Am fost la înot cu niște prieteni. M-au întrebat dacă nu vreau să mă duc și-am zis că ba da, de ce nu, pare distractiv. Abia când am ajuns în apă mi-am dat seama că există o problemă. Problema este că eu nu știu să înot. Adică înot dacă mă bagi în apă, desigur, dar nu găsesc nici o plăcere în asta, o fac exclusiv ca să nu mor. Și nu cred că e plăcut pentru ceilalți oameni, veniți probabil la bazin să se distreze, să vadă un om care înoată într-o piscină ca să nu moară. Mai ales când omul e în slip, că dacă eram îmbrăcat ca pe stradă cred că m-ar fi înțeles. Culmea e că chiar puteam să mor în bazinul ăla, pentru că apa avea fix 1,70 în cel mai puțin adânc loc, adică aproximativ cât mine, în orice caz suficient cât să-mi ajungă dincolo de nas în cazul în care voiam să stau pur și simplu în ea. Și nu era vorba că muream, toți murim, asta e, dar e destul de penibil să mori înecat în timp ce fugi prin bazin disperat, doar cu ochii (bulbucați) și fruntea pe-afară.

Așa, și prietenii ăștia ai mei erau deja la a zecea lungime de bazin, iar eu eram la primele trei sferturi, în sensul că reușisem să ajung dintr-un capăt al lui la o scară și să mă țin de ea. Cam ăla a fost momentul în care m-am întrebat ce caut acolo. De fapt nu. N-a fost ăla. Momentul ăla a venit când am văzut o fată făcând un backstroke perfect și, fix când mi-a trecut prin față, i-am văzut vulva. Întreagă, pentru că nu avea chiloți. Și nu avea chiloți pentru că nu era încă la vârsta la care nuditatea e considerată inacceptabilă de către societate. Adică avea vreo patru ani. Am trecut rapid peste faptul că un om care abia a învățat să meargă înoată de 24 de ori mai bine decât mine și m-am întrebat dacă nu cumva ăsta era secretul ei. Că era dezbrăcată. Și dacă n-ar fi mai bine să-mi scot și eu slipul (vorba vine, nu am așa ceva în garderobă, am improvizat un șort adidas în care de obicei mergeam la discotecă) foarte greu, care îmi încetinea vizibil înaintarea. Am renunțat însă la idee, pentru că nu eram nici la vârsta, nici la alcoolemia minimă necesară pentru ca societatea despre care vorbeam și mai sus să considere acceptabilă o asemenea purtare. Plus că dezbrăcat aș fi avut, este lucru cunoscut în tot orașul, ceva care să-mi încetinească înaintarea mult mai mult decât șortul.

Când îmi iau inima în dinți și parcurg și ultimul sfert de bazin, mă întâlnesc la mal cu unul dintre prieteni, care mă sfătuiește să fiu mai relaxat, pentru ca mă forțez prea tare și din cauza asta obosesc repede. ”Încearcă tu să fii relaxat când ești cu cinci centimetri prea scund ca să nu mori!”, îi zic, dar încerc totuși să fac o tură completă, ascultându-i indicațiile. Problema cu relaxarea la stilul meu de înot este că funcționează, doar că cu un preț: înghiți foarte multă apă. La început nu m-a deranjat. În fond, atâta timp cât o înghiți, nu o respiri, teoretic ești în siguranță. În timpul saunei, însă, clorului i s-a făcut dor de aer curat și era cât pe-aci să vomit pe o pereche de sâni altfel destul de reușiți (saună măcar e unisex, măcar atât). Sânii au scăpat, nu vă faceți griji.

După toate astea, m-am dus acasă aproape fericit. Am fost la bazin și m-am întors viu. Brusc, prețuiam viața, mi-am sunat părinții, am zâmbit oamenilor pe stradă, mi-am pupat pe bot cățelul. Cred că-mi fac abonament.