Un film cu o fată

Un film cu o fată

Știți de ce sunt rusoaicele așa frumoase? Pentru că în al doilea război mondial au murit două treimi din bărbații ruși. Apoi, cei rămași au avut de unde să-și aleagă. Era un bărbat la 10 femei sau așa ceva. Futeau doar miss-uri. Pornim povestea de aici.

La un moment dat am intrat într-un bar cu o fată frumoasă ca o rusoaică. Foarte frumoasă. Fără să știm că în acel bar se organizează proiecții de film măcar, fix lângă masa retrasă la care ne-am așezat, a rulat filmul ăsta. Și-a fost foarte foarte greu de ignorat. Iar fata era aproape imposibil de ignorat. Și n-am ignorat-o. Chiar și așa, în scurtele răgazuri în care aveam ochii liberi, m-am uitat la film. Renunț acum la povestea cu fata, un pic, dar înțelegeți, sper, de ce voi vrea să revăd filmul ăsta.

Nu cred că era de la fata frumoasă ca o rusoaică de lângă mine, nici de la fata frumoasă ca o rusoaică (pentru că chiar e rusoaică) și care mai seamănă și cu Carey Mulligan din film, nici măcar din cazua vinului. E pur și simplu cel mai dur film pe care l-am văzut, o bucată de viață cu atât mai greu de acceptat cu cât știi din propriile experiențe (eu știu,, m-am întâlnit cu cel puțin două Lilje în decursul vieții) că e reală, un regal de misoginism care vă va transforma în feminiști și care face ca Loverboy să pară un serial (numele generic dat filmelor de căcat) mizerabil jucat de actori fără talent, regizat de-un regizor fără talent și scris fără talent. Lilja 4-ever forevăr!

24 thoughts on “Un film cu o fată

  1. Hoo, mai uşor cu statistica pe scări:
    1- Au murit 2/3 din bărbaţi, dar probabil că în mare parte cei mai tineri, mai vioi. Au rămas în viaţă mai mult cei bolnavi, scutiţi de front.
    2- Dacă ar fi totuşi cum zici, ar trebui ca şi bărbaţii ruşi să fie acum foarte frumoşi. Aşa o fi?
    3- Au auzit de vreun dezechilibru demografic în ţările alea însorite unde se nasc pe bandă rulantă Naomi Campbele?

      1. este draguta. da paleste in comparatie cu Alina Kabaeva sau Anna Kovalchuk sau Ludmila Balan :)). poti sa verifici.

  2. Hmmm 2/3. Hai sa vedem: Rusia avea o populatie in 1939 de vreo 168 de milioane de locuitori (cf wikipedia). Au murit intre 20 si 29 de milioane de locuitori (diferenta mare provine din datele adunate de-a lungul timpului si recorectate). In astia 20 si si ceva de milione erau si multi civili (in general cam jumate, deci si o grmada de femei). Deci de unde si pana unde 2/3…Cam mult
    !

      1. zi-i ma direct 2/3 din aia care putea fute, sa vedem ce zice wikipedia despre rata impotentei in Rusia anului 1945. Sa nu uite sa-i socoteasca si pe aia carora le-a explodat grenada-n coaie.

      2. Culmea, asta cu partea barbateasca se aplica mai mult la nemti. (de aia au o gramada de turci la ei in tara, de care vor sa scape). OK, asta iar a fost pe langa si ca sa fiu in acord cu tine si eu cred ca rusoaicele sunt printre cele mai (daca nu chiar cele mai) frumose femei din lume.

      1. Coaie, spre deosebire de altii eu cam stiam ce sa caut pe net. Si ce am cautat, am cautat doar pentru confirmare.

    1. daca tu crezi ca rusoaicele asteapta 3 ore pana bea matyz al nostru 2 beri… alea sug o sticla de stalicinaia in 30 de minute si p-orma te iau la bataie daca nu te futi.

  3. Vad ca s-a deturnat discutia spre demografie! Eu vreau sa-i spun lui Mantzy ca “te pricepi, tata, la filme, rau de tot!”. Asta pentru ca LiLya 4-Ever este un film formidabil dar de care au vorbit, din cate stiu eu, doar “barosanii”. Tartanii cangi!

Leave a Reply

Your email address will not be published.