Din ciclul ”dacă-i mai veche de trei ani și nu mai știi cum o cheamă, poate fi povestită”

Venea de departe tare, din străfundurile hărții. În poze părea OK, plus că nu m-a durut gura să-i spun să vină la mine la București, dacă vrea să aibă parte de bunătățile semivedetei online de la oraș. Acum mno, nu m-așteptam să și vină. Dar a venit. A apărut la ușă cu trolerul ăla mic… Sau poate doar părea mic, în comparație cu fundul uriaș al posesoarei. Mă simțeam păcălit, tras pe sfoară, mă gândeam la mine ca la o bătrână care a depus bani la FNI. Dar ce puteam să fac, s-o trimit înapoi? Sexul a fost trist, cu ședințele repetate de umilire umbrite de semierecția deloc impresionantă.

A doua zi am fost fericit să aud că are niște prieteni la București la care vrea să meargă. Am dus-o, i-am descărcat elegant troleru din portbagaj, i-am arătat cu degetul în ce parte e nordul, cu gara, și am făcut cale-ntoarsă cu scrâșnet de cauciucuri.

N-am mai vorbit luni de zile, deși eram amândoi mereu online pe Facebook. Îmi venea să-i spun că, deși nu e frumos că eu m-am purtat urât cu ea, nici să te dai mișto pe Facebook când știi sigur că nu ești nu prea e frumos. E chiar urât, e înșelăciune, e escrocherie, se poate pedepsi prin lege, aproape. Dar mă abțineam. Ce treabă aveam eu cu fata? Era treaba ei ce era și ce voia să pară. Doar că într-un final a bălmăjit tot ea ceva de genul:

– N-ai fost atât de bun cât voiai să lași de crezut, să știi…
Și-atunci am văzut colanți negri în fața ochilor, mi-au revenit în minte toate frustrările, toți nervii și tot șoriciul care se uda la cea mai mică mișcare pentru că porii injectau transpirație în el, disperați să mențină constantă temperatura corpului. Și i-am zis:
– PENTRU CĂ EȘTI GRASĂ!