Sunt vremuri grele, cu bani puțini. Teoretic, ar fi simplu, în capitalism: ar trebui ca oamenii buni să muncească mai mult, să facă și treaba ălora slabi și să fie cel puțin la fel de bine plătiți ca înainte de criză, iar ăia slabi să moară de foame. Sau mă rog, să subziste cu ajutorul statului, să zicem, ca să nu fiu acuzat de liberalism excesiv. În teorie e simplu, deci. Problemele apar în practică.

În primul rând, patronii nu se pricep la ce fac. Nu știu dacă se aplică în toate domeniile, dar vă zic eu sigur că în al meu se aplică, pentru că văd pe ce dau banii oamenii care ar trebui să investească în umor, de exemplu. Patronii nu se pricep la ce fac, așa că își numesc niște directori care s-ar presupune că se pricep la ce fac, dar nici directorii nu se pricep la ce fac, așa că angajează niște muncitori care nu se pricep la ce fac. Se ajunge la situația catastrofală în care muncitorii (care ar trebui să fie cei mai buni specialiști) să se priceapă la propria meserie mai puțin decât patronii (care am stabilit deja că nu se pricep, ci urmăresc doar să investească și, hăhă, să facă profit).

Asta duce la blocaj, desigur. Nepricepându-se la ce fac, muncitorii nu fac afacerea să meargă. Nemulțumiți că afacerea nu merge, directorii caută să aducă alți muncitori. Pentru că primii muncitori nu pot fi dați afară atât de ușor (s-au creat relații de prietenie, au contracte serioase, deja pot invoca experiența care în unele cazuri e mai importantă decât aptitudinile etc.), patronii iau act de doleanța directorilor și le spun că să se ducă în pizda mamii lor de incompetenți, că nu mai au alți bani să le dea, s-a depășit planul, bla-bla. Directorii deja cacă cărămizi de stres, așa că sunt nevoiți să se transforme în muiști și să se concentreze un pic ca să aducă oameni mai buni decât ăia pe care-i au deja, dar mai ieftini. Eventual gratis. Așa că apelează la studenți.

Unii studenți sunt foarte buni la ce fac (sau ce au învățat să facă), doar că traiul mizer și dependența de părinți (în cazurile fericite) face ca nevoia lor de un job să fie tot mai stringentă, iar pretențiile să scadă. Necunoscându-și propria valoare și nici sumele care se plătesc în piață, studenții buni acceptă inacceptabilul: intershipuri, voluntariate, salarii mizere pentru munci titanice. Astfel, se aduce în situația paradoxală ca un tânăr bun să fie mult mai prost plătit decât un om de 30 de ani absolut incompetent.

Cine e de vină? Oamenii care vor să facă ceva la care nu se pricep, pe de o parte, și oamenii care acceptă să fie subsalariați pentru chestii la care se pricep, pe de alta.

PS – nu trebuie să luați în serios chiar tot ce zic. Eu am încercat să fac bani din blog, dar nu mă pricep. Cât de curând angajez un director.