Ieri, ora 12:20, Gara de Nord.

Părea o doamnă respectabilă și poate chiar era. Ar fi putut fi bunica mea sau a oricăruia dintre voi. Fața bronzată și viguroasă, precum și părul vopsit în niște nuanțe amețitoare ce păreau rezultate din combinarea vopselurilor de la consignație cu fierturile unor plante din spatele casei, îi trădau originea sănătoasă, rurală. Am surprins-o la coadă plănuind, alături de prietena ei, cum să ajungă înapoi acasă. Când, în fine, se hotărăsc asupra unor legături, se întorc cu fața la casa de bilete. Iar pe spatele doamnei ce părea, altfel, îmbrăcată în hainele cele bune, de București, scria asta (spre rușinea mea, am urmărit-o și i-am făcut poza fix când ieșea din zona caselor de bilete):

Vă imaginați cum s-a întâmplat, nu? Doamna a venit în vizită la fiică. Se laudă mereu în sat cu fie-sa care s-a măritat la București. În sinea ei, însă, ca orice soacră, știe că ginerele ei nu-i merită fiica. Iar ginerele știe că nu-și merită soacra. În sensul c-ar merita ceva mai bun. Dar războiul dintre ei n-a fost niciodată fățiș. Scurtele conversații sunt purtate mereu cu un zâmbet chinuit, printre dinți: ”Și, Florin, am auzit că aseară ai fost cu colegii de serviciu! Sper că ți-au plătit și ție ce-ai băut, mamă, că doar tu nu câștigi cât ei…”. Iar el, recent, când nevastă-sa îl obligase să spună ceva de ziua ei: ”La mulți ani, mamă soacră! Dar cât ziceați că-mpliniți? Ah, 62?! Dar arătați ca la 60, parol!”. De altfel, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, ginerele i-a luat iubitei mame a soției sale și acest cadou.

– Uitați, pentru dumneavoastră…
– Vai, Florin! Nu trebuia să cheltuiești pentru mine din puținul tău! Doamneee! Dar ce e înăuntru?
– (rânjind îmbietor) Hai, deschideți-l!
Soacra scoate tricoul și prima dată se uită mirată la el.
– E o… O helancă! Florin, nu trebuia, zău!
– Se poate, mamă? Pot să vă spun mamă, nu? Dar se poate să nu veniți la București și să purtați un tricou din ăsta? Așa e moda!
– E din ăla de firmă, Florin, mamă?
– De firmă, de firmă!
– Dar ce scrie pe spate ‘icea?
– Scrie că sunteți cea mai bună soacră din lume și vă mulțumesc pentru asta.
– Așa mult scrie decât în cuvintele astea două?!
– Da, e în mayașă. Promiteți-mi c-o să-l purtați azi când mergeți la tren. Și nu-i spuneți Mihaelei, ea nu știe că v-am luat cadou, e surpriză.
– Normal că-l port, Florin, mamă! Mulțumesc, chiar nu mă așteptam!

Apoi, în sat, nepotul cu internet se va uita chiorâș la bunica robotind în bucătărie:
– Mamaie, matale știi ce scrie pe tricoul ăla?
– Da, că sunt cea mai bună soacră din lume.
– Mda, oarecum…