S-a descoperit un drog nou, iar Mihai Gâdea și 90% dintre fetele de pe Facebook sunt dependenți

S-a descoperit un drog nou, iar Mihai Gâdea și 90% dintre fetele de pe Facebook sunt dependenți

Mihai Gâdea este, ca orice pseudointelectual de doi lei, ca orice țăran prost cu aere de mare gânditor, îndrăgostit de Octavian Paler. Și, tot ca orice tâmpit, nu ratează nici o ocazie să se împăuneze cu sentimentele astea alese. Auzi, dom’le, ce tare! Să-ți placă de-un aproapefilozof, apăi înseamnă că ești și tu destul de deștept, no?! Clar!

Ei, și butonând ieri am văzut că domnul Gâdea, îndrăgostitul, s-a împlinit sufletește, a atins un fel de nirvană sau așa ceva, mergând ”ACASĂ LA OCTAVIAN PALER” (ăsta era titlul de pe burtieră și chiar se învârtea, pătruns de importanța momentului printr-o curte). Părea, într-adevăr, foarte fericit. Suspect de fericit. La un moment dat am bănuit chiar că n-a aerisit nimeni camera în care dormea Paler după ce-a dat tataia colțul și s-au păstrat intacte bășinile moșului. Mamă, ce le-o mai fi sorbit Gâdea, săracul, mai ales că știa perfect cum miros, că, la cât l-a avut invitat prin studio pe vremea când abia și le mai târa… Îl și văd venind cu un bax de sticluțe mici și vânând bășini prin încăpere de parc-ar vrea să prindă fluturi, apoi capturându-le bine în sticluță, cu un dop foarte-foarte-foarte etanș, și ducându-le la București, în niște dulăpioare speciale din sediul Antena 3. Cică, înainte de fiecare emisiune, ca să se încarce de inspirație, energie pozitivă și profunzime în tratarea problemelor vieții, snif, trage pe nas o bășină de Paler.

E un drog mai tare decât cocaina, bășina asta de Paler, se zice. Cică te bagă în stare imediat, după ce iei bășină de Paler poți să spui absolut orice prostie având convingerea că rostești, de fapt, o mare profunzime. Ba mai mult, o vei face cu atâta siguranță de sine încât și boii care te ascultă vor crede același lucru. Exemplu, poza de aici.

Conform legendei, Paler nu bășea bășini, ci bășea citate. Și, dacă nu mă credeți, deschideți Facebook-ul și dați un pic scroll down. Imposibil să nu dați peste o bășină de Paler.

17 thoughts on “S-a descoperit un drog nou, iar Mihai Gâdea și 90% dintre fetele de pe Facebook sunt dependenți

  1. Eu nu am citit nimic din Paler pentru ca sunt prea ocupat citind Freud, Sartre si Foucault.VALIDATI-MI NIVELUL CULTURAL COMENTACI ANONIMI.

    1. Bey istetule, Foucault a fost ceasornicar si a inventat pendula. Am citit io undeva ca un italian chiar a scris o carte pe chestia asta, asa ca nu te mai da mare ca citesti.

  2. Sper din tot sufletul ca ceea ce vad mai sus e un fel de meta-trolaj. Refuz sa cred ca cineva poate fi atat de greu de cap.

    De exemplu la chstia cu Foucault sper ca voi ati inteles ca ma refeream la Michael Foucault dar ca oameni inteligenti v-ati bagat in joc si m-ati injurat folosindu-va de Foucalt din cartea aia a lui Umberto Eco. (roman care e deasemenea un trolaj de prima clasa folosing semiologia).

    Right, right?

  3. Paler a fost ,,beton”(părerea mea) la capitolele opinie şi gândire. Păcat că s-a dat cu comuniştii încă din tinereţe.Despre Gâdea ce aş putea spune? E un fanfaron cu studii făcute de mântuială, ceva religie neocreştină, parcă. Puneţi-l să definească noţiunile de ,,simpozion” sau ,,colocviu”: l-aţi omorât pe loc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.