Mica de la Abracadabra va muri doar peste cadavrul meu
Să tot fie vreo patru ani de când îmi propun să scriu un text despre miros. Dintre toate simțurile, mirosul mi-e cel mai drag. Cred că aș prefera să fiu orb decât să nu mai pot mirosi. Am început de zeci de ori să scriu despre mirosurile mele, dar așa ceva nu poate fi scris. E un simț mult prea intim și mult prea prețios ca să poată fi explicat atât de simplu. Singurul care mi-a provocat cele mai uluitoare deja vu-uri. Sau deja senti-uri, dacă vreți, sau cum s-o zice. N-o să mă încumet nici acum să mă bag în ceva atât de complicat și atât de personal. Vă spun doar că, atunci când am auzit că o fată pe care nu o știam după nume de la fosta emisiune Abracadabra e aproape să moară, m-am uitat la o poză cu ea de când era mică și instantaneu am asociat-o cu un miros.
Pentru mine, fata asta, Mica văd că i se spune, este sinonimă cu mirosul de cacao cu lapte. Cacaoa aia înecăcioasă și proastă (unde a dispărut, chiar?) care te făcea să strănuți și se lipea pe cerul gurii. Nu le-am mai văzut pe nici una în ultimii 20 de ani. Nici pe Mica, nici pe cacao. Nu știu ce s-a întâmplat cu ele, prin ce greutăți au trecut, când s-au bucurat sau de cerul gurii cui s-au mai lipit. De fapt, nu mi le mai amintesc nici de pe vremea aia aproape deloc. Nu am (sau nu aveam, până să văd pozele) nici o imagine, nici un sunet, nici măcar o amintire în capul ăsta deteriorat despre cacaoa aia sau despre fata asta. Aveam doar un miros, un miros pe care nici măcar nu știam că-l am că e acolo pe undeva. Era o amintire foarte confuză, rătăcită pe undeva prin subconștient, dar în același timp extrem de pregnantă. A revenit, iată, odată cu știrea asta și poza fetei. L-am simțit aievea și-am simțit toate emoțiile alea de copil odată cu el. Le-aș fi simțit și dacă aș fi mirosit cacaoa cu altă ocazie. Faptul că nu s-a întâmplat de atunci mă face să cred că respectiva cacaoă, probabil, a murit. Dacă moare și fata asta, unul dintre mirosurile mele preferate va muri, odată cu ea. Și eu odată cu el. Așa ceva nu poate să se întâmple. Suntem o treime foarte simpatică eu, cacaoa și Mica de la Abracadabra, și nu văd motive pentru care providența ar decide că lumea se poate lipsi de noi. Dacă, totuși, o să se întâmple, vreau să vă spun că nu știu multe despre Dumnezeu, nici măcar dacă există, dar dacă face chestii din astea sigur n-are nas. Sau are, dar îl are înfundat de când s-a născut (adică de când un alt Dumnezeu l-a făcut pe el?). Ceea ce-l face un Dumnezeu trist și de care mi-e milă. Mai milă decât de unul care nu există.
V-aș explica acum și de ce dracului mă uitam eu la Abracadabra în loc să citesc cărți, când eram copil, dar nu cred că e momentul. În plus, citeam și cărți, să fiți voi sănătoși. Habar n-am ce cărți, dar îmi amintesc perfect cum miroseau.
13 thoughts on “Mica de la Abracadabra va muri doar peste cadavrul meu”
Regiunea din creier care proceseaza mirosurile este lipita de regiunea care se ocupa cu amintirea de amintiri. Si uneori se mai si incurca intre ele (regiunile) prin enclave de neuroni. Ideea este ca sinestezia asta pe care o experimentezi tu, de fapt o experimenteaza toata lumea: o amintire intensa ne face sa simtim imediat un miros, sau viceversa, un miros oarecare declanseaza o amintire.
Imi pare rau de Mica :(. Si eu urmaream.
enclave, sinestezia, viceversa sa-mi fut una mantzoce nu ziceam ca ai asa comentatori.
si mie imi pare rau de Mica. si eu o urmaream. mai are un pic si moare si asta e foarte trist.
Mica, daca in momentul asta citesti blogu asta si comentariul lui zet sa stii ca imi pare si mie rau ca mai ai un pic si o sa mori. este foarte trist sa mai ai un pic si sa mori. o sa merg la imormintarea ta in mod sigur. daca o sa-l iontilnesc acolo pe zen o sa-l sarut pe gura si o sa plingem amindoi. mica daca as putea sa fac ceva sa nu mori as face. dar nu pot. din pacate mai ai un pic si o sa mori si asta e foarte trist.
Asta-i din ciclul: “când una trage să moară, altuia pula i se scoală”, n’așa?
nu. invers.
Cartile din copilarie miroseau a praf amestecat cu un parfum sters.
Ghiozdanul mirosea a cerneala, carti, caiete si mere. La baie la scoala mirosea a detergent ieftin. Era mai grav cand se caca vreunul. Cea mai nasoala combinatie.
poate tu te-ai scolit la sephora, ca la veceurile din scoala mea mirosea a clor, care-ti ardea nasul si ochii
un fel de “au recherche du temps perdu”.
da, cam asa.
@shtoi: ti-a spus cineva ca esti cretin?
te-ai gindit vreodata cit greu i-a fost matii sa-ti ascunda faptul ca adevaratul tau tata e un sofer de camion cu par pe pula si ca desi i-a facut placere sa se futa cu el in spatele tomberoanelor a regretat intotdeauna faptul ca te-ai nascut tu?
🙁
Unul din cele mai emotionante articole. Foarte frumos si trist. Parca te face sa-ti doresti sa ai si tu candva o amintire la fel de puternica. Mica (cacaua) lui Mantzy sau madleine a lui Proust.