Clicky

Povestea fraierului

Povestea fraierului

Ăsta era genul fraier libidinos onanist vag inteligent, dacă cunoașteți. Când prietenii fraierului găseau o gagică interesantă pe Facebook și-i studiau profilul, descopereau din ce în ce mai puțin surprinși că fraierul era prieten cu ea. Cu greu puteai descoperi una pe care el să n-o fi adăugat în listă deja. Era aproape de limita maximă admisă pentru prieteni pe Facebook și, foarte probabil, 95% dintre prietenii pe care-i avea erau femei. Dintre care cu 90% nu se întâlnise niciodată în viața lui și nici nu-și făcea speranțe. De altfel, faptul că avea oarecare gust la femei nu scuza faptul că nu avea absolut nici un succes la ele. Se resemnase cu asta și le admira în tăcere, uneori chiar le închina ode lipicioase în prosoape. Când n-avea prosop la îndemână, mergea și tricoul pe care-l avea pe el. Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut să ejaculăm pe propriile tricouri, n-ar fi făcut erecția în sus, tricoul în jos, site-urile porno și laptopurile, se gândea fraierul, uneori. Fraierul avea suficient umor încât să fie, uneori, capabil de autoironie.

Singura dată când fraierul și-a făcut curaj să agațe o fată a fost pe-o plajă de fraieri, într-o vară. A dat peste cap un cocktail de fraieri și s-a dus glonț la tipa care semăna perfect cu actrița pe care el o iubea ca un fraier, că numai fraierii se îndrăgostesc de vedete. Asemănarea perfectă cu acea actriță era singurul motiv care l-ar fi putut face pe fraier să abordeze o fată. Când improbabilul eveniment s-a produs, așadar, fraierul n-a pregetat. Cu trei pași hotărâți a fost lângă ea, mai precis în spatele ei, perpelindu-se. A bătut-o pe umăr stângaci și fraieresc, de era cât pe-aci ca fata speriată să-i spargă sticla de bere-n cap. Cu patru adjective nelegate între ele de nimic și cu o gestică absolut penibilă, fraierul a reușit să o facă să înțeleagă că o place. Cu două precizări hotărâte, ea i-a spus că are prieten și că nu e interesată. Fără să aibă suficient tupeu încât să insiste, dar hotărât să-i rămână în preajmă, fraierul a intrat în vorbă cu prietena ei. Eliberat de tensiunea care punea stăpânire cu el când era în prezența clonei actriței, a impresionat-o plăcut pe prietenă încă de la primele discuții. S-au căsătorit, fraierul și prietena fetei de care se îndrăgostise, după doar câteva luni. Clona s-a despărțit de prietenul ei la doar câteva zile după nunta fraierului cu cea care de-atunci avea să fie doamna fraier. Fraierul a suferit ca un fraier.

După 28 de ani, soția fraierului a murit. Fraierul a plâns. În lunga lor relație soldată și cu un copil, se atașase de ea. Și n-o înșelase decât rar, iar cu prietena ei, clona (rămasă prietenă, chiar dacă departe de a mai fi cea mai bună), nu bătuse niciodată vreun apropo măcar. În penibilul lui, fraierul avea o protomoralitate altfel de apreciat. S-a văzut cu clona la înmormântare. Clona dusese o existență haotică și, după toate standardele, mult mai nefericită decât a fraierului. El o văzu plângând în rochia deloc decentă de soacră mică în care venise la cimitir și-și recunoscu sieși că a iubit-o din prima secundă în care a văzut-o pe plajă, pupând berea aia la 0,33. Până seara îi povesti totul. Clona îi zise că i-a părut mereu rău că n-a insistat atunci, ba chiar că i-a părut rău că n-a insistat nici măcar o dată de atunci. Atât așteptase. Cine ar fi crezut că era atât de interesată de fraier?

– Insist acum, spuse fraierul, zâmbind la perspectiva ultimei treimi de vieți petrecute în tihnă, alături de clona mai frumoasă a unei actrițe deja trecute pe care o iubise.
– Acum nu mai are nici un rost, îi zise clona, cu un ton mult mai decisiv decât cel pe care îl folosise în acea noapte, pe plajă.

Fraierul zâmbi și el împăcat și bălmăji:

– N-a fost să fie în viața asta. Poate altădată.

Se pupară ceremonios pe obraz și nu se mai văzură niciodată. Imediat după despărțire, fraierul a urcat în camera lui și i-a dedicat o labă furioasă, cum nu mai făcuse de luni bune. A ejaculat în cămașă, suspinând.

Fără ca nimeni să realizeze măcar, pentru că mai nimeni nu le știa istoria, fraierul și clona muriră exact în același timp. El – victima unui atac cerebral, în timp ce se masturba, ea – victima unui bărbat care înțelesese greșit semnalele ei, în timp ce îl refuza. Plânseră puțini după ei.

Asta a fost data trecută. Acum nu știu ce-o mai fi cu ei.

26 thoughts on “Povestea fraierului

  1. Oare s-au intalnit in viata de apoi? Eu cred ca da dar fraierul a fost refuzat si acolo. Probabil isi face o laba spirituala chiar in acest moment.

  2. Poate aveau copii, poate copiii s-au intalnit la plaja de fraieri, poate s-au indragostit la prima vedere, poate dragostea si-a gasit fagasul normal! Poate tragedia povestita de autor, cea care ne-a zguduit sufletele, a avut si-un happy-end! Poate copiii erau, totusi, unul mascul si alta femela. Poate!

  3. cum tineretea fraierului se petrece in zilele noastre, sfarsitul sa va petrece in viitor.
    putem fi optimisti si sa spunem ca asta e doar una din variantele posibile.
    o alta ar fi ca fraierul sa se cupleze cu clona iar asta sa zgaraie groaznic cu dintii.

  4. Mda. Cam // aşa.
    (n.b. semnul // e “cezură”, ca să nu citească amocii, amociştii, amocizaţii, amocarii – mă rog – “cămaşa”).

  5. dar chestia asta ,,faptul ca avea oarecare gust la femei, nu scuza faptul ca nu avea absolut nici un succes la ele” nu are logica. aka, daca eu stiu ca BMW ii o masina buna nu inseamna ca trebuie sa-mi si permit sa mi-o cumpar

  6. Nu prea se dovedeste a fi libidinos niciunde.Iar clona ar fi asteptat asta cumva, un dram de libidinosenie l-ar fi salvat poate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *