OK, oameni buni, uitați ce e: tuturor ne plac copiii. E drept, unii oameni fac pe grozavii și spun că nu-i suportă, dar nu-i adevărat. Copiii sunt frumoși aproape (!) oricât de hidoși ar fi, de fapt. Copilul e faza plăcută a adultului de căcat care sunt șanse foarte mari să devină. Cum să nu-ți placă? Te bucuri de el cât e mic ca de prima partei a sticlei de bere sau suc. În bine n-au cum să evolueze lucrurile, asta e sigur. Dar îți plac așa, la modul impersonal și ipocrit. Îți plac ca idee, nu luați individual. Îți plac pentru că preferi să fii optimist și să speri că viitorul va fi ok. Îți plac copiii, nu un anumit copil. Așa ar fi normal.

Problema e că vouă, unora, vă plac anumiți copii prea mult. Nu e ok. Nu e ok deloc. Hai, să-ți placă al tău e normal. Ești subiectiv. Sunt 95% șanse ca copilul vostru să fie de căcat sau cel mult banal. Dar e al vostru, înțelegem, nu poți fi acuzat de narcisism dacă-ți place propriul copil, e ca și când te-ai lăuda cu tine însuți și nimeni n-ar avea voie să se strâmbe. Meh, de data asta o să ne prefacem că nu ne dăm seama, e ok, laudă-ți progenitura. Hai, e ok să-ți placă copilul prietenilor și-al rudelor apropiate. Să zicem. Toți suntem ipocriți, într-o oarecare măsură. Știi cât înseamnă asta pentru părinți, e de căcat să nu-ți schimbi vocea și să nu îți pui zâmbetul minunat de larg pe față când ești în compania celui mai bun prieten sau a vreunei mătuși care-și etalează mândri rezultatul a 9 luni de chin și sex (al lui) cu alte persoane.

Dar să-ți placă copiii altor oameni? Pe Facebook? În niște poze? De ce? Ești pedofil? Ești nebun? Nu. Ești un papagal. Ești libidinos de copii. Îi știi pe ăia cărora le plac pozele pizdelor, oricât de banale ar fi, și comentează ”dragutza.”? Ei, ăia sunteți voi cu copiii. Niște ciudați ai internetului. Marș de-aici, că vă dau la poliție. Lăsați-i pe părinți și pe nași să fie penibili. Voi faceți-vă copiii voștri, dacă vreți să fiți de căcat. Atunci o să fiți scuzați.