Clicky

Misterul bobiței din cearșafuri

Misterul bobiței din cearșafuri

Am găsit ceva în pat azi. Uite, am pozat chestia.

Are ceea ce pare a fi un înveliș de ciocolată, dar nu se poate rupe, deși se poate îndoi relativ ușor. E inodor. Și puțin lipicios. Mi-e frică să-l gust.

De fapt, asta îmi amintește de un banc pe care mi l-a spus vară-mea demult. Și care începea chiar așa: un tip găsește un fel de bobiță în pat. Se uită mirat la ea, fără să-și dea seama ce e. I-o arată neveste-sii, le-o arată copiilor, chiar și vecinilor. Nici unul nu putea să vină cu o părere valabilă. Hotărât să-i dea de capăt, omul merge cu bobița la poliția din localitate. Polițiștii se uită ce se uită la ea, apoi se scarpină în cașchetă și-l trimit la spital. La spital, toți doctorii o întorc pe toate părțile. Nici un răspuns. Așa că omul ajunge cu bobița la NASA. Atunci, pentru vreo câteva săptămâni, bietei bobițe i se fac zeci, sute de teste. E pusă în cele mai performante aparate, unele chiar mai șmechere decât acceleratorul de particule. Rezultatul: tot nimic. Nimeni nu știa ce e. Și atunci unui cercetător NASA îi vine o idee: gustă puțin din bobiță. Puțin bulversat atât de gust, cât și de descoperirea epocală pe care tocmai o făcuse, cercetătorul îi spune cu voce tremurândă bărbatului:

– Domnule, dar ăsta e căcat!
La care găsitorul, ușurat:
– A, păi de la cur l-am și luat…

Și gata pentru azi, am plecat cu bobița la NASA.

24 thoughts on “Misterul bobiței din cearșafuri

  1. Mai era un banc asemanator, in care unu gusta “pastila” si concluzioneaza: e cacat! Celalalt, foarte satisfacut de raspuns, ii zice: ma si miram de unde sa am pamant in cur?!

  2. Ce-mi place mie literatura asta despre lucrurile neînsemnate, dar sensibile. Sensibilizante. Ieri am ajutat un bătrânel, azi am găsit un pat o boabă de căcăţel, tra-la-la. De Elenă Farago cu coaie.

  3. io pot să citesc in palmă. viață lungă și lipsită de griji pana la o perioadă de căcat pe care o treceți cu brio neprezentându-te la vot spre disperarea maestrului Hâncu.
    după care …puteți uita!

    1. Ostape, te simt cum jubilezi innabusit, comunistule mic si naiv. Las’, ca te spun io lu’ dom’ Hancu, sa te infiereze la gazeta, patrascanule din dulap care-mi esti! Ai belit pula cind te-o scoate dom’ Ducu de urechi de-acolo. 😀

      1. nu jubilez deloc, chiar ma simt ca curu. io am zis ca trebuia dat jos basescu in vara si acum vota lumea mai echilibrat, nu toti anti basescu. da noa, asta e politica – un mare căcat in cearsafurile istoriei. 😀

  4. Da, super. Asteptam si reflectii despre geneza universului pornind de la bobita de muci recuperata din nas la cafeaua de dimineata.

  5. Pare a fi un supozitor care ti-a cazut din cur, pentru a justifica forma si culoarea.
    Tinand cont ca e inodor, mai sunt 2 posibilitati: ori ai racit si nu simti mirosul, ori e vreun jeleu de-ala negru hariboo.
    Baga-l in gura si vezi daca se topeste. Daca se topeste prea repede, e supozitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *