Draga mea R.,

Tu ești acum departe și mai vorbim doar rareori, iar atunci când vorbim mi-e greu să-ți spun cât de mult mă gândesc la tine. Dar mă gândesc. Și cel mai mult îmi stăruie în memorie noaptea aceea când te-ai căcat prima oară în lift.

Îți mai amintești? Veneam din oraș, mâncaserăm supă de ceapă și mușchi de vită tras prin unt, și ne grăbeam amândoi să ajungem la baie. Liftul era vechi și urca încet, scârțâind ca o pisică în călduri. Peste măsură de îndrăgostit și prost, te-am întrebat rânjind tâmp dacă într-adevăr tu nu te caci niciodată, așa cum îmi imaginasem eu mereu. Spre surprinderea mea, mi-ai spus ”Ba da, vrei să vezi?”. Și, fără să aștepți să răspund, ți-ai tras pantalonii și te-ai pus pe ciuci, într-un colț al cabinei.

Înainte să apuc să te opresc, din fundul tău care făcea fundurile de bebeluși să pară funduri de căpcăuni a ieșit un fluturaș. Am întins fermecat degetul și, după ce a dat două rotocoale calme, s-a așezat pe el. Liftul puțea a liliac și levănțică. Când m-am uitat iar în jos, scoseseși deja și-un iepuraș. Era mic și incredibil de alb iar boticul îi fremăta curios în timp ce se uita în stânga și-n dreapta liftului, uimit cu siguranță de lumea aceea strâmtă pe care venise, întunecată și scârțâitoare. Și tu nu te-ai ridicat, iar eu, înțelegându-te dintr-o privire, am oprit liftul între etaje.

Ai mai făcut în seara aceea mielușei, pisoi, pui de focă, boboci de trandafir, un iaz mic înconjurat de stufăriș cu broscuțe care orăcăiau melodios și floricele de porumb.

Iar la final te-ai scremut pentru prima oară mai tare, strâmbându-ți gura atât de frumos, dar apoi te-ai oprit ca și când ți-ai fi adus aminte de ceva și m-ai întrebat:

– Vrei să-ți fac un copil?

Ah, draga mea, cu tine era totul atât de simplu.