Am găsit ceva în pat azi. Uite, am pozat chestia.

Are ceea ce pare a fi un înveliș de ciocolată, dar nu se poate rupe, deși se poate îndoi relativ ușor. E inodor. Și puțin lipicios. Mi-e frică să-l gust.

De fapt, asta îmi amintește de un banc pe care mi l-a spus vară-mea demult. Și care începea chiar așa: un tip găsește un fel de bobiță în pat. Se uită mirat la ea, fără să-și dea seama ce e. I-o arată neveste-sii, le-o arată copiilor, chiar și vecinilor. Nici unul nu putea să vină cu o părere valabilă. Hotărât să-i dea de capăt, omul merge cu bobița la poliția din localitate. Polițiștii se uită ce se uită la ea, apoi se scarpină în cașchetă și-l trimit la spital. La spital, toți doctorii o întorc pe toate părțile. Nici un răspuns. Așa că omul ajunge cu bobița la NASA. Atunci, pentru vreo câteva săptămâni, bietei bobițe i se fac zeci, sute de teste. E pusă în cele mai performante aparate, unele chiar mai șmechere decât acceleratorul de particule. Rezultatul: tot nimic. Nimeni nu știa ce e. Și atunci unui cercetător NASA îi vine o idee: gustă puțin din bobiță. Puțin bulversat atât de gust, cât și de descoperirea epocală pe care tocmai o făcuse, cercetătorul îi spune cu voce tremurândă bărbatului:

– Domnule, dar ăsta e căcat!
La care găsitorul, ușurat:
– A, păi de la cur l-am și luat…

Și gata pentru azi, am plecat cu bobița la NASA.