios dacă ies, mai ales că n-am suflat în fiolă în viața mea pân-acum. Mă lăsați?
Eram vesel, suficient de vesel (cred) cât să par rupt de beat. Mă poftește la mașină și-mi dă un muștiuc din ăla. Suflu emoționat. Mă opresc prea devreme, pe afișaj nu apare nimic. La suflat în fiolă e ca la futut, trebuie să termine și ea, dacă vrei să fie o partidă de succes.
– V-am spus eu să vă opriți?
– Ezaaact ca prietena mea ați vorbit! (m-am gândit la analogie pe loc, deh)
N-a râs deloc, n-am văzut în viața mea polițist mai fără umor. Mai încerc:
– Nu mai bine mă lăsați să plec? Oricum iese 0.
– Nu cred, zice.
Și chiar nu credea, vedeam în ochii lui sticloși, de pește mort (dar un pește care nici când era viu nu era foarte inteligent), cum așteaptă să mă pedepsească aspru pentru luarea în derâdere a organului cu alcool în nas fiind. Mă pune să repet procesul până se aude un piuit. Mi-a venit iar pe limbă replica cu prietena și cu piuitul, dar de data asta m-am abținut și-am suflat cuminte, vreo 10 secunde. Piu-piu. 0,00.
– Vă mulțumim, o seară bună.
– V-am zis eu? Uite chiar acum mă duc să ling cinci beri de bucurie c-am scăpat. Mă găsiți pe colț, la Colț de rai.

Ori am eu superorganism, ori m-or fi păcălit ăia de la Peroni și iar nu mi-au pus alcool în bere.

13 thoughts on “Fiola poliției rutiere a confirmat: sunt Superman

  1. Mantzy, aş vrea să te văd în postura lui Gogâie, dar fără să iei amendă:,, Eu sunt Gogâie, tovarăşu’ lu’ Gogâie, şmecher de şmecher mafiot. Scrie, bă, tu, miliţiene, acolo!” M-aş căca de râs.

  2. De fapt, prima dată spuseseşi adevărul, nu băuseşi nimic azi (în afară de ălea 2 guri), ci ieri. Inocenţa asta te-a salvat

  3. opa, ai o pitipoanca drept gagica! ‘te-n gat de martafoi, te credeam om cu principii care nu atarna la una care se freaca prin cluburi! ostesa, haaaaaa? presupun ca tu ai fost primul mascul beta din viata ei!

  4. Ficatul proceseaza intr-o ora echi alentul unei unitati de alcool (adica ceea ce se gaseste intr-o bere sau un shot de tarie sau un pahar cu vin). Tu ai avut timp suficient sa procesezi berile alea, deci nu esti un superman ci un om obisnuit, cu un ficat functional.

    1. Nu si ficatul unor foarte talentati fotbalisti din prima divizie, capabili pur si simplu sa ascunda mingea. Dupa el, cum inspirat zicea un cititor Kamikaze. De fapt, ma indoiesc ca orice ficat, daca nu-i al lu’ Superman, poate procesa trei unitati de alcool in trei ore. Ma tem ca dupa trei beri baute (sa zicem in cca o ora) rezultatul dupa alte trei ore va fi de 0,3 – 0,4 la mie. In schimb sase ore, ca in cazul de fata, e un interval decent. Mai ales vara, cind elimini si prin transpiratie. Adevarul e ca as putea vorbi mult despre alcool. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *